J. M. Barrie – Peter Pan
O consider cartea copilăriei mele. Am citit-o și recitit-o de zeci de ori, știu capitole cap coadă, știu replici care urmează și tot nu mă satur. O să recitesc Peter Pan până în ultimul an de viață. Îmi amintește de copilărie și de cât de minunată a fost acea perioadă.
John Fowles – Colecționarul
Probabil ăsta este încă un motiv care m-a făcut să cercetez despre criminali în serie/psihopați/sociopați etc. Eram clasa a V-a și verișoară-mea mi-a pus cartea asta în mână. A fost genială și am citit până am adormit. Personajele principale mi-au depășit așteptările, mai ales micul psihopat. P.S. Cartea apare și într-un episod din Criminal Minds. E un plus s-o citiți.
J. K. Rowling – Harry Potter
O listă nu este completă fără Harry Potter. Acum, serios?! Dacă n-ați citit-o până acum, citiți-o! Dacă ați încercat odată și nu v-a plăcut, încercați iar! Eu am vrut să citesc primul volum în clasa a IV-a, nu s-a lipit nimic de mine. L-am citit în a 9-a din nou, pentru că n-aveam curent și n-aveam ce face. Ghiciți cine a fost o disperată în următoarea lună, chiar a citit ultimele cărți în maxim 12 ore, a făcut maratoane cu filmele și avea peste 50 de fotografii cu Daniel Radcliffe în telefon? Mhm.
Cliff McNish – Vrajă fatală
Well, am citit-o cam tot în aceeași perioadă cu Harry Potter. După ce am terminat primul volum cred. A fost frumoasă, mi-a adus aminte de copilărie și au fost părți la care mi-am ținut respirația. Îmi doresc să citesc și celelalte volume din serie și le recomand cu dragă inimă copiilor.
Florence L. Barclay – Poveste de dragoste
Cu toate că prevezi finalul de la mii de kilometri depărtare, povestea de dragoste dintre personajele principale este una frumoasă. Un roman perfect pentru o zi aglomerată, când vrei doar să te relaxezi.
Elizabeth Adler – Leonie
Țin minte că finalul la asta m-a luat pe nepregătite. Nu mi-a plăcut foarte mult personajul principal, Leonie, dar mi-a plăcut că a știut ce vrea de la viață și a luptat.
Charlotte Brontë – Jane Eyre
Hmm, cred că am citit cartea asta de două ori, am văzut o grămadă de ecranizări la ea (mai ceva ca la Mândrie și prejudecată, că romanul lui Austen n-are atâtea adaptări) și încă nu mă pot sătura! E totul superb la ea. Sunt sigură că mulți ați auzit deja de roman, dacă nu l-ați citit încă, ar cam fi cazul.
Thomas Hardy – Idilă pe un turn
Thomas Hardy se joacă foarte tare cu sentimentele mele. Am încercat odată să citesc Tess d’Urberville și n-am putut trece peste o scenă care mi-a întors stomacul pe dos. (Cred că aveam vreo 10-12 ani și cred că știți, cei care ați citit-o, la ce scenă mă refer.) Am lăsat-o jos. Mi-a fost greu să mai ridic o carte cu numele lui Hardy pe ea. Dar n-aveam ce citi și asta era singura opțiune și am zis: de ce nu?! Am citit-o în câteva ore și mă și durea capul când am terminat-o. Povestea de dragoste centrală a fost una foarte frumoasă, imposibilă, interzisă. Finalul a fost ca o palmă după ceafă… O recomand tuturor iubitorilor de romane clasice, dar nu vă așteptați la un final fericit. (Are vreo carte de-a lui Hardy final fericit?!)
William Makepeace Thackeray – Bâlciul deșertăciunilor
Acum e acum! Bâlciul deșertăciunilor a fost pentru mine prima cărămidă.(Nu pot să cred că credeam asta. 800 de pagini și să fie cărămidă?! Neeah) Romanul urmărește viața a două fete, Becky Sharp și Amelia Sedley. De cum citești numele lui Becky, îți dai seama că ea va fi marea distracție din roman și chiar așa și e. Mi-a plăcut foarte mult personajul ei, irezistibil și irecuperabil. Ai o foame spirituală după ce termini romanul ăsta, iar totul datorită ei. Amelia a fost cam oarbă pe tot parcursul romanului, dar s-a deșteptat într-un final și a făcut alegerile corecte. Să mai spun că e încă un roman după care sunt disperată și la care vânez să bifez toate ecranizările? (Tot o iubesc pe Becky Sharp. Chiar dacă e o nechibzuită nenorocită.)
