Recenzie : Copila de zăpadă de Eowyn Ivey

Mabel și Jack își refac viața după pierderea unicului copil în Alaska, cât mai departe de locul unde trăiau.
Duc o viață care nu e ușoară deloc în Alaska. Mabel încă suferă, la fel și Jack, dar trebuie să facă față acestei situații, să meargă mai departe.
Deși duc o viață liniștită, asta se va schimba când va apărea Faina, o copilă misterioasă care apare doar iarna.
Mabel și Jack fac o copilă de zăpadă, iar a doua zi apare Faina. O supriză pentru ei, o alinare cât de cât.
Viața lor se schimbă, li se alătură și Faina. Nu lipsesc vecinii de treabă. De când a apărut Faina viața lor s-a schimbat, se simt mai bine. Chiar dacă la început fata era timidă, acum e fericită alături de ei, deși nu stă prea mult. Le aduce fructe, carne, mici cadouri.
Ei au grijă de ea, dar când vine căldura pleacă. Faina nu e singură, are o vulpe alături de ea.
Mabel își aduce aminte de un basm rusesc iar anumite asemănări apar. Faina crește, devine o fată frumoasă. Atrage atenția lui Garrett, unul dintre băieții vecinilor, care sunt foarte de treabă și îi adoră. Îi ajută când au nevoie, mai ales că Jack a avut parte de un accident.
Tot ce se întâmplă are legătură cu basmul Snegurocika, unele părți se adeveresc. Basmul prinde viață.
Mă bucur că măcar cei doi au pe cineva alături, în afară de vecini, un copil special. Ce uimiți au fost când au văzut-o pe fata de care vorbea Mabel!
Pentru multă vreme doar Jack și Mabel știau de existența fetei, ea era un adevărat mister pentru alții. Casa Fainei este pădurea plină de zăpadă.
Între Faina și Garrett începe o relație de prietenie care va ajunge la una de iubire. Va fi și o nuntă, la fel ca în basm. Mă opresc aici, ca să aflați ce se va mai întâmpla trebuie să citiți cartea, eu una o recomand . O carte minunată. Mi-a plăcut enorm. Mulțumesc Târgul Cărții pentru această minunată carte.
Ați citit această carte? Cum vi s-a părut?
Cartea a apărut la editura Polirom.

„ Cerul plumburiu părea să-și țină răsuflarea. Se apropia luna decembrie și tot nu era zăpadă în vale. ”

„ S-a aplecat mai bine și a atins urma cu vârfurile degetelor goale. Urme de om. Mici. De mărimea unui copil. ”

„ Chiar când dispărea pe după unul dintre cei ma groși molizi, a privit înapoi peste umăr, iar Mabel i-a văzut ochii albaștri și strălucitori și chipul mic, ca de drăcușor. ”

„ Neîncrederea lui Esther îi era nespus de familiară. Lui Mabel îi reamintea de mulții ani de copilărie petrecuți căutând zăne și vrăjioare și sâcâită de frații mai mari. ”

„ Iubirea ei avea să fie un far călăuzitor pentru copilă. Te rog, copilă. Te rog, copilă. Te rog, întoarce-te la noi ”

