Recenzie : Ucenica Vrăjitoare de James Nicol

Bună tuturor! Știu că am fost un pic moartă pe blog în ultima vreme, dar nu am avut vreme nici să respir 5 minute vara asta. De abia am mai citit vreo carte. Iar acum a început, iar, coșmarul…
Dar, o să încep cu mulțumirile, ca să-mi arăt profunda recunoștiință Târgului Cărții, pentru acest minunat volum! Dacă vă place coperta (măcar, deși eu, sper, să vă placă și recenzia), vă recomand să aruncați o privire aici și veți fi plăcut surprinși.

Când am primit-o m-am speriat. Superbă copertă, am auzit păreri bune – toate bune și frumoase. DAR, numărul de pagini împărțit la timpul meu…nu ieșeau ceva prea frumos…vă zic cu mână pe inimă. Dar, dacă joi de abia am avut timp să citesc vreo 25-35 de pagini, de vineri seara până sâmbată la ora 24:30 – terminată. Nu am crezut nicio clipă că îmi voi abandona treburile ca să o termin. M-a ținut în priză, ce e drept…aveam părul cam …hm…electrocutat după ea, dar s-a meritat.
Dacă tot m-a izbit sinceritatea de azi dimineață, de m-am luat la harță cu jumate din persoanele pe care le cunosc, atunci să strig în gura mare – ca o nesimțită ce sunt, că nu aveam niciun chef de ea, am zis că e iar celebra carte young adult. Țeapă! A fost fix pe gustul meu, deși aș putea trasa o dreaptă imaginară ca să asemăn cartea asta cu Ucenicul vraciului (Cronicile Wardstone). Ucenica – ucenic, vrăjitoare- vraci…cam tot pe acolo, nu?
Da și nu. Deși atmosfera e deprimantă și în cartea lui James Nicol, totuși cursul poveștii e altul.

Aș putea pune un sinopsis, dar ce atâta bătaie de cap? Găsiți unul suficient în copertă și recenzia asta, bine -bine, dacă v-ați deranja să o citiți. Eh…
Arianwyn este o fată înaltă, timidă și o foarte talentată vrăjitoare. Aflăm încă de la început că este pe jumătate orfană, mama ei murind într-un accident, iar tată înrolându-se în armată de durere. Astfel, este crescută de bunica ei, o persoană bătrână și foarte înțeleaptă. Ceea ce își dorește cel mai mult protagonista este să ajungă o vrăjitoare, nu mai că pică un test foarte important. De asta, este trimisă în Lull, unde găsește prieteni, oameni binevoitori, creaturi înfiorătoare și alte bomboane fondante.

O recomand din toată inima. Este minunată. Personajul nostru este o ființă delicioasă, de care prinzi drag, naivă, puternică, care trece prin procesul de maturizare în încercarea de a dovedi că este cu adevărat o vrăjitoare, în ciuda nereușitelor, a unui răutăți cu păr fermecător și a unei cutii metalice.
42234490_691728794560118_5031862888038400000_nCu drag și cu toată inima, nota 10+ . 

 

„Celelalte fete se înghesuiră în jurul lui Arianwyn, rânjind. Gimma își flutură coama de păr lucios.
– Chiar sper să-ți găsească ceva cu care să poți să te descurci, nimic prea solicitant! Nu toată lumea are parte de luxul educației pe care mi-a oferit-o mie familia.”

”Lui Arianwyn îi bătea inima mai repede. Ce se întâmplase? Se uită la mâinile ei. Scântei mici de energie i se ridicau din palme și din vârful degetelor.”

”După aproape o săptămână, Arianwyn reuși să discute cu domnișoara Delafield.Iepurele din lună se înzdrăvenise complet după rănile suferite, iar ea și domișoara Delafield hotărâseră să-l ducă înapoi în Pădurea Mare.”

”Nu știa exact de cât timp stătea acolo când auzi amuleta de la ușă zornăind jos, în Spellorium.
– Wyn?
Era Salle.
-Wyn? Ești aici? strigă ea puțin mai tare, apoi se auziră pași uiți când traversă prăvălia.
Era în siguranță Salle? Arianwyn se uită la dezastrul din bucătărie. Nu voia să riște să-i facă rău prietenei ei!”

 

Reclame

Recenzie Dragonul Tatălui meu de Ruth Stiles Gannett

Dragonul tatalui meuBună tuturor! Cred că principalul motiv pentru care am cerut cartea asta e că mi s-a părut numai bună de citit pe plajă. Și am avut dreptate.