Philippa Gregory – Regina albă
Hmm, cine n-a auzit de Philippa Gregory până acum? (Pff, ce zic eu aci, nici eu nu auzisem până acum trei ani.) Dacă vă plac romanele historical fiction/romance, ați nimerit bine. Tipa m-a făcut să mă îndrăgostesc de câteva personalități istorice și să încep să sap în istorie chiar mai mult decât făceam înainte. O să vă îndrăgostiți de roman și de personaje. Apoi o să vedeți serialul. Apoi o să căutați alte cărți despre ei. Credeți-mă, știu ce zic.
– Regina roșie
Am urât mult personajul principal, atât în roman, cât și pentru ce a făcut ea în mare ca să-și așeze copilașul pe tron. Vrei să vezi cum erau femeile tratate pe la 1450 în Anglia? Ai nimerit-o, viața Margaretei Beaufort e un bun exemplu.
C. S. Lewis – Cronicile din Narnia
Să-mi fie rușine, dar până acum n-am citit decât Nepotul magicianului din serie. O să le citesc și pe celelalte, cu siguranță, mai întâi să fac rost de ele. Deci, dacă să presupunem că aveți copii, vreți să le puneți o carte în mână după tot antrenamentul cu basmele și poveștile nemuritoare, dar nu știți ce. Vă mai las să vă întrebați mult? Nu. Dați-le Cronicile din Narnia. N-o să regretați nici voi, nici ei. (Regret tare mult că nu le-am citit când eram mică, sunt niște pasaje care mă impresionează acum atât de mult și mă întreb cât de mult m-ar fi afectat dacă le-aș fi citit mai devreme.)
Zoe Sugg – Girl online
Am citit-o de Crăciun. Mi-a plăcut de abia dupa 100 și ceva de pagini. Dar mi-am tras niște lecții din ea. Ok? Nu mai știu cum o chema pe tipa de e personajul principal, dar pățește lucruri nasoale pe internet din cauza prietenilor falși și etc, dar e puternică și zice niște lucruri despre hărțuirea online și cât de tare poate afecta pe altul un share. Era o chestie în genul: Atunci când vrei să dai un share, să distribui ceva, gândește-te dacă va face pe cineva să zâmbească și să fie fericit. Dacă nu te poți gândi la nimeni, atunci, te rog, nu distribui.
Elizabeth Ashworth – Povara loialității
Asta e una dintre numeroasele cărți și articole pe care le-am citit pentru că… am citit Regina albă mai întâi. E despre o presupusă amantă de-a lui Richard, Duce de Gloucester. Mi-a plăcut romanul și m-a făcut să mă gândesc că este posibil că Richard să fi avut și părțile lui bune. (Posibil să conțină mai multă ficțiune decât fapte reale)
Eleanor Hibbert – Maria Tudor. Povara frumuseții
Ahaha! Same. Sunt obsedată de surorile lui Henry VIII. Mi-a plăcut romanul, chiar dacă nu este totul centrat în jurul Mariei Tudor.
Jane Austen – Mândrie și prejudecată
N-ați citit-o până acum? Pff, trebuie remediat. I-m-e-d-i-a-t. Imediat. Credeți-mă. O să vă simțiți mult mai bine după ce citiți cartea asta. S-ar putea să deveniți un pic disperați ca mine. Nu pot trăi fără să citesc ceva din ea sau fără să mă uit la filme încontinuu și salivez răăuu la fotografii cu Mr. Darcy, mai ales la cele în care e interpretat de Colin Firth, Matthew Macfadyen și Laurence Olivier. (I’m not proud…)
Niice. Eu am citit doar seria „Harry Potter”, o parte din seria „Cronicile din Narnia”, dar nu mai țin minte mare lucru din ea, „Jane Eyre”, „Mândrie și prejudecată” și am început „Bâlciul deșertăciunilor” doar că având o ediție în engleză merge ceva mai greu :(( *but I like it so far* Restul sunt în Wishlist ❤
Merită să citești Bâlciul deșertăciunilor. Îți recomand și ecranizările! Eu am adorat-o pe actrița care o joacă pe Becky in filmul din 2004!
Cateva se numara printre cartile mele preferate. Cea care merita laudata (din partea mea) este ,bineinteles Jane Austin. Iar Mr. Darcy…………………………..