Recenzie : Lupii trecutului. Sofia de Natașa Alina Culea

Această carte este foarte frumoasă. Este prima carte pe care o citesc scrisă de Natașa Alina Culea și a fost superbă.
Viața lui Fabian se va schimba când o va întâlni pe Sofia, o femeie frumoasă și deșteaptă, ce îl surprinde la o nuntă. După acea nuntă totul se schimbă. Oricum căsătoria lui e pe ducă, dar nu avea de gând să divorțeze dar se pare că are un motiv acum.
Dar Sofia nu vrea să fie motivul divorțului. Fabian și Sofia se întâlnesc în secret. Este așa de frumoasă povestea lor de dragoste. Mă topeam ca înghețata la momentele lor. Pățesc asta când citesc genul ăsta de carte.
Unul dintre personajele mele favorite e Carol, m-a făcut să râd în hohote la anumite faze. Mă bucur că Sofia îl are alături de ea pe Carol, nu ai cum să te plictisești de el.
Sofia și Fabian fac un cuplu minunat, la un moment dat află și Carina de toată situația, ea încearcă să o intimideze pe Sofia dar ea este cea care este uimită de felul Sofiei de a răspunde.
Cei doi petrec momente foarte frumoase împreună, îi ador. Sofia are un trecut dureros, foarte dureros și va afla și Fabian de acest trecut și ce o macină pe Sofia. M-a durut sufletul și mai mult când mă gândesc că asta se întâmplă multor copii.
O carte care m-a emoționat. Sincer nu mă așteptam la un asemenea sfârșit. O carte minunată pe care o recomand tuturor. Mulțumesc autoarei pentru carte, a fost minunată.
Ați citit această carte ? Cum vi s-a părut?
Cartea a apărut la editura Librex Publishing.

„ Fata râde hohotitor și aleargă către marea învolburată, neagră precum catranul și la fel de fierbinte. Rapsodia mării, recviemul rațiunii mele… ”

„ În acele nopți, Fabian este mai departe de ea ca oricând. Nopți cu lună plină și lupi hămesiți. Nopți de dor. ”

„ Față de Sofia poți simți doar iubire sau doar ură, fără jumătăți de măsură. Două alternative, atât. ”

„ Ce priveliște încântătoare pentru ochii mei uimiți! Au trecut atâtea secole pentru ca bijuteria să ajungă la gâtul unei prințese adevărate.”

„ Buzele îi tremură răsfrânte și lacrimile îi inundă obrajii pământii. Altă Sofia. Ce nume să îi dau copilei îngrozite, dependente azi de iubirea mea. ”

Liebster Award Nomination!

Îi mulțumesc din suflet Irinei de la Grand’s Books pentru prima mea nominalizare la The Liebster Award! Este un blog de recenzii literare, mai ales puncte de referință în literatura universală, cum ar fi Fantoma de la Operă și 1984. Îl recomand cu căldură iubitorilor de cărți.

Pașii pe care trebuie să-i urmezi dacă ai fost nominalizat:

1. Mulțumește-i persoanei care te-a nominalizat și menționează-i blogul.

2. Listează regulile în postarea ta.

3. Afișează premiile Liebster undeva pe blogul tău.

4. Răspunde celor zece întrebări prevăzute de persoana care te-a nominalizat.

5. Scrie zece lucruri random despre tine.

6. Nominalizează 5-11 blog-uri și informează-le că au fost nominalizate.

7. Asigură blog-urile pe care le-ai nominalizat cu zece întrebări.

Zece lucruri random despre mine…

1. Scaunele și mașinile sunt dușmanii mei de moarte. Nu se vede la prima vedere, dar nu-mi place să stau cuminte pe scaun. Idem cu mașinile. Prefer să iau transportul în comun sau să merg pe jos până la destinație.

2. Primul meu telefon mobil performant a apărut în 2016 și l-am primit de ziua mea. Timp de două luni, am făcut selfie-uri pentru o viață întreagă. Timp de alte două luni, le-am șters pe toate, ca să am loc de poze cu prietenii mei și locurile pe care le vizitez.

3. Iubesc marea dar ador muntele.

4. Ador cactușii mici, de ghiveci. Pentru mine, nicio casă nu e completă fără un cactus cu flori roz sau galbene.

5. Primul anime pe care l-am văzut a fost Slayers, și m-am îndrăgostit de Zellos din primul episod în care a apărut. A fost primul personaj ficțional care mi-a luat graiul, și încă are un loc special în inima mea.

6. Nu am fost niciodată la un concert.

7. Am stat câteva zile în Istanbul și Praga, două orașe superbe care mi-au deschis ochii în mai multe feluri decât pot exprima.

