Hello October!

Music into my soul

Nou în bibliotecă- Septembrie

1. Ruinele de Scott Smith- Primită de la Târgul Cărții
2. Stânca Diavolului de Eugene Sue- Cumpărată/ Aldo
3. Factorul groazei de Robert Harris- Primită de la editura All
4. Basme din folclor/ Autori diversi- Cumpărată

Stilul toamnei

Music into my soul

Bookhaul septembrie

Cărți puține, dar bune!

Cumpărate…

Catch-22, Joseph Heller

The Whisperer in Darkness, H. P. Lovecraft

Primite…

… din partea blogului…

Clopotul de sticlă, Sylvia Plath

… din partea Libris…

Vremurile bune de altădată, Bohumil Hrabal

Sunt în special entuziasmată pentru Catch-22, pentru că am auzit din mai multe surse că e un roman excelent și un must read. Ca să nu mai spun că e considerat clasic modern, la fel ca A Clockwork Orange și 1984.

Am mai citit o dată Clopotul de sticlă, care rămâne una dintre cărțile mele preferate, dar am ținut mereu să dețin eu cartea într-o bună zi. Mulțumesc blogului pentru ocazia de a o reciti de câte ori vreau!

Colecția de povestiri Vremurile bune de altădată e plină de haz și sper că recenzia mea vă va convinge să o citiți!

Lumină vs întuneric. Science facts

Bookaholici, știți momentul acela când auziți ceva pășind deasupra capului vostru sau v-ați speriat de loviturile din geam gândindu-vă că e ceva în casa voastră ca mai apoi de dimineață să vă dați o palmă peste frunte realizând că era fie vecina care nu avea somn fie o creangă care lovea sticlă? Bun, dacă îl știți lăsați-mă să fac puțin pe deșteapta și să vă răspund de ce.

1. Totul începe din copilărie

De obicei asta se întâmplă în general din cauza părinților care aleg să își sperie odraslele înainte de culcare spunându-le că dacă nu adorm va veni vreo vrăjitoare din neant sau îi va lua cineva de acasă. Nu zic că e vina părinților tăi care nu te lăsau să stai afară după lăsarea întunericului, mai ales dacă te aflai și într-o zonă prost luminată, dar este o mare diferență între a proteja un copil de maniacii care umblă pe străzi și una este să îi îngrozești cu venirea Îngerilor Negrii dacă nu adorm în interval de 5 minute.

2. Lumină și întuneric

Adevărul e că tuturor ne e frică de întuneric, însă doar in alt mod decât atunci când eram copii. Spre exemplu multora le place să doarmă cu televizorul aprins, programat, altora nici nu vor să meargă prin zone întunecoase preferând să ocolească chiar dacă ajung mai târziu acasă. Iar pentru cei care citesc asta și spun „Eu nu am nici o problemă” recunoaște că și tu ești mai prudent când mergi pe o alee întunecată. Ne simțim mult mai în siguranță pe lumină, dar nu și în întuneric pentru că nu știi niciodată ce se află în fața ta chiar dacă ai parcurs același drum de nenumărate ori.

3. Te simți captiv

Imaginează-ti că te afli în Pădurea Damnaților a lui Stephen King și ai următorul scenariu: te-ai rătăcit, mașina ta s-a stricat, este noapte și zăpada se ridică până deasupra genunchiului tău, nu ai semnal, mâncare sau căldură. Nu trebuie sa fii un geniu că să realizezi că fie e posibil să mori fie încerci să ajungi la civilizație. Dar cum? E întuneric deci nu poți vedea, e frig și zăpada nu îți permite să te miști cum trebuie așa că nu vei avea de ales decât să stai în mașină și să aștepți zorii. Nu zic că pe timpul zilei îți va fi mai ușor, dar te vei putea orienta mai bine in spațiu, până atunci ești blocat acolo.

4. Îți creezi singur propriile năluci.

Cum am mai spus mintea umană poate fi foarte ușor influențată și nu trebuie să îți spună cineva ceva pe loc sau inainte cu 2 ore ca să începi să „halucinezi”, poți de exemplu să o auzi pe vecina de la etaj și să îți zici că ar putea fi altceva sau te uiți la o umbră de pe perete și o găsești asemănătoare cu o siluetă deja îți implantezi în mod inconștient acest lucru în minte până ajungi să le crezi cu adevărat.

