Recenzie Casa Secretelor

Mulțumesc pentru prezentul volum lui Libris, o lectură interesantă și alertă.Casa secretelor - Chris Columbus, Ned Vizzini

Totul începe destul de enigmatic, dar repejor aflăm că situația familiei din față ochilor noștrii nu este tocmai una roz, ei fiind decăzuți din punct de vedere financiar. Acest declin este datorat tatălui celor trei copii( cu temperamente foarte diferite), care fusese medic până ce adormise inexplicabil și se trezise cu un bisturiu plin de sânge, cu care sculptate un semn ciudat pe abdomenul unui pacient. Logic și normal, a fost expediat rapid de la spital.
Părinții alături de cei trei copii, Brendan, Eleanor și Cordelia, caută o casă care să creeze aparența unei bogății. Și o găsesc, extravagantă, uluitoare și ca valoare, se ridica undeva la 4-5 milioane. Dar nu, ea este foarte ieftină, suspect de ieftină și familia Walker o cumpară. Dar la doar câteva ore, încep să se petreacă lucruri suspecte și curând întreagă familie descoperă o ființă demonică, pe nume Vrăjitoarea Vântului, care le distruge interiorul casei( mă rog, casa era a  ei) și îi trimite pe părinți cine-știe-unde.
Când se trezesc din leșin Breandan și Cordelia se duc să o caute pe sora lor mai mică, toți trei căutându-i ulterior pe părinți. Dar nici unde. Ulterior, descoperă că nu mai erau în San Francisco, ci undeva unde existau doar lucruri periculoase și bizare.

Și de aici, lectură plăcută, vă las să aflați singuri…

Ce aș putea mai spune?
În principiu toată goana asta e (evident) alertă, te ține în suspans, aș fi trăit bine și fără anumite momente cam de genul aviator rănit- fată frumoasă salvatoare, dar nu le poți avea pe toate, nu?
Contextul, aspectele mitologice, magia ciudată a cărților și toată căutarea, dar și multe altele, fac cartea de față o lectură ușoară în ciuda numărul mărișor de pagini.

Găsiți cartea AICI

”Ultima dată când ieșiseră din casă, Brendan se bucurase că ei aveau arme. Acum, prezența lui Will, părea suficientă.”

” – La așa ceva nu mă așteptam! strigă Will uimit, și apoi copacii începură să cadă.
Fugiți!!!

” Ultimul copac se prăbuși chiar în fața lui Eleanor, ratând-o cu câțiva centimetrii.”

Reclame

Recenzie Bătrânul din Lună de Grace Lin

Batranul din Luna - Grace LinBună Bookaholici! Așa cum am promis am revenit cu recenzia cărții acesteia, pe care am avut ocazia să o citesc grație Libris
Și cu această pricină le  mulțumesc foarte mult, pentru micuța bijuterie pe care o am în bibliotecă de acum. Și chiar este o bijuterie.

Mi-am făcut  griji că n-o s-o termin la timp, dar credeți-mă că dacă vreți ceva foarte ușor de parcurs, cu un aer de poveste, cu o lecție de viață și o fărâmă de folclor chinezesc, Bătrânul din lună este alegerea perfectă. Trebuie să recunosc că este superb ilustrată, presărată din loc în loc cu ilustrații mari de o pagină, intens colorate de o delicatețe și ceva feric de mult timp nemaivăzute de mine. Fiecare capitol începe, de asemenea, cu un desen mic și drăgălaș. De obicei nu dau atenție elementului grafic, dar Bătrânul din  lună mi-a furat ochii. Și încă oscilez, dacă să mi-i iau înapoi. Hm…

Trecând peste detaliul acesta legat de manipulare, povestea e o poveste cu povești. Și când spun asta nu e doar o figură de stil…pe lângă acțiunea ce curge, avem povești din folclorul chinez spuse ca atare, de către cineva ( în general tatăl protagonistei – Ba). Pe lângă atmosfera de poveste, cu peștișori, munți, zeițe, o carte mistică etc. avem și povești directe, cu morală bine definită, care pot oferi o lecție prin cuvinte simple chiar și unui adult. Eh, asta dacă vrea să le asculte…Și chiar dacă nu vrea poate să se bucure de seninătatea poveștii lui Minli – ca protagonistă.