8. Peșterile mă încântă și mă sperie în același timp.

9. Personajele cu care mă identific din Harry Potter sunt Luna și Ron. Luna e o ciudățică pe care colegii nu o înțeleg nici în ruptul capului, iar Ron e un mâncăcios impulsiv care nu suportă snobii și bigoții de genul familiei Malfoy. Oricum Hermione e prea perfectă pentru mine și chiar sunt tristă că nu ea e personajul principal.

10. Sunt mare iubitoare de mâncare italienească, chinezească și japoneză. Și mâncarea italienească include înghețata. Multă, multă înghețată, mai ales vara.

Întrebările la care am fost nominalizată să răspund…

1. Dacă ai avea posibilitatea să trăiești într-o carte, care ar fi aceea?

Din păcate, nu am citit multe cărți care să ilustreze o lume perfectă, în care mi-ar plăcea să trăiesc. Nimeni nu ar vrea să trăiască în aerul sufocant din 1984 sau lipsa de intimitate din Minunata lume nouă! Charles Dickens prezintă o lume sumbră și nedreaptă, Jane Austen, o realitate misogină…

Așa că o să mă axez pe Harry Potter. Mi-ar fi plăcut să îmi petrec copilăria la Hogwarts, să fiu în casa Ochi-de-Șoim, să privesc meciuri de Quidditch și să mă duc la Hogsmeade în vacanța de iarnă…

2. Ce putere supranaturală ți-ar plăcea să ai?

Clonarea obiectelor. Mi-ar plăcea să clonez bani, cărți împrumutate, înghețată, călimări, bani, stilouri, înghețată…

3. Ce personaj ți-a plăcut atât de mult încât îți pare rău că nu există în realitate?

Pe lângă Zellos, Ron și Luna? Glumesc.

Aș zice Hercule Poirot, pentru că avem nevoie de mai mulți detectivi ca el în lume, plus că e în definitiv un moșuleț foarte simpatic, stilat și unul dintre puținele personaje grase care sunt portretizate pozitiv în media (inteligent, moral, abilități grozave de comunicare, dă o impresie plăcută, gusturi rafinate în mâncare). În plus, mi-ar plăcea să stau de vorbă cu el.

4. Ce autor e criticat de multă lume dar ție ți-a plăcut?

Greu de zis. Majoritatea autorilor care îmi plac sunt recunoscuți în prezent. Aș zice că H. G. Wells, George Bernard Shaw și Sylvia Plath nu au prea fost iubiți la vremea lor, dar sunt printre autorii mei preferați. Ar mai fi Louisa May Alcott, care e considerată autoare de cărți pentru copii, dar care e un adevărat model pentru mine.

5. Stilul cărui autor ți-a plăcut atât de mult încât pentru o clipă ai fi vrut să poți scrie ca el?

… să pot scrie ca ea. Și e vorba de Rainbow Rowell, care se numără printre puținii autori de romane de dragoste care nu mi-au provocat niciodată greață. Are un stil atât de simplu și puternic încât simți că te îndrăgostești tu de romanele ei.

6. Dacă ai scrie o carte, în ce gen s-ar încadra?

Probabil horror. Îmi plac la nebunie scenariile proaste de filme horror, cu adolescenți care intră în case bântuite.

Nu vă uitați urât la mine! Nu am promis că o să fie o carte bună!

7. Dacă ai putea să trăiești în orice altă țară care ar fi aceea?

Sunt prea multe pentru un singur articol, deci prefer să nu zic decât să arăt doar un colț al tabloului. Shhh…

8. Cum ai descrie societatea de azi?

În mare, la fel ca cea de ieri. Și de alaltăieri. Și de acum 500 de ani. La suprafață, desigur, totul pare schimbat, dar principiile sunt aceeași. Și problemele sunt în principal aceleași. Faptul că ne-am modernizat la suprafață nu înseamnă că ne-am modernizat pe dinăuntru. Ignoranța și convenționalismul sunt în continuare la mare modă.

În alte cuvinte: problema noastră nu sunt selfie-urile și jocurile video, ci intoleranța și atitudinea superficială de acum 1000 de ani care se propagă din generație în generație.

