Vraja spinilor de Margaret Rogerson

Toți vrăjitorii sunt malefici. Elisabeth a știut asta întotdeauna. Abandonată de mică, a fost crescută în una dintre Marile Biblioteci din Austermeer și a crescut printre unelte vrăjitorești – grimoare magice care șoptesc pe rafturi și își zornăie lanțurile de fier. Dacă sunt provocate, se transformă în monștri grotești din cerneală și piele. Când un act de sabotaj eliberează cel mai periculos grimoar din bibliotecă, intervenția disperată a lui Elisabeth o implică în complot. Neavând pe nimeni altcineva la care să apeleze, cu excepția dușmanului ei de moarte, vrăjitorul Nathaniel Thorn, și a misteriosului său slujitor demonic, Silas, se trezește în mijlocul unei conspirații vechi de secole, care ar putea să ardă până în temelii nu numai Marile Biblioteci, ci și întreaga lume odată cu ele. În timp ce legătura dintre ea și Nathaniel devine din ce în ce mai strânsă, Elisabeth începe să pună sub semnul întrebării tot ce a fost învățată – despre vrăjitori, despre bibliotecile pe care le iubește, despre sine însăși. Pentru că Elisabeth are o putere pe care niciodată nu ar fi bănuit-o și un viitor pe care niciodată nu și l-ar fi putut imagina.

O ucenică. O bibliotecă magică. Un vrăjitor puternic.
Și o luptă pe viață și pe moarte pentru salvarea Marilor Biblioteci.

Speranța se zbătea înăuntrul ei asemenea unei păsări închise într-o casă, își lua zborul, cădea, apoi își lua din nou avânt, istovindu-se până la epuizare pentru promisiunea cerului liber, undeva, departe. Apoi a pâlpâit groaza, ca o umbră.

Deci vă spun cu mâna pe inimă că această carte a fost minunată, păcat că nu are continuare, m-am atașat de personajele din carte ca de niște buni prieteni, îmi este dor de ei. Mi-a dat senzația aceea ca și cum mă uitam la un serial sau un anime, Silas, mi-a adus aminte Sebastian din anime-ul Black Butler. Și faza cu pisica a fost demențială, numele e de nota 10 – Mr. Fluffington! Deci să revin la subiectul cărții. Bibliotecarii au rol foarte important, puterea cunoașterii se află în mâna lor, grimoarele sunt foarte periculoase.

– Am fost avertizat că urmează să văd unele lucruri ciudate la țară, dar nu mă așteptam să dau peste o bibliotecară sălbatică rătăcind printre grămezile de cărți, a zis el.

Elisabeth muncește în cadrul unei Mari Biblioteci, a fost abandonată de mică, ea a crescut în acel loc, biblioteca și cărțile îi sunt familie, ele o înțeleg, e mai ușor de lucrat cu ele decât cu oamenii, deja știe ce vrea să facă cu viața ei, slujba ei de vis este de a fi Gardian. De mică ea a crescut cu ideea că Vrăjitorii sunt răi, mai ales că au servitori demoni, adică este de înfricoșător acest fapt, mai ales când urmează anumite faze cu aceștia, faze foarte neplăcute, asta îl include și pe Ashcroft. În această lume grimoairele vorbesc și sunt periculoase, foarte periculoase, iar Elisabeth este nevoită să fugă din locul unde a trăit până atunci. Hehehe și mai e și Nathaniel, vrăjitorul nostru, ador dialogurile dintre el și Silas! Doamne, fac o echipă minunată, dar să nu uităm de Elisabeth, prima lor întâlnire a fost haioasă, dar nu e totul lapte și miere în lumea lor.

Există o amenințare care ar putea să schimbe total lumea lor, sunt multe lucruri la mijloc, conspirații și demoni. Când crezi că poți să ai încredere în cineva, hop, răsturnare de situație! Ahh, momentele dintre Elisabeth și Nathaniel, doamne îmi vine să îi protejez de toată răutatea din lume, deși se descurcă ei. Silas este cireașa de pe tort. Relația dintre Elisabeth și Nathaniel progresează, doamne, îi ador, se completează minunat, și mă bucur că o iau încet, încet, au altele pe cap, Nathaniel este bântuit de trecut, Elisabeth încearcă să își dea seama ce trebuie făcut, care este rolul lor, lumea ei s-a schimbat de când Marea Bibliotecă din Summershall a fost atacată. Se ajută reciproc, alături de ei este și Silas.

A privit peste orașul lucitor, vechi, exagerat de întins, și s-a întrebat cum de putea exista toată acea lumină și frumusețe alături de atâta întuneric. Nu se simțise niciodată mai măruntă și mai neînsemnată . Dar în sfârșit, pentru prima dată după atâtea săptămâni, era liberă.

Ashcroft este ca un ghimpe în coaste, sincer, doamne, poate să dispară, e genul de personaj care ar sta la un ceai cu directoare Umbridge, sincer, doamne, îi și văd. Cred că sunt rude. Sfârșitul lumii se apropie…iar cei trei sunt pregătiți, un mare sacrificiu urmează să se întâmple. Însăși Biblioteca prinde viață și este gata de luptă!