Eu una m-am lăsat scufundată în optimismul poveștii și mi-am permis să văd totul cu speranță. Iar lecția de la sfârșit, mai presus de toate, mi-a cuprins inima c-un fir roșu 🙂
În caz că vă întrebați de ce un fir roșu, citiți Bătrânul din lună și aflați care e treaba cu aluzia.

Cine? Ce? Unde? În ce împrejurări?
Minli este o fetiță zglobie, dar care pe zi ce trece constată cu mâhnire că părinții ei și în deosebi mama ei este nemulțumită de situația financiară a lor. Dornică să schimbe ceva, fetița pleacă de acasă la povățuirea unui !!!SPOILER!!!peștișor auriu(peștișoară, dacă țineți la detalii) să-l caute pe Bătrânul din lună, cel care citește cartea norocului și doar el putându-i a spune cum poate schimba soarta familiei ei și a ei. Pe drum, dă de tot felul de oameni, aude tot felul de povești, leagă prietenii neobișnuite și are parte de o aventură ca din poveștile spuse la gură lampionului.
Cel mai drăguț moment e cel ce traversează toată povestea, prietenia – ca mijloc de a reuși. Cel mai delicios  este prietenul lui Minli, care e într-o situație comică, deși cam tristă.

Într-o oarecare măsură, cartea mi-a amintit de Vrăjitorul din Oz. Dar bănuiesc că asemănările nu sunt multe, cartea lui Grace Lin e mult mai plină de substanță, mult mai încărcată de mesaj.

” – Poveștile nu sunt fără rost, zise Ba în felul său liniștit.
– Asta s-o crezi tu! replică Ma. I-ai umplut capul cu ele. Ai făcut-o să creadă că o biată scorneală ne-ar putea schimba soartă oropsită!Ce aiureală! ”

” Minli și tovarășul ei rămaseră privindu-l pe peștișor îndepărtându-se înot.Apoi își văzură de drum spre Orașul Clar- de- Lună. ”

Văzându-l cu mâna întinsă pe cerșetor, tremurând de foame Minli simți un junghi în stomac.Își aminti de Ba, întinzând ultimele boabe de orez ca să hrănească peștișorul (…)
– Poftim, zise ea, întinzându-i vânzătorului moneda. Alese cea mai mare piersică pe care o găsi pe tarabă și i-o oferi bătrânului. (…)
Minli pe de altă parte nu se alătură festinului.
– Dacă nu aș fi mâncat doar piersici tot drumul spre oraș, aș fi fost prima care se urca în pom.
Dar sătulă de piersici, fetița reuși să vadă ceea ce nimeni nu vedea. De fiecare dată când cineva culegea o piersică din pom, dispărea una de pe taraba vânzătorului. ”

20180527_095435[1]
20180527_095435[1]20180527_095121[1]Una peste alta vă recomand acest volum, ca o doză de fericire și bună dispoziție.Cred că ar fi una dintre cărțile fără de notă, dar totuși o recomand cu notă maximă.

Link-ul către carte aici 

Lectură plăcută!
Pe data viitoare!

 

Planuri de lectură pentru vară – 2018!!!

Bună Bookaholici!Știu că în ultima perioadă am fost cam moartă pe blog-uri, dar credeți-mă că sunt suficient de ocupată. Ca să nu-mi iau multe complimente privind ritmul alert cu care postez, m-am gândit să fac această listă prin care să arăt ce planuri am în privința cărților. Pe unele le am în bibliotecă, pe altele le-aș dori și, astfel, sper să le obțin.
Ce fel de cărți vreau?
Aș vrea niște cărticele fresh, casual, care să mă distreze, să-mi relaxeze mintea și să-mi aducă buna dispoziție,mult pierdută. Nu vreau lecturi prea grele ori volume de peste 500 de pagini, cel puțin nu de la început(nu se includ cele cu 499 🙂  ).
Ar mai fi și altele decât cele de mai jos, dar să lăsăm și un element surpriză 😉

Așadar:

Urmărirea(Băiatul-leu volumul 2)
Maestrul păpușar
Cumpăna apelor
Întâlnire cu moartea
Cortina.Ultimul caz a lui Poirot
Bătrânul din lună
Din capul meu
Copii de făină
O poveste grimminală
Confesiunile unui prieten imaginar
Povestește-mi ceva!
Timm Thaler sau Râsul vândut
Cartea cimitirului
Luminile Nordului
Bartimaeus

Sper că v-a plăcut lista!Pe curând…pe foarte curând!