9. Care a fost cel mai groaznic coșmar al tău?

Nu am unul de sine stătător, dar coșmarurile mele cele mai urâte au două trăsături comune: sunt urmărită de ceva sau de cineva, pe care nu îl pot vedea pentru că știu că dacă mă uit în spate, sunt ca și moartă, dar îi simt prezența, și îmi e foarte greu să mă mișc. Alergatul, lupta, săritul, zbaterea și chiar mersul devin extrem de dificile și extrem de ineficiente. E ca și cum te-ai zbate în nisipuri mișcătoare.

Întrebările mele pentru blog-urile nominalizate…

1. Ce carte complet din afara zonei tale de confort ți-a plăcut cel mai mult?

2. Există un autor pe care nu-l suporți? Care e acela?

3. Ce fel de muzică asociezi cărților pe care le citești? E același gen pentru toate, sau e un amestec divers?

4. Dacă te-ai descrie într-un singur cuvânt, care ar fi acela?

5. Care e locul tău preferat de citit? Ai cumva un loc special sau preferi să citești peste tot și oriunde?

6. Stilul cărei perioade vintage ți se potrivește? Nu vorbim neapărat despre modă, ci despre tot ce reprezintă stilul perioadei respective: artă, muzică, reclame…

7. Îți place să mănânci sau să bei când citești? Dacă da, atunci ce anume?

8. Cu ce personaj literar te identifici cel mai mult?

9. Care e țara ta preferată din fiecare continent al lumii (în afară de Antarctica și Australia, pentru că motive)?

10. Care e personajul literar pe care l-ai lua la palme și de ce?

Nominalizez în continuare următoarele blog-uri: Jessie’s Blog, Cronică de insomnii, My bookish world, Cerșetor de zâmbete și Praf de stele.

Bookhaul iunie-iulie

Ce repede a trecut luna iulie!

Vara asta mi-a adus câteva cărți în plus, fie primite cadou, fie cumpărate. Luna iunie a fost, pentru mine, luna cărților în limba engleză, pentru ca echilibrul să fie restabilit luna asta. Mă întreb ce surprize îmi va aduce luna august.

Cumpărate:

All the Bright Places, de Jennifer Niven

Stoner, de John Williams

Eseu despre luciditate și Omul duplicat, de Jose Saramago

La capătul lumii și în țara aspră a minunilor, de Haruki Murakami

The Voyage Out, de Virginia Woolf

To-morrow, de Joseph Conrad

A Hippo Banquet, de Mary Kingsley

To-morrow și A Hippo Banquet fac parte din colecța Penguin Little Black Classics, care cuprinde povestirile, nuvelele sau eseurile unor autori esențiali, precum Austen și Balzac. Fiind foarte scurte, sunt ideale pentru navetiști și călători: poți termina o carte de genul în două-trei ore.

Primite:

Pe strada Dublin, de Samantha Young

The Great Composers, de Wendy Thompson

Am primit The Great Composers drept cadou de Ziua Internațională a Copilului, și îmi place la nebunie să o răsfoiesc și să citesc despre diferiți compozitori. Până acum am citit despre Schubert, Schumann, Donizetti, Rossini, Verdi, Bizet, Ceaikovski și Vivaldi. E ceva diferit față de ce citesc de regulă, dar primesc această schimbare cu brațele deschise!

Voi ce ați mai primit/cumpărat/câștigat?

Girl Online e acum offline. xx

Mi-ar plăcea să știu că cineva, undeva, poate citi ce am eu de spus.

Penny chiar are multe de spus, dar nu are cui să i le spună. Pe lângă prietenul său cel mai bun, Elliot, și familia sa iubitoare, e o aproape singură. Desigur, există Megan, fosta ei prietenă cea mai bună din generală; dar odată cu pasiunea pentru actorie, Megan se schimbă complet și cele două fete se înstrăinează complet.