Mare lucru nu prea aș avea ce să spun, nu inundă în acțiune, suspans, complexitate, ci e ceva ce merge în amestecătură cu altele sau când vrei o pauză de la ceva prea greu de citit sau pur și simplu nu ai timp să-ți petreci timpul cu un cărțoi complicat și alambicat. 
Poate fi citită și pisicii și cățelului, dar și copiilor seara în loc de clasicul și mult suprasolicitatul Fram, ursul polar care mi se citea mie… Poți să o citești stând la soare, făcând ochiuri pentru micul-de-jun sau poți să faci la 80 de ani – păscând oile. E fără vârstă. Pentru adolescenți, tineri sau adulți e acel moment de plutit în norișor, pentru copii poate fi o lectură alertă, iar pentru persoanele mai la apusul vieții poate fi acel val care te scoate din atonie.

E ca o acadea sau ca un soare zâmbitor, îți aduce cu totul zâmbetul pe buze fără a-l forța să apară, însă. Inocența, optimismul infantil apar încă din primele pagini, iar ilustrațiile făcute de mama vitregă a autoarei sunt foarte drăgălașe, păcat că nu sunt color.

Amuzantă, copilăroasă, dulceagă – Dragonul tatălui meu arată cum prietenia dintre un dragon și un băiețel curajos și pe alocuri mincinos (Scopul, scuză mijloacele – vorba lui Machiavelli, nu?) poate leaga o aventură de poveste, la propriu.

Mulțumesc mult Târgului Cărții pentru prezentul volum! Îl recomand tuturor!

”- Practic, Insula Sălbatică e tăiată în două de un râu lat și noroios, continuă pisica. Râul ăstă izvorăște aproape de un capăt al insulei și se varsă în ocean la capătul celălalt. (…) Într-o zi, cam cu patru luni înainte să ajung eu pe Insula Sălbatică, un pui de dragon a căzut pe malul râului dintr-un nor jos. Era prea mic, nu știa să zboare grozav de bine și, în plus era rănit destul de tare la o aripă, asă că n-a putut să se întoarcă în norul lui. Animalele l-au găsit (…). L-au legat de gât cu o sfoară groasă și-au așteptat să i se vindece aripa.”

” Tata văzu o lăbuță minusculă care mângâia rucsacul. Rămase nemișcat, dar șoarecele, fiindcă asta era, un șoarece, o zbughi, bolborosind pentru sine:
– Trebuie să tun ceva. Adică trebuie să spun cuiva.”

”   – Tu ești, Maimuță?
– Da, răspunse tata.
Atunci vocea continuă:
– Cred că ai ceva în spate, Maimuță.
Iar tata răspunse:
– Da.
Pentru că el chiar avea ceva în spate. Avea rucsacul.
– Ce ai în spate, Maimuță? întrebă vocea.
Tata nu știu ce să răaspundă. (…)
– Pun pariu că o duci pe bunica ta bolnavă la doctor.”

 

Recenzie Casa Secretelor

Mulțumesc pentru prezentul volum lui Libris, o lectură interesantă și alertă.Casa secretelor - Chris Columbus, Ned Vizzini

Totul începe destul de enigmatic, dar repejor aflăm că situația familiei din față ochilor noștrii nu este tocmai una roz, ei fiind decăzuți din punct de vedere financiar. Acest declin este datorat tatălui celor trei copii( cu temperamente foarte diferite), care fusese medic până ce adormise inexplicabil și se trezise cu un bisturiu plin de sânge, cu care sculptate un semn ciudat pe abdomenul unui pacient. Logic și normal, a fost expediat rapid de la spital.
Părinții alături de cei trei copii, Brendan, Eleanor și Cordelia, caută o casă care să creeze aparența unei bogății. Și o găsesc, extravagantă, uluitoare și ca valoare, se ridica undeva la 4-5 milioane. Dar nu, ea este foarte ieftină, suspect de ieftină și familia Walker o cumpară. Dar la doar câteva ore, încep să se petreacă lucruri suspecte și curând întreagă familie descoperă o ființă demonică, pe nume Vrăjitoarea Vântului, care le distruge interiorul casei( mă rog, casa era a  ei) și îi trimite pe părinți cine-știe-unde.
Când se trezesc din leșin Breandan și Cordelia se duc să o caute pe sora lor mai mică, toți trei căutându-i ulterior pe părinți. Dar nici unde. Ulterior, descoperă că nu mai erau în San Francisco, ci undeva unde existau doar lucruri periculoase și bizare.