Recenzie Marea Trolilor de Nancy Farmer

Am terminat acest roman acum ceva vreme, o lună- două, dar acum mi-am amintit de el. Ce ticăloasă sunt!!!Să începem cu începutul, o să fac o oarecare paralelă. Eu în bibliotecă am două volum de Nancy Farmer : ”Casa scorpionului” și ”Marea trolilor”. Am început, inițial,  primul dintre acestea, dar nu mi-a prea plăcut. Nu m-aș fi apucat poate nici de ”Marea trolilor” dacă nu aș fi avut un presentiment că va fi wow!Și a fost…
Marea Trolilor e mai mult decât o poveste fantasy-istoric extrem de pe gustul meu, e o poveste despre sacrificiu, putere, credință, familie etc. Un volum de excepție, pe care îl recomand cu foarte multă încredere.
Pot să-i mulțumesc Loredanei Adrianei M. pentru că m-a determinat să am încredere în acest volum. Și a avut mare dreptate, romanul este o poveste plină de vicisitudine, suspans, o poveste completă din toate punctele de vedere.
Jack, personajul principal este un băiat bun, puternic, prostănac uneori, dar care are o scară de valori bine ancorată. Cunoaște și înfruntă pericole atât de dulci, de savuroase, dragoni, urși, suferă , plânge, suportă ceva atât de intangibil încât mi-e și greu să descriu.
Această carte s-a urcat prin frumusețea, inteligență, creativitatea, scriitura, atmosferă și personaje în topul meu.
Ca să fiu afurisită, a avut și puncte slabe, dezgustătoare, libidinoase, DAR privind per ansamblu este un roman minunat, care transpune obiceiuri, credințe ale triburilor germanice, lupte, magie nordică, mitologie, stupidități de concepții etc.
Personajele sunt unul dintre punctele tari, Olaf Sprâncenatul debordează atât contrarietate, atâta bizar, un uriaș cu multe defecte, slăbiciuni, nebunie, dar și curaj cât ursul.
Sora lui Jack este prototipul negării realității, cum visele ne apară de cruda realitate și dacă refuzi să vezi realitatea ieși la liman.
Regina cea nebună este antagonistul, răul metamorfozat…

Vă recomand acest volum pentru ciudățeniile lui frumoase și urâte.Citiți-l și n-o să regretați!!!!

 

Recenzie Negustorul morții de D.J. MacHale

dj-machale-negustorul-mortii-nemira-2008-l-277802-299x299Bună tuturor!Știu că am fost cam absentă,dar promit să mă revanșez.