Penny e stângace, timidă și nu prea știe ce ar putea vedea cineva la ea, vreodată. Stângăcia ei chiar a fost înregistrată și pusă pe Yotube, unde toată școala poate să dea replay la momentul odios în care se împiedică în timpul unui spectacol de teatru în văzul întregii școli. Dar există un loc pe internet unde e o adevărată regină. Blogul ei anonim, Girl Online, e locul unde poate să fie în sfârșit ea însăși, unde lumea o apreciază așa cum e.

Girl Online, primul roman al vlogger-ului Zoe Sugg (sau Zoella, după gust), este o poveste despre adolescenți, pentru adolescenți. Deși personajele sunt britanici din Brighton, stilul autoarei și stilul lor de viață dau impresia că privim un film american despre adolescenți, care beau milkshake-uri, fac poze și se implică în intrigi prea dramatice pentru a avea loc în viața reală. Desigur, ce e o poveste modernă despre o fată de 16 ani fără o reinterpretare contemporană (chiar ghetto) a piesei Romeo și Julieta?

După ce repetiția se termină în sfârșit, iar eu aflu de la Elliot că Shakespeare avea doar optsprezece ani când s-a însurat și că a scris treizeci și opt de piese de teatru în total, o parte din noi plecăm la vagonul-restaurant al lui JB ca să ne luăm milkshake-uri și cartofi prăjiți.

Partea mea preferată e când o vedem pe Mega-Scorpie cu lanț de aur fals la gât:

Are pe cap o șapcă inscripționată ”SWAG” și de gât îi atârnă un lanț gros care imită aurul, de care e prins simbolul dolarului, tot dintr-un material care imită aurul. Sunt sigură că nici moartă nu ar fi purtat hainele acelea altundeva decât pe scenă.

Însă, odată ce pleacă la New York cu părinții ei (și Elliot!) pentru organizarea unei nunți, viața lui Penny se schimbă complet.Acolo îl întâlnește pe băiatul visurilor ei, care o duce în locuri pe care numai el o cunoaște și care o ajută să se vadă dintr-o altă perspectivă.

Sună extrem de plat, nu-i așa? Exact așa mi s-a părut și mie. Desigur, nu totul e perfect. După câteva zeci de pagini idilice în care Penny se redescoperă și învață să își aprecieze viața, trouble in paradise! Dar de aici nu mai zic nimic…

Ce mi-a plăcut, în schimb, la Girl Online, e felul în care abordează stresul post-traumatic, atacurile de panică și anxietatea, arătând nu numai că lucrurile astea sunt cât se poate de reale, ci și relativ ușor de ascuns. Sora, fratele, prietenul tău poate părea să fie în regulă; dar există șansa să nu vezi decât un colț al tabloului, un amărât de 1%.

În final, Girl Online nu e doar o poveste despre o adolescentă aparent lipsită de șarm care își găsește finalul fericit, ci și o poveste despre cum să fii puternic și cum timpul alină toate rănile. Și, desigur,

De fiecare dată când publici ceva online faci o alegere.

Cartea a apărut la editura Epica.

Discuție, planuri, concurs , idei. #3

Ce mai faceți? Ce mai citiți? Ce mai vizionați?

Voi anunța câștigătorii în acest weekend.

În luna august vom avea săptămâna japoneză. Va include recenzii de cărți/filme/anime-uri, propuneri și recomandări, muzică, mitologie etc. Ce recomandări aveți?

Am un mic anunț: blogul este sponsorizat de editura Quantum Publishers !!! Mă bucur așa de mult! Au cărți minunate!

Concursul următor va fi unul de fidelitate.

Kafka la malul mării

De regulă, mă consider un cititor încet, chiar leneș. Fie din obișnuință, fie din alte motive, mă mir când aud pe cineva povestindu-mi cum a citit cartea cutare sau cutare în două-trei zile și îi pare rău că s-a terminat. Lucru absolut admirabil, dar pe care eu nu l-am înțeles niciodată. Mă rog, uneori l-am înțeles și eu. Există și excepții.