 

Bonus: Oamenii au avut mereu o fascinație pentru întuneric, zăpadă, lupi etc, dar totodată o frică înnăscută acestea fiind considerate, mai ales în folclorul nostru, drept un simbol al morții.

Să nu mă părăsești e un must read, you MUST read it

I lost Ruth, then I lost Tommy, but I won’t lose my memories of them.

Mulțumesc blogului pentru această carte!

Cum ar fi lumea dacă, la un moment dat, s-ar găsi leacul pentru cancer sau pentru boli autoimune? Dacă am afla că putem să ne înlocuim rinichii striviți de pietre sau ficatul îmbibat de alcool cu organele altcuiva… fără să ucidem alți oameni? Dacă, pur și simplu, aceste donații nu ar răni pe nimeni, ar cădea din cer?

Cu toții știm că astfel de lucruri nu sunt posibile, dar penultimul roman scris de Kazuo Ishiguro, Să nu mă părăsești, prezintă această alternativă din perspectiva cea mai puțin așteptată: cea a unui donator din umbră, a unei clone concepute special ca să fie dezmembrată mai încolo, pentru binele umanității, al oamenilor adevărați, ca o păpușă care și-a împlinit scopul.

Romanul începe inocent cu prezentarea lui Kath, o îngrijitoare de 31 de ani care se va pensiona peste 8 luni, și observațiile sale despre munca de îngrijitor și privilegiile care i s-au acordat datorită educației sale. Monologul interior continuă cu copilăria sa, petrecută la Hailsham alături de alți copii-clonă, unde, la fel ca un copil obișnuit, avea ore de matematică și desen, asculta muzică la casetofon și citea. Kath și colegii săi cresc sub protecția gardienilor, care le amintesc constant de cât de speciali sunt, dar până la o vârstă sunt protejați de cunoașterea viitorului lor, pe care și-l vor petrece sub mese de operații, în centre speciale, în paturi care miros a spirt și antiseptic, dându-și plămânii și pancreasul unor oameni care nu știu de existența lor.

Kath trece cu rigurozitate peste toate evenimentele care i-au marcat viața. În ciuda multitudinii de fețe care străjuiesc amintirile sale, numai două figuri capătă importanță, fiind alături de ea din copilărie și completând un confuz triunghi amoros: Ruth, un spirit de lider, care a vrut mereu să se afirme și să își creeze un viitor luminos, și Tommy, care obișnuia să fie izolat datorită lipsei de talent artistic, dar care a devenit pe parcurs o fire liniștită și onestă. Ruth și Tommy, care s-au împrietenit cu Kath în instanțe diferite, devin o parte integrantă a vieții sale, iar formarea unui cuplu între cei doi o pune în impas. Comunicarea între cei trei e defectuoasă, datorită complexelor și imperfecțiunilor lor, dar e mult mai savuroasă și ușor de parcurs decât prieteniile perfecte din multe romane.

Să nu mă părăsești tratează în paralel mai multe teme. În prim plan, este un roman inițiatic, care o ține de mână pe Kath prin copilărie, adolescență, prima iubire, primele responsabilități și morțile prietenilor ei, dar pe fundal se pune problema morală a clonării și măsura în care o asemenea ființă are sau nu are umanitate. Universul creat de Ishiguro este asemănător lumii noastre, dar introduce o serie de întrebări la care se poate să fim nevoiți să răspundem, ca societate, pe viitor.

Traducerea a apărut la editura Polirom.

I keep thinking about this river somewhere, with the water moving really fast. And these two people in the water, trying to hold onto each other, holding on as hard as they can, but in the end it’s just too much. The current’s too strong.

Ruinele de Scott Smith

 Bookaholici, din câte știu există și un film după această carte, dar eu cum nu l-am văzut nu pot face o comparație între ele așa cum o fac de obicei și o să mă rezum fix la ea.

 Cartea începe cu patru tineri americani- Amy, Eric, Jeff și Stacy, care pleacă într-o călătorie în Cancun, Mexic. Acolo întâlnesc câțiva greci și un neamț pe nume Mathias care le cere ajutorul pentru a-și găsi fratele rătăcit ce plecase în urmă cu ceva timp cu o fată ce făcea parte dintr-un grup de arheologi să studieze niște ruine.

Se lasă, ce-i drept, destul de ușor convinși de noul lor prieten german și astfel ajung ca în loc să stea relaxați pe plajă întinși pe prosop să fugă fără țintă într-o junglă cât de poate de neprimitoare. Aici pot spune clar că și-au făcut-o cu mâna lor. Situația devine mult mai complicată când Pablo, grecul care a acceptat să vină cu ei, cade într-o fântână și își fracturează coloana.