Și de aici, lectură plăcută, vă las să aflați singuri…

Ce aș putea mai spune?
În principiu toată goana asta e (evident) alertă, te ține în suspans, aș fi trăit bine și fără anumite momente cam de genul aviator rănit- fată frumoasă salvatoare, dar nu le poți avea pe toate, nu?
Contextul, aspectele mitologice, magia ciudată a cărților și toată căutarea, dar și multe altele, fac cartea de față o lectură ușoară în ciuda numărul mărișor de pagini.

Găsiți cartea AICI

”Ultima dată când ieșiseră din casă, Brendan se bucurase că ei aveau arme. Acum, prezența lui Will, părea suficientă.”

” – La așa ceva nu mă așteptam! strigă Will uimit, și apoi copacii începură să cadă.
Fugiți!!!

” Ultimul copac se prăbuși chiar în fața lui Eleanor, ratând-o cu câțiva centimetrii.”

Recenzie Bătrânul din Lună de Grace Lin

Batranul din Luna - Grace LinBună Bookaholici! Așa cum am promis am revenit cu recenzia cărții acesteia, pe care am avut ocazia să o citesc grație Libris
Și cu această pricină le  mulțumesc foarte mult, pentru micuța bijuterie pe care o am în bibliotecă de acum. Și chiar este o bijuterie.

Mi-am făcut  griji că n-o s-o termin la timp, dar credeți-mă că dacă vreți ceva foarte ușor de parcurs, cu un aer de poveste, cu o lecție de viață și o fărâmă de folclor chinezesc, Bătrânul din lună este alegerea perfectă. Trebuie să recunosc că este superb ilustrată, presărată din loc în loc cu ilustrații mari de o pagină, intens colorate de o delicatețe și ceva feric de mult timp nemaivăzute de mine. Fiecare capitol începe, de asemenea, cu un desen mic și drăgălaș. De obicei nu dau atenție elementului grafic, dar Bătrânul din  lună mi-a furat ochii. Și încă oscilez, dacă să mi-i iau înapoi. Hm…

Trecând peste detaliul acesta legat de manipulare, povestea e o poveste cu povești. Și când spun asta nu e doar o figură de stil…pe lângă acțiunea ce curge, avem povești din folclorul chinez spuse ca atare, de către cineva ( în general tatăl protagonistei – Ba). Pe lângă atmosfera de poveste, cu peștișori, munți, zeițe, o carte mistică etc. avem și povești directe, cu morală bine definită, care pot oferi o lecție prin cuvinte simple chiar și unui adult. Eh, asta dacă vrea să le asculte…Și chiar dacă nu vrea poate să se bucure de seninătatea poveștii lui Minli – ca protagonistă.

Eu una m-am lăsat scufundată în optimismul poveștii și mi-am permis să văd totul cu speranță. Iar lecția de la sfârșit, mai presus de toate, mi-a cuprins inima c-un fir roșu 🙂
În caz că vă întrebați de ce un fir roșu, citiți Bătrânul din lună și aflați care e treaba cu aluzia.

Cine? Ce? Unde? În ce împrejurări?
Minli este o fetiță zglobie, dar care pe zi ce trece constată cu mâhnire că părinții ei și în deosebi mama ei este nemulțumită de situația financiară a lor. Dornică să schimbe ceva, fetița pleacă de acasă la povățuirea unui !!!SPOILER!!!peștișor auriu(peștișoară, dacă țineți la detalii) să-l caute pe Bătrânul din lună, cel care citește cartea norocului și doar el putându-i a spune cum poate schimba soarta familiei ei și a ei. Pe drum, dă de tot felul de oameni, aude tot felul de povești, leagă prietenii neobișnuite și are parte de o aventură ca din poveștile spuse la gură lampionului.
Cel mai drăguț moment e cel ce traversează toată povestea, prietenia – ca mijloc de a reuși. Cel mai delicios  este prietenul lui Minli, care e într-o situație comică, deși cam tristă.

Într-o oarecare măsură, cartea mi-a amintit de Vrăjitorul din Oz. Dar bănuiesc că asemănările nu sunt multe, cartea lui Grace Lin e mult mai plină de substanță, mult mai încărcată de mesaj.