Mi-a plăcut enorm această carte. 5/5 Ați citit această carte? Cum vi s-a părut? Cartea a apărut la editura Storia Books .

Un adevărat copil al bibliotecii. Prin venele ei curgeau cerneală și pergament. În oasele ei trăia magia Marilor Biblioteci. Erau o parte din ea, iar ea – o parte din ele.

Mini recenzie : Cartea miracolelor de K.J. Mecklenfeld

În primul rând îmi cer scuze că a durat atâta ca să postez această recenzie. Mulțumesc autoarei și editurii pentru volumul primit.

Finn Stormwind are tot ce-și dorește un băiat de 11 ani de pe Terria, ba chiar mai mult decât atât: e ucenic-vrăjitor, poate să zboare pe aripi de vânt, are o baghetă magică în formă de fulger și un dragon de culoarea cerului. Dar viitorul lui strălucit de arhimagician se schimbă într-o clipă atunci când își pierde puterile în urma unui accident ciudat.  Magistrul-vrăjitor la care e ucenic îl sfătuiește să-și găsească altă meserie, iar de la un pitic nesuferit aude că nu mai are nicio șansă să-și redobândească magia. Singura lui salvare pare să fie o carte magică despre care nimeni ‒ nici măcar ucenicii celor mai puternici trei arhimagicieni de pe Terria ‒ nu știe unde se află. De parcă asta nu era de-ajuns, din Ținutul de la Răsărit vin vești despre o mare primejdie. Oare va reuși Finn să dezlege misterul cărții și să-și recapete puterile magice?

Citind această cărticică, mi-am adus aminte de seria Harry Potter, dar aceasta este mai inocentă, aceasta este plină de magie, o lume fabuloasă, unde aș vrea să trăiesc și eu, adică cine nu ar vrea, în plus animale magice! Finn a avut parte de un eveniment ce i-a schimbat viața, destinul lui la fel, dar există speranțe, mai ales reuniunea Magilor, fiecare deținând puterea unui element. În timp cei ceilalți aleși își pot folosi magia, din păcate Finn este lăsat pe dinafară, dar nu pentru mult timp. Alături de el se află și ceilalți aleși, dar și dragonul lui, pe care îl ador, vreau și eu unul, se poate?

Toate bune și frumoase, dar ținutul este amenințat, se află despre cartea Miracolelor, o carte foarte specială, Finn va face orice ca să pună mâna pe ea. Legendele devin realitate. Nu mai că această carte este greu de găsit…dar dacă se depune ceva efort poate să fie găsită. Cartea are și ilustrații pe care le-am adorat, au făcut ca cartea să pară magică și specială. Mai multe nu vreau să dezvălui, mi-aș dori ca voi să descoperiți ce vor mai face Finn și prietenii săi. Mi-a plăcut mult cartea, vă o recomand, este o lectură relaxantă. Ați citit această carte? Cum vi s-a părut?

Citate : O librărie în Berlin de Francoise Frenkel

Prefer să nu știu cum arăta Francoise Frenkel, să nu-i cunosc viața de după război, nici data morții. Astfel, cartea ei va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu ca scrisoarea unei necunoscute, uitată la post-restant pentru veșnicie, pe care o primești aparent dintr-o greșeală, dar care putea la fel de bine să-ți fi fost destinată. Această impresie stranie pe care am avut-o citind O librărie în Berlin mi-a fost întărită de senzația că aud vocea unei persoane al cărei chip nu poate fi deslușit în penumbră în timp ce-și împărtășește un episod al propriei existențe.

N-aș putea spune precis când mi-am descoperit vocația de librar. Când eram mică, puteam petrece ore în șir răsfoind o carte cu poze sau un volum ilustrat. Cadourile mele preferate erau cărțile, pe care le păstram așezate în teancuri înalte pe etajere, de-a lungul camerei mele de fetiță.

Îmi petreceam tot timpul liber de-a lungul cheiurilor Senei, în fața prăvăliilor umede ale buchiniștilor. Câteodată descopeream câte o carte din secolul XVIII-lea, pentru care făcusem o pasiune la acea epocă. Alteori îmi închipuiam că pusesem mâna pe un document valoros, pe un volum rar sau pe o scrisoare veche; o bucurie întotdeauna nouă, deși efemeră. Amintiri!

La întoarcerea din Polonia am urmat un stagiu de pregătire, după cursuri, pe lângă un librar de pe rue Gay-Lussac. Așa am învățat să cunosc clienții cărții. Încercam să le citesc dorințele, să le înțeleg gusturile, concepțiile și tendințele, să le ghicesc motivele de admirație, de entuziasm, de bucurie sau de nemulțumire față de un titlu sau altul.

Îmi petreceam orele de relaxare în magazinele de prezentare ale editorilor, unde regăseam cunoștințe vechi și descopeream noutăți, surse de bucurie. Atunci când a venit momentul să-mi aleg o meserie, n-am ezitat : mi-am urmat vocația de librar.

Familia mea se găsea pe o parte inaccesibilă a planetei. Trecutul era încă recent și viitorul rămânea plin de amenințări.