Singura lor speranță este ca cei doi greci rămași în oraș să vină să îi salveze, o speranță pe care și așa nu se bizuie prea tare.

Povestea este tipică uneia de groază, câțiva tineri pleacă într-o excursie, iau o decizie cât de poate de proastă și ajung să fugă pentru viața lor. Cred că ce m-a făcut să continui a fost suspansul de a vedea ce se întâmplă la final, dacă vor supraviețui cu toții, ce s-a întâmplat cu fratele lui Mathias etc. Deci da, pentru pasionații de suspans și acțiune este perfectă.

Amy îl văzu aplecându-se, pregătind torța. Scoase dopul sticlei de tequila și începu să verse alcool peste hainele inodate, încet, lăsând lichidul să intre în țesături.

– N-am mai văzut niciodată un cadavru, zise Eric.

Amy și Stacy nu spuseră nimic. Cum ar fi putut răspunde unei astfel de afirmații?

– În mod normal ceva ar fi trebuit să îl mănânce până acum,nu? Un animal ar fi trebuit să vină din junglă și…

– Încetează!

– I-ai tăiat picioarele! Cum dracu’ ai putut să…?

– N-am avut de ales, îi spusese aplecat peste al doilea ciot, ungând rana cu gel.

– Nu?

– Nu pot.

– Fiindcă?

– Fiindcă nu pot.

– Dar e rândul tău.

– Nu pot, Jeff!

Cartea Ruinele de Scott Smith poate fi comandată online de website-ul Târgului Cărții

• Titlu original- The Ruins by Scott Smith
• Editura- Rao
• Nr pagini- 410
• Genuri incluse- Suspans, acțiune, horror
• Traducere- Laura Berceanu
• Nota mea- 8

Recenzie : Oracolul din Stambul

În vara lui 1877, la naşterea Eleonorei, semnele se adună deasupra Constanţei: un stol de pupeze purpurii, Steaua Nordului aliniată cu Luna, o furtună şi invazia armatei ţariste – la Marea Neagră pare a se împlini o veche profeţie. Crescută de tatăl ei, Yakob, negustor de covoare, şi de mama vitregă, Ruxandra, Eleonora Cohen este un copil-minune, dăruit cu o voinţă nemaivăzută. La doar opt ani, Eleonora ajunge pe malurile Bosforului, la răscruce de lumi, unde începe o nouă viaţă. Când excentricul Sultan Abdulhamid al II-lea o numeşte sfătuitoarea sa de taină, drumul măririi şi al bogăţiei i se deschide ameţitor în faţă.  

Pupezele îmbrăcară orașul precum o glazură, pătrunseră prin burlane, făcându-și loc pe lângă jgheabul pentru apa de ploaie ce se scurgea de pe conacul guvernatorului, și se îngrămădiră pe cupola aurită a bisericii ortodoxe. 

O mică recenzie despre această carte. La nașterea Eleonorei se întâmplă multe evenimente, un stol de pupeze purpurii, ceva nevăzut până atunci, acestea o urmăresc pe Eleonora, ca niște păzitori. În același timp o furtună devastează și armata țaristă își face de cap.  O profeție o are în vizor pe Eleonora. 

Celelalte cărți citite avuseseră o influență majoră asupra imaginației sale, însă niciuna nu o impresionase atât de profund precum Clepsidra. 

De mică aceasta este foarte isteață, îi place foarte mult să citească, își dă seama rapid de anumite greșeli, e un copil minune. O combinație perfectă între ficțiune și istorie, mi-a plăcut foarte mult. Dar să revin la Eleonora.  Ea reușește să ajungă la Stambul, unde se află tatăl ei, având o afacere cu covoare.  Aici, în acest oraș frumos, destinul o ajunge pe Eleonora, chiar și moașele ei știau că e specială.  Dar ca orice curte, curtea sultanului e periculoasă. Nici evenimentele triste nu lipsesc.  Dar mai multe veți afla citind această carte, pe care o recomand tuturor. 

– Ai încredere în tine! Ascultă-ți instinctele! Ele sunt tot ce avem. 

Ați citit această carte? Cum vi s-a părut? 

Cartea Oracolul din Stambul de Michael David Lukas poate fi comandată online de pe website-ul editurii ALL.RO.