Mă bucur că am  acordat o șansă volumului de față,care este apărut la Editura Nemira Junior.N-am prea avut cine știe ce așteptări ținând cont de început și de faptul că unii compară seria cu Harry Potter.Trebuie să spun,ba nu…să strig că nu seamănă nici în clin nici în mânecă cu seria arhicunoscută a scriitoarea J.K. Rowling. În afara faptului că în ambele este vorba despre un băiat care trebuie să salveze ceva.Dar dragii mei,trebuie să vă spun că în Pendragon consecințele eșecului au repercusiuni mult mai mari față de Harry Potter.Nu că aș avea ceva cu ultima,am adorat Harry Potter pentru emoție,mesaj,prietenie,comic și bunătate,dar trebuie delimitată clar granița asta dintre Pendragon și Harry Potter.Pendragon are drept protagonist un puștan de 14 ani care se gândește numai la sport,pupici cu o tipă care joacă volei și cum să fie cât mai cool.Bănuiesc că antipatia mea are drept cauză faptul că nu sufăr superficialii,iar prima impresie ce mi-a provocat-o Bobby este de facil,fals,indiferent.
Bineînțeles că Bobby se va maturiza,iar odată cu el și prietenii săi Mark și Courtney(tipa cu volei-ul).Mark e prietenul cel mai bun al lui Bobby,fiind genul copilăros,dezordonat,mai șoricel de bibliotecă așa ca mine.Dar nu pot nega că în câteva ore sunt cu toții alți oameni.
Bobby este un puștan care are o viață normală,până când este întrerupt din îmbrățișări ”pasionale” de către așa-zisul unchi Press care îl ia de la un meci foarte împortant ca să-l ducă Dumnezeu știe unde.Bobby are parte de ceva aventură,unde se vede clar cât curaj are.Nici nu-l învinovățesc pentru asta.Nici eu nu cred că aș reacționa prea bine dacă unchiul meu cel super ”cool și bogat”m-ar lua și m-ar duce într-o zonă abandonată a New York-ului unde ar încerca să mă omoare niște câini mutanți numiți quigi și un demon numit Saint Dane care vrea să-mi omoare și unchiul și propria-mi ființă.
Cumva scapă și nu se termină problemele,căci aproape îmi frâng gâtul(Booby mai exact),iar unchiul Press este acuzat ca fiind spion.Mă trezesc(Booby repet) într-o colibă din epoca de piatră fără să știu ce-i cu mine și descopăr că foarte mulți oameni vor imposibil de multe lucruri de la mine.
Cam acesta este începutul aventurilor lui Booby într-un loc desprins din spitalele de nebuni.Cred și eu că săracul dorea acasă cu lacrimi.Încearcă să se eschiveze și chiar reușește până unele persoane mor,altele îl urăsc,unii doresc răzbunare,alții măcel etc.
Pot spune multe despre volumul acesta dar nu că nu m-a ținut în priză.Chiar mi-a plăcit cu mici excepții.
Mi-a plăcut chiar foarte mult că povestea este derulată din jurnalele scrise de Bobby și trimise  prietenului său Mark.În același timp și Mark și amica lui Bobby încearcă să-l ajute și ce-o urma o urma.

Destul de interesant volum și aștept cu mare drag să-mi continui lectura,pentru că în cele 500 de pagini nu m-am plictisit,m-am simțit bine și asta e ceea ce contează(majoritar).Există și unele clișee ceea e și greu ținând cont că există o gamă mare de fantasy.Dar lupta dintre Milago și dușmanii lor este destul de aparte,discrepanțele sociale mi-au amintit de Epoca de Piatră Vs. Evul Mediu.

Cât despre final pot spune că merită cu vârf și îndesat.Și uitați un indiciu.Denduron lumea unde s-a trezit Bobby este doar începutul …

Recenzie Bună seara,Melania! de Rodica Ojog-Brașoveanu

Buna seara, Melania!Bună tuturor!
Bună seara,Melania! reprezintă al doilea volum al seriei Melania Lupu,primul fiind Cianură pentru un surâs,volum de care din păcate nu am avut ocazia să mă ating.
Amân de două zile încropirea acestei recenzii,care sper eu că este binevenită.Sper…
Și cum ziceam…

Melania Lupu este o bătrânică de 62 de ani plini de eleganță,vitalitate,copilărie și desigur viclenie.Un singur lucru m-a convins să cumpăr cartea asta și anume faptul că seria se învârte în jurul ideii că poate să existe o persoană vârsnică care să aibă nu tocmai cele mai nobile preocupări precum ar fi furatul unor tablouri celebre,camuflarea unor cadavre și dezlegări de enigme(bine asta ce ceva mai nobil).
M-am îndrăgostit numai la ideea de așa ceva.Cât despre bătrânica Melania Lupu pot spune că a avut grijă ca totul in viața să iasă bine pentru ea,fără un soț foarte probabil sâcâitor,fără copii cu alte probleme pe cap,o viață aparent inocentă,puerilă și plictisitoare,Melania Lupu sfidează normele în privința bătrâneții și prin ea Rodica Ojog-Brașoveanu ne oferă o delicatesă literară,o hoață extrem de vicleană,care mi-a stârnit un râs dement când vedeam chinurile prin care trece maiorul Cristescu.
Din păcate nu este tocmai Happy-end,dar de abia aștept volumul următor ca să văd ce pocinoage îi mai face Melania maiorului.