Una dintre aceste excepții, și încă una la care nu mă așteptam, e Kafka la malul mării, de Haruki Murakami. Deși Murakami e feblețea mea, romanele pe care le-am citit până acum (În noapte și Pădurea norvegiană, pe care le recomand cu căldură) sunt, recunosc, destul de scurte. Când am văzut Kafka la malul mării, mi-am zis c-o să-mi ia ceva. Și totuși, au trecut cinci zile și acum scriu o recenzie despre ea. Acest lucru, în sine, este o recomandare adusă acestui roman.

Kafka la malul mării descrie traseul a doi oameni complet diferiți, dar care parcurg același drum: tânărul de 15 ani Kafka Tamura, care fuge de blestemul oedipian al tatălui său, și un bătrân debil mental cu o umbră subțire, domnul Nakata. Deși cei doi nu se cunosc și nu se vor întâlni niciodată, aceștia își influențează puternic unul traseul spiritual al celuilalt, ajutându-se reciproc să își întâlnească destinul.

– De acum e musai să devii cel mai tare băiat de cincisprezece ani din lume, altfel n-o să reușești să supraviețuiești. Și pentru asta trebuie să descoperi ce înseamnă cu adevărat să fii tare.

Kafka nu e numele adevărat al adolescentului Tamura, ci un pseudonim care îl ajută să își ascundă identitatea și să evadeze de el însuși; tăcut și rezervat, chiar înstrăinat de restul lumii, în veșnic conflict cu propriul tată, Tamura pare să își merite numele. Fiind un tânăr inteligent și descurcăreț, plecarea sa nu este observată până la aflarea morții tatălui său, ucis de un bătrân care a vrut să se predea la poliție, dar nu a fost luat în serios. Plecând către vest, ajunge în Shikoku, în Takamatsu, acolo unde se simte mirosul mării. Acolo își întâlnește mama și sora, pe care nu le-a mai văzut de la vârsta de 4 ani, dar nu în felul în care se aștepta el…

– Mâine o să vină multe fulgere.

– Tot chemate de dumneata?

– Nu, Nakata nu cheamă fulgerele. Nu are o asemenea putere. Fulgerele vin de la dânsele.

În schimb, Nakata duce o viață liniștită, fiind din fire un om blând și foarte modest. Până la vârsta de 10 ani, a fost un copil normal, cu note mari și o mare iubire pentru pisici. Un eveniment misterios îl face să intre în comă timp de trei săptămâni, după care se trezește complet schimbat. Memoria lui devine o foaie goală, iar capacitatea sa de gândire abstractă e redusă la zero. Fiind declarat debil mental, singura sa cale de a se întreține în tinerețe a fost aceea de tâmplar, iar mai târziu detectiv de pisici. După accident, Nakata devine mai conectat la magia din jurul său, fiind capabil să aibă adevărate conversații cu pisicile, să schimbe vremea sau să deschidă porți de intrare magice. Însă o pisică dispărută îl face să ucidă un spirit îmbrăcat în Johnny Walker, și să fugă în Shikoku, unde devine, în sfârșit, un om normal.

Un lucru minunat la roman e că poveștile lui Tamura și Nakata se intarcalează și din punct de vedere narativ, și în structura romanului. Astfel, capitolele care se axează pe tânăr au număr impar, iar celelalte număr par. În povestea fiecărui protagonist (pentru că nu ar fi corect să spun că aceasta e doar povestea unuia dintre ei), apar personaje variate, pline de viață, fie că sunt ajutoare, prieteni sau dușmani. Aș scrie paragrafe întregi despre Oshima și Hoshino, un bibliotecar finuț, care suferă de hemofilie, și un camionagiu dur și mărunt care învață să iubească muzica lui Beethoven, dar o să vă las pe voi să descoperiți singuri frumusețea romanului și a personajelor sale.

Cartea a apărut la editura Polirom.

Favorite Movie Trailer!

Favorite Movie Trailer!