” – Poveștile nu sunt fără rost, zise Ba în felul său liniștit.
– Asta s-o crezi tu! replică Ma. I-ai umplut capul cu ele. Ai făcut-o să creadă că o biată scorneală ne-ar putea schimba soartă oropsită!Ce aiureală! ”

” Minli și tovarășul ei rămaseră privindu-l pe peștișor îndepărtându-se înot.Apoi își văzură de drum spre Orașul Clar- de- Lună. ”

Văzându-l cu mâna întinsă pe cerșetor, tremurând de foame Minli simți un junghi în stomac.Își aminti de Ba, întinzând ultimele boabe de orez ca să hrănească peștișorul (…)
– Poftim, zise ea, întinzându-i vânzătorului moneda. Alese cea mai mare piersică pe care o găsi pe tarabă și i-o oferi bătrânului. (…)
Minli pe de altă parte nu se alătură festinului.
– Dacă nu aș fi mâncat doar piersici tot drumul spre oraș, aș fi fost prima care se urca în pom.
Dar sătulă de piersici, fetița reuși să vadă ceea ce nimeni nu vedea. De fiecare dată când cineva culegea o piersică din pom, dispărea una de pe taraba vânzătorului. ”

20180527_095435[1]
20180527_095435[1]20180527_095121[1]Una peste alta vă recomand acest volum, ca o doză de fericire și bună dispoziție.Cred că ar fi una dintre cărțile fără de notă, dar totuși o recomand cu notă maximă.

Link-ul către carte aici 

Lectură plăcută!
Pe data viitoare!

 

Planuri de lectură pentru vară – 2018!!!

Bună Bookaholici!Știu că în ultima perioadă am fost cam moartă pe blog-uri, dar credeți-mă că sunt suficient de ocupată. Ca să nu-mi iau multe complimente privind ritmul alert cu care postez, m-am gândit să fac această listă prin care să arăt ce planuri am în privința cărților. Pe unele le am în bibliotecă, pe altele le-aș dori și, astfel, sper să le obțin.
Ce fel de cărți vreau?
Aș vrea niște cărticele fresh, casual, care să mă distreze, să-mi relaxeze mintea și să-mi aducă buna dispoziție,mult pierdută. Nu vreau lecturi prea grele ori volume de peste 500 de pagini, cel puțin nu de la început(nu se includ cele cu 499 🙂  ).
Ar mai fi și altele decât cele de mai jos, dar să lăsăm și un element surpriză 😉

Așadar:

Urmărirea(Băiatul-leu volumul 2)
Maestrul păpușar
Cumpăna apelor
Întâlnire cu moartea
Cortina.Ultimul caz a lui Poirot
Bătrânul din lună
Din capul meu
Copii de făină
O poveste grimminală
Confesiunile unui prieten imaginar
Povestește-mi ceva!
Timm Thaler sau Râsul vândut
Cartea cimitirului
Luminile Nordului
Bartimaeus

Sper că v-a plăcut lista!Pe curând…pe foarte curând!

Recenzie Marea Trolilor de Nancy Farmer

Am terminat acest roman acum ceva vreme, o lună- două, dar acum mi-am amintit de el. Ce ticăloasă sunt!!!Să începem cu începutul, o să fac o oarecare paralelă. Eu în bibliotecă am două volum de Nancy Farmer : ”Casa scorpionului” și ”Marea trolilor”. Am început, inițial,  primul dintre acestea, dar nu mi-a prea plăcut. Nu m-aș fi apucat poate nici de ”Marea trolilor” dacă nu aș fi avut un presentiment că va fi wow!Și a fost…
Marea Trolilor e mai mult decât o poveste fantasy-istoric extrem de pe gustul meu, e o poveste despre sacrificiu, putere, credință, familie etc. Un volum de excepție, pe care îl recomand cu foarte multă încredere.
Pot să-i mulțumesc Loredanei Adrianei M. pentru că m-a determinat să am încredere în acest volum. Și a avut mare dreptate, romanul este o poveste plină de vicisitudine, suspans, o poveste completă din toate punctele de vedere.
Jack, personajul principal este un băiat bun, puternic, prostănac uneori, dar care are o scară de valori bine ancorată. Cunoaște și înfruntă pericole atât de dulci, de savuroase, dragoni, urși, suferă , plânge, suportă ceva atât de intangibil încât mi-e și greu să descriu.
Această carte s-a urcat prin frumusețea, inteligență, creativitatea, scriitura, atmosferă și personaje în topul meu.
Ca să fiu afurisită, a avut și puncte slabe, dezgustătoare, libidinoase, DAR privind per ansamblu este un roman minunat, care transpune obiceiuri, credințe ale triburilor germanice, lupte, magie nordică, mitologie, stupidități de concepții etc.
Personajele sunt unul dintre punctele tari, Olaf Sprâncenatul debordează atât contrarietate, atâta bizar, un uriaș cu multe defecte, slăbiciuni, nebunie, dar și curaj cât ursul.
Sora lui Jack este prototipul negării realității, cum visele ne apară de cruda realitate și dacă refuzi să vezi realitatea ieși la liman.
Regina cea nebună este antagonistul, răul metamorfozat…

Vă recomand acest volum pentru ciudățeniile lui frumoase și urâte.Citiți-l și n-o să regretați!!!!