Pe lângă dimanica personalitate,Melania este de o ciudată răutate-binefăcătoare,deținând o adevărată obsesie față de Femeia cu Evantai a lui Goya și sinceră de aș fi nu înteleg de ce.Dar mai presus de asta,Melania Lupu este o feministă,după cum ea chiar afirmă:”Nu înteleg de ce femeile nu pot fi elegante în propria casă,ci doar pe stradă sau în vizite”.

O personalitate perfect bizară ce sfidează normele și tipologiile personajelor feminine,o să o reîntâlnesc cu mare drag pe Melania.Cea mai delicioasă caracterizare o face maiorul,care deși polițist îi apreciază viclenia,ingeniozitatea și joculețele complet sărite de fix.Însuși maiorul o respectă și o prezintă într-o manieră atât de delicioasă,încât poți spune că formează un duet formidabil.

Dar trebuie să critic anturajul pe care și-l alege Melania pentru a comite furtul,metodele de persuasiune,sugestie și eschivare folosite pot da lecții viabile oricărui infractor din ziua de azi,care au uitat că scopul principal este de a nu avea dovezi pentru capetele de acuzare.Cei 3 imbelici sunt din cel mai prost soi,drogați,nebuni sau doar proști ei o trag la fund pe Melania,din cauza asta i-am urât,nu doar disprețuit.Și mi-a displăcut total alegerile ei.Dar se compensează prin capacitatea de a sugestiona a bătrânicii.

Mirciulică mi s-a părut o ființă vie cam falsă,nu i se acordă prea multă importanță fiind acolo doar de dragul de a realiza o delicioasă caracterizare a stăpânei,dar ce aș mai fi preferat să și vorbească în adevăratul sens al cuvântului.

Planui realizat de Melania este atât de bine pus la punct încât îmi și vine să-l aplic.Păcat că n-am făcut o obsesie pentru Femeia cu evantai.

Final m-a cam dezamăgit tocmai fiindcă speram un Happy-end for me,adică să învingă Răul,dar autoarea preferă tipologia Binele învinge Răul până la un punct de dată asta.Așa n-ar mai avea căutare celelalte volume.
Nota mea este 9,dar Melania Lupu face toată cartea.Mai multă grijă draga mea data viitoare!