K.O.! Scott Pilgrim vs the World

Multe filme se bazează pe o poveste coerentă și pe talent actoricesc pentru a atrage atenția publicului, la fel cum jocurile video se bazează pe efecte speciale și grafică de calitate pentru a capta atenția jucătorului. În ambele cazuri, se recurge la anumiți factori pentru a ne asigura de succes. Dar ce se întâmplă când facem un film cu efecte de joc video?

Scott Pilgrim vs the World, bazat pe graphic novel-ul omonim, este un film despre un tip de 22 de ani, plat, fără cine știe ce personalitate, care se îndrăgostește de o tipă misterioasă și extravagantă la o petrecere. În calea ”iubirii” lor stau câteva obstacole: faptul că Scott e un fraier, iubita de origine asiatică a lui Scott, care îl iubește ca pe ochii din cap, și Liga Foștilor Malefici, un fel de coaliție între foști iubiți (și iubită) ai Ramonei, tipa misterioasă menționată.

După cum se vede la prima vedere, povestea în sine e cam slăbuță. Îmi plac însă detaliile care îl construiesc pe Scott: a trecut un an și încă nu a trecut peste ultima fostă; e chitarist într-o formație cu muzică bună, dar subapreciată; are un coleg de cameră gay, Wallace, care are o viață sexuală mult mai activă decât el. Spre deosebire de alte personaje slabe, măcar avem un motiv pentru care să îl displăcem pe Scott: deși e plat, i se acordă un context și viața sa este redată cu un maxim de sinceritate.

Pe lângă Scott, Ramona e o fată cool care a fugit din New York în Toronto pentru a-și clădi o viață nouă, dar, surprize surprize, nu-i iese. Tipa invadează efectiv visele omului, merge pe role în zăpadă, se încadrează în mai toate convențiile estetice prezente și își vopsește părul într-o culoare neon cam la fiecare două săptămâni. Pe lângă asta și faptul că are vreo 6 foști și 1 fostă, nu știm absolut nimic despre ea. Nu știm ce principii, idealuri sau dorințe are. Nu știm ce fel de liceu a urmat. Nici măcar nu știm la ce are talent sau ce îi place. Efectiv, e o fată cool și misterioasă, visul oricărui Scott Pilgrim. Dezamăgitor.

O să fiu sinceră și o să recunosc că singurele personaje care mi-au plăcut din tot filmul au fost toboșara șefă, Kim Pine, pentru că e tăcută, sarcastică și o fată care cântă la tobe cu pasiune și talent, lucru rar pentru un film de genul, și Wallace, care e bârfitor, abărbătat (cuvânt inventat cu grație de subsemnata) și totuși de 50 de ori mai simpatic și mai vivace decât celelalte personaje din întreg filmul.

Acum e timpul să vă șochez, spunându-vă că filmul mi-a plăcut la nebunie, și nu în ciuda slăbiciunilor sale, ci datorită faptului că povestea slabă și personajele plate lasă ca starul producției să strălucească în voie: estetica.

Fiind bazat pe un graphic novel, filmul incorporează scene de bandă desenată în anumite momente în care Ramona povestește relațiile sale, care nu deranjează cu nimic povestea actuală. Pe lângă asta, luptele dintre Scott și adversarii săi sunt redate cu efecte vizuale specifice jocurilor video de genul Street Fighter, puteri supranaturale interesante și un stil în genere foarte captivant. Din punct de vedere vizual, Scott Pilgrim are 10 din 10. Și tocmai ăsta e scopul filmului.

Dacă aveți chef de un film profund, cu personaje complexe, analiză psihologică sau socială de mare vârf sau chiar coeziune narativă, stați departe de Scott Pilgrim vs the World. Dar dacă sunteți fan al jocurilor video și benzilor desenate, al efectelor speciale inteligente și glumițelor comestibile, vi-l recomand cu mare căldură.

Scott Pilgrim vs the World este, din punctul meu de vedere, triumful aperenței asupra esenței. E un film ușurel, plăcut vizual, cu lupte bune și personaje digerabile, ușor de procesat. Și e în același timp un film foarte fun.

Aproape la fel de fun ca un joc video.