Pericolul era încă la fel de prezent. Zi de zi aveau loc arestări. Câteodată, poliția ridica direct din stradă câte un amărât care riscase să iasă, din nevoia de aer și de mișcare sau ca să rezolve vreo problemă urgentă. Unii își riscau libertatea doar ca să mai guste o dată din atmosfera orașului.

Ați citit această carte? Cum vi s-a părut? Puteți achiziționa cartea de pe site-ul editurii Litera.

Citate : Institutul de Stephen King

Dacă există vreo legătură între telepatie și telekinezie, așa cum sugerează experimentele mele, atunci, s-ar putea ca subiecții să posede și alte abilități paranormale, deocamdată latente, dar care așteaptă să fie trezite. S-ar putea ca lucrurile de care sunt capabili copiii aceștia, chiar și cei mai talentați dintre ei, să nu fie decât vârful aisbergului.

Cum ar fi dacă aceste abilități ar fi canalizate și folosite pentru prelungirea vieții, poate până la o sută cincizeci de ani, dacă nu și mai mult? Și asta ar putea fi doar începutul!

Luke se hotărî să nu considere această întrebare drept o manifestare a disperării.

– Vorbești de parcă i-ai găsi pe toate drumurile, zise ea. Poate că așa a fost pe vremuri, dar nu și acum, Dan. Nu și acum. Până una-alta, uite un dosar pe care să-l studiezi. Un dosar roșu. Pe care scria RELOCARE.

N-am niciun motiv să plec acum, își spuse el. S-o înclina puțin căruța cu mere, dar nu s-a răsturnat încă. Cel mai bine e să mai rămân pe aici. Să văd cine mai rămâne în picioare după ce începe meciul de box.

Doar un pic? Kalishei așa i se părea, dar poate îi juca feste imaginația. Poate își făcea prea multe iluzii. În Institut te obișnuiai cu iluziile, deveneai dependent de ele.

– Statisticile nu dovedesc nimic. Nimeni nu poate prevedea viitorul. Dacă tu și partenerii tăi chiar credeți chestia asta înseamnă că sunteți o sectă, nu o organizație.

Cartea o puteți comanda de site-ul editurii Nemira. Ați citit cartea? Cum vi s-a părut? Mi-a adus aminte de cartea Doctor Sleep.

Recenzie „Prevestirea” de Ioana Pârvulescu

Salutare tuturor! Revin cu o scurtă recenzie la o carte cu totul ieșită din comun.



„Prevestirea” de Ioana Pârvulescu parcă are rolul (proniat aș zice) să te smulgă din cotidianul anost, modern, democrat (oare?) și să te arunce, prin intermediul cuvintelor și a unui talent scritoricesc deosebit, tocmai în timpurile Vechiului Testament, nu în „poveștile” Vechiului Testament, ci în realitățile acestuia, fără a conferi celor povestire un caracter de umanizare exagerată, personajele-persoane (pentru că ele au existat, nu sunt închipuirile scriitoarei) aproape că te lovesc cu umanitatea lor, cu duritatea concepțiilor lor despre viață, cu brutalitatea vremurilor antice. Vorbim despre Antichitate, perioadă în care era ceva normal ca fetele la 12-13 ani să se mărite, de preferință și cu unul mai copt, ba chiar era o anormalitate să nu o facă, în care carnalitatea era destul de puțin disprețuită, iar vărsarea de sânge nici atât tind să cred. Cam aceasta este atmosfera socio-istorică în care ne introduce Ioana Pârvulescu, o lume veche, brutală, care nu tergivisează, care lovește până și în cititor. Nici proorocul Iona nu face excepție acestei tipologii general-umane, fiind acuzată de propria fiică că nu o iubește, deși părerea celorlalți despre el este una destul de bună, fiind deopotrivă respectat și acuzat pentru firea lui singuratică și taciturnă.

Iona aprobă din cap, tot mai morocănos. Nu-i plăcea vorba lungă și bătrânul ăsta cu mâncărime de limbă îl lua de la treabă. Voia să și-o termine. Și anume în tăcere. Durerea provocată de moartea tatălui era oricum prea proaspătă ca s-o împartă cu toți trecătorii.


Proorocul nostru, pentru început, este un amărât de om al Antichității, cu o soție și un tată mort, cu o fiică care ar cam trebui să se mărite și cu o mamă, încă apreciată pentru voluptatea din tinerețe. Pentru a ajunge proorocul Lui Dumnezeu, el trebuie să sufere o Schimbare, apelând la o sintagmă specifică lumii creștine, hristologice, după Nașterea, moartea, Învierea și Înălțarea Lui Hristos, Iona se bucură de o metanoia în toată regula, asumată, o transformare la nivel de o ființialitate profundă.


Vă invit să atingeți cu mâinile minților voastre firele acestei povești, din care, se desprinde realitatea, este o lectură minunată, care te invită la cugetare.
Mulțumesc în mod deosebit Libris pentru că mi-a oferit această carte aparte. Vă invit să o cumpărați de pe site-ul lor, de aici pentru a vă bucura și de o reducere de 20%.