Recenzie Talion:Revenantul de Michael Stackpole

Talion: RevenantulPrevin pe toată lumea ce are de gând să citească această recenzie că am să vorbesc mult.
Pot  spune multe și să mă rezum la și mai multe.Mi-am compromis acum câteva zile seara numai să termin ”cărămida” de față.Pornind de la aceasta voi lăuda sau nu volumul.
Bazat pe o intrigă complexă și destul de originală,Talion:Revenantul se întinde pe 600 de pagini în două planuri ,atunci și acum.Mi-a plăcut plasarea aceasta oscilantă temporală căci n-am mai citit de mult ceva asemănător,spre deliciul meu,trecutul cu prezentul se îmbină frumos,nefiind extraordinar de greu să-ți dai seama care e și care(te ajută și faptul că fiecare capitol spune cine vorbește)Unele capitole trecute alunecă în prezent,nu pentru a-l îngreuna ci pentru a dezlega misterele,întrebările  și supozițiile sau poate doar adâncindu-le mai mult.Sunt momente,spre final când eu am avut tendința să o iau la trei păzește pe carte ” Dă-mi odată răspunsul!”Mi-a fost teamă,văzând că nu mai aflu dacă supozițiile mele sunt corecte,dacă voi mai afla până să se sfârșească volumul.
Am stat cu sufletul la gură mereu,nu m-am plictisit,față de celelalte volume pe care le-am început de la Editura Trei și de care nu m-am simțit în stare să le continui,acesta e diferit.
Dar trebuie să fiu și rea,căci îmi stă în fire.Nu mi-a plăcut de Marana,ba chiar am detestat-o destul de repede,când am văzut din ce aluat e făcută și presupunerile mele au fost atât de … aproape de adevăr sau nu?Indiferent,Marana nu mi-a plăcut.Pe Lothar l-am disprețuit,dar mi-a părut rău de el,căci din cauza ghiciți cui prietenia lui cu Nolan(protagonistul) s-a făcut fărâme.Nu mi-au plăcut unele personaje din fruntea Talianei,dar era de așteptat.Stackpole a bătut bine unde a bătut,a făcut niște personaje atât de credibile încât,atât de necinstite,de crude unele,pe când altele bune,corecte și demne,dar toate au secrete,se mint unii pe alții din bunătate,iubire sau doar interes.Nu pot să nu apreciez geniul lui Stackpole,care îl urcă printre autorii mei preferați.
Lumea sa nu este fantasy cu monstrii,creaturi mutante,troli,puteri etc.Nu!Lumea sa este plină de dă pe afară de comploturi,trădători,ascunzișuri,dar că să recunosc,avem și un element pur fantasy.O minunată și dragălașa creatură demonică,invincibilă etc,cu o denumire ce-ți îmbunătățește dicția.
Încă de la 13-14 ani îl cunoaștem pe Nolan,rămas orfan în urma unui masacru al familiei sale de către oamenii regelul Hamisului.Nolan este un copil plin de determinare,dornic de răzbunare,dar și plin de bunătate și cu concepții în privința atitudini față de un Talion cu totul diferite de obișnuit.
Și vine întrebarea…Ce este un Talion?Simplu sau nu.Talionii sunt ucigași,dar nu orice ucigași ci unii care împart dreptatea,Robini-Hood pe scurt.Sunt mulți Talioni,locul unde locuiesc cu toții numindu-se Talianna.Nolan poate deveni Lăncier,Elit,Vrăjitor etc. ,dar el alege cel mai temut Talion să devină:Justițiar.Justițiarul este cel ce împarte dreptatea,dacă ceilalți Talioni sunt mai mult războinici,Justițiarul este cel mai bun și cel mai crud,putând să ia viața unui om înghițindu-i sufletul printr-un tatuaj monstruos sub forma unui craniu.Pe Nolan îl vedem când îl cunoaște pe Jevin,de care îl va lega una dintre cele mai frumoase prietenii.Jevin suferă de pe urma faptului că este diferit și că seminția sa este nemută ca fiind groaznică,crudă și oribilă.Aspectul fizic nu-l prea ajută,având pielea gri-verzuie și peste 2 metrii pe lângă o construcție foarte solidă.Dar Jevin este amuzant,curajos și puternic,fiindu-i acolo la greu lui Nolan.
Cartea se desfășoară așa de frumos,într-o manieră palpitantă,totul potrivindu-se la un loc bine ales.Am bănuit după ani de Agatha Christie cine poate fi trădătorul,dar restul finalului m-a lăsat complet șocată,nici că-mi trecuse prin cap așa trădare,prea ticăloasă,prea mare răsturnare de situații.
Stackpole prin finalul său m-a făcut să-mi vină să-l îmbrățișez.A fost surprinzător.Toată cartea este foarte palpitantă,superb scrisă,cu mici excepții și cu personaje frumoase.
Nolan are multe de furcă și ca copil și ca adult,dar lucrul cel mai bizar este relația sa cu celebrul Morai,nimeni altul decât singurul hoț,infractor care reușește să-i scape de ani.DAr împrejuărrile în care îl cunoaște pe Morai sunt atât de surprinzătoare,asta împreună cu tot ce fac aștia doi nebuni încât de departe,este relația cea mai comico-tragico-nebuno relație dispre vânat și vânător.Cred că nu greșesc când spun că cei doi sunt prieteni și toată fuga asta e doar un banal joc,o distracție de oameni mari și semi-nebuni de legat.
Nolan are de îndeplinit o răzbunare,dar măsura în care o să îndeplini și tot șirul de evenimente vă las să-l descoperiți,pentru că Talion:Revenantul combină în mod gingaș suspansul,cu comicul,sinceritatea,dreptatea,nebunia,corectitudinea dincolo de sentimente,cruzimea,bizarul și prietenia într-un volum cu adevărat de excepție.

Ce să mai spun că mi-a plăcut,am devorat-o și aștept continuarea.Mă duc să bat la cap editura până data viitoare :)))
Ah nota….da sigur 10+/10