 

Recenzie Negustorul morții de D.J. MacHale

dj-machale-negustorul-mortii-nemira-2008-l-277802-299x299Bună tuturor!Știu că am fost cam absentă,dar promit să mă revanșez.

Mă bucur că am  acordat o șansă volumului de față,care este apărut la Editura Nemira Junior.N-am prea avut cine știe ce așteptări ținând cont de început și de faptul că unii compară seria cu Harry Potter.Trebuie să spun,ba nu…să strig că nu seamănă nici în clin nici în mânecă cu seria arhicunoscută a scriitoarea J.K. Rowling. În afara faptului că în ambele este vorba despre un băiat care trebuie să salveze ceva.Dar dragii mei,trebuie să vă spun că în Pendragon consecințele eșecului au repercusiuni mult mai mari față de Harry Potter.Nu că aș avea ceva cu ultima,am adorat Harry Potter pentru emoție,mesaj,prietenie,comic și bunătate,dar trebuie delimitată clar granița asta dintre Pendragon și Harry Potter.Pendragon are drept protagonist un puștan de 14 ani care se gândește numai la sport,pupici cu o tipă care joacă volei și cum să fie cât mai cool.Bănuiesc că antipatia mea are drept cauză faptul că nu sufăr superficialii,iar prima impresie ce mi-a provocat-o Bobby este de facil,fals,indiferent.
Bineînțeles că Bobby se va maturiza,iar odată cu el și prietenii săi Mark și Courtney(tipa cu volei-ul).Mark e prietenul cel mai bun al lui Bobby,fiind genul copilăros,dezordonat,mai șoricel de bibliotecă așa ca mine.Dar nu pot nega că în câteva ore sunt cu toții alți oameni.
Bobby este un puștan care are o viață normală,până când este întrerupt din îmbrățișări ”pasionale” de către așa-zisul unchi Press care îl ia de la un meci foarte împortant ca să-l ducă Dumnezeu știe unde.Bobby are parte de ceva aventură,unde se vede clar cât curaj are.Nici nu-l învinovățesc pentru asta.Nici eu nu cred că aș reacționa prea bine dacă unchiul meu cel super ”cool și bogat”m-ar lua și m-ar duce într-o zonă abandonată a New York-ului unde ar încerca să mă omoare niște câini mutanți numiți quigi și un demon numit Saint Dane care vrea să-mi omoare și unchiul și propria-mi ființă.
Cumva scapă și nu se termină problemele,căci aproape îmi frâng gâtul(Booby mai exact),iar unchiul Press este acuzat ca fiind spion.Mă trezesc(Booby repet) într-o colibă din epoca de piatră fără să știu ce-i cu mine și descopăr că foarte mulți oameni vor imposibil de multe lucruri de la mine.
Cam acesta este începutul aventurilor lui Booby într-un loc desprins din spitalele de nebuni.Cred și eu că săracul dorea acasă cu lacrimi.Încearcă să se eschiveze și chiar reușește până unele persoane mor,altele îl urăsc,unii doresc răzbunare,alții măcel etc.
Pot spune multe despre volumul acesta dar nu că nu m-a ținut în priză.Chiar mi-a plăcit cu mici excepții.
Mi-a plăcut chiar foarte mult că povestea este derulată din jurnalele scrise de Bobby și trimise  prietenului său Mark.În același timp și Mark și amica lui Bobby încearcă să-l ajute și ce-o urma o urma.

Destul de interesant volum și aștept cu mare drag să-mi continui lectura,pentru că în cele 500 de pagini nu m-am plictisit,m-am simțit bine și asta e ceea ce contează(majoritar).Există și unele clișee ceea e și greu ținând cont că există o gamă mare de fantasy.Dar lupta dintre Milago și dușmanii lor este destul de aparte,discrepanțele sociale mi-au amintit de Epoca de Piatră Vs. Evul Mediu.

Cât despre final pot spune că merită cu vârf și îndesat.Și uitați un indiciu.Denduron lumea unde s-a trezit Bobby este doar începutul …