Recenzie Film-Scopul unui câine

Aseară am văzut o capodoperă.Și nu exagerez.Rareori sunt încântată într-o așa manieră de un film.Am crezut că este o poveste de copii,dar filmul este o ecranizare excepțională a unei carți pe care aș dori să o citesc.
Atat cartea cât și filmul sunt actual apărute ,chiar anul acesta.Titlul filmului diferă de titlul cărții,dar din câte am înțeles povestea se păstrează.
De când am aflat că este vorba despre un câine am știut că o să-l ador și de când am aflat că este și un băiat am știut că o să plâng.
Și l-am adorat si am plans atâta de am umplut un vas de doi litrii cu lacrimi.Povestea este simplă și totuși extrem de emotionantă.
Despre un cățel care își caută scopul în viață și te surprinde de la primele secvențe prin maturitatea,perspectiva și filosofia acestei minți pe care mulți o consideră limitată.De o inteligentă și un devotament rar întâlnit la oameni,cățelul este prins de hingheri și dus la un adăpost,de unde evadează printr-o întâmplare.Apoi prins iar și ținut într-o mașină în plină căldură fară pic de apă.De unde este salvat de un baiețel și de mama sa.Și de aici lucrurile se complică.Veți pătrunde în mai multe povesti.Mai multe vieți și din păcate,vă spun de pe acum mai multe morți.Toate triste și smulgătoare de lacrimi.
Este extraordinar filmul mă repet.Lăsând la o parte caracterul fantastic și anume cel a incărnarii și love story-urile filmul este inimaginabil de filosofic ,inteligent și emoționant.
Naratorul este chiar cațelușul care va primi în curând numele de Bailey.Și Bailey rămâne.Povestește cu întelepciune,inteligență,maturitate,umor,compasiune,iubire,devotament și curaj.O cursă prin timp și povești.Alături de Bailey.Ellie sau alte nume.Dar mereu va rămâne Bailey.Povestea în sine nu se limitează doar la cățel ci și la cei din jurul său.Nefericirea.Problemele.Răutatea.Iubirea.Tristețea.etc.
Recomand filmul cu toată căldura.Și aștept să citesc cartea cât de repede,cu riscul de a plânge iar.

Curse printre creaturi-deznodământul!

Sa-mi fie scuzat,dar o sa incep cu cele mai usoare intr-o oarecare ordine.De ce asa?Pentru ca asa vedeti gradul de dificultate cu usurinta.Usor-mediu-greu.Easy-medium-hard.

I.Easy-usor
Cursa #2:Balauri(specifici mitologiei nationale)sau dragoni(daca preferati)
”Un balaur este, în mitologia românească, un animal fantastic de dimensiune uriașă, de multe ori are forma unui șarpe cu aripi, picioare și mai multe capete de șarpe (în general trei, șapte sau chiar douăsprezece), reprezentând o întruchipare a răului și este prezent în majoritatea basmelor românești. ”
Cursa #3:Cerber-”În mitologia greacă, Cerber este câinele monstruos cu trei capete, considerat frate cu Hidradin Lerna și Leul din Nemeea. Mama sa este Echidna, iar tatăl său este Typhon. Avea pe spate o mulțime de șerpi agresivi, iar coada lui era tot un șarpe. Este „câinele lui Hades„”
Cursa #10:Minotaurul
II.Medium-mediu
Cursa #4:Monstrul din Loch Ness/Nessie-”Monstrul din Loch Ness este un animal care, din punct de vedere taxonomic, nu face parte din nicio familie sau specie, dar despre care se spune că trăiește în lacul Loch Ness din Scoția. Monstrul din Loch Ness este unul din cele mai cunoscute animale studiate de criptozoologie.”
Cursa #6:Hidra–(consultati Legendele Olimpului)
Cursa #7:Piticii-”Piticii sunt ființe supranaturale de dimensiuni mici, cu barbă și ochi mărunți din mitologia nordică. Conform legendelor, sunt mari meșteșugari: ei au creat sabia Gram, inelul magic Andvariut, inelul de aur al lui Odin numit Draupnir, sulița Gungir, părul de aur al lui Sif, colierul lui Freyja, coiful numit Huliǒshjálmr, ciocanul pe nume Mjollnir și corabia Skíǒshjálmr.”
Cursa #9:Sirenă
Cursa #11:Iele -”Ielele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva și a Sirenelor.”
III.Hard-greu
Cursa #1:Chupacabra -”Chupacabra (din limba spaniolă chupar = a suge și cabra = capră) este un presupus animal care ar trăi în America. Prezența sa este afirmată mai ales de membrii comunității latino-americane. Aceste creaturi au fost atestate pentru prima dată în 1994, în Puerto Rico, dar recent au început să se manifeste și în unele state din SUA și Mexic.”
Cursa #5:Orcii(Ultimul orc)–”Orcii au fost inițial elfi, dar bătuți și schingiuiți s-au schimbat în niște ființe agresive și înfricoșătoare. Orcii sunt rase de umanoizi, duri și războinici înnăscuți. Ei sunt în diferite moduri portretizați ca fiind fizic, mai puternici sau mai slabi, dar întotdeauna în număr mare.”(pentru mai mult recomand cartea)
Cursa#8(sunt sigura ca aparent era foarte usor.Ei bine nu.Nu era varcolacul ci Grifonul.Aripi galben,privit de sus,foarte greu sa banuit,a reprezentat o adevarata capcana)-”Grifon a fost în mitologia greacă un monstru înaripat cu trup leonin, cu cap și aripi de vultur, consacrat zeului Apollo. Se credea că locuiește în ținutul hyperboreienilor, păzind aurul nordic împotriva arimaspilor.”
Cursa#12:Gorgonele

Recenzie : Serafina și mantia neagră de Thomas Beatty

 

Îi plăcea să colinde coridoarele nesfârșite și depozitele umbroase. Cunoștea, pe pipăite și pe mirosite, pe lumină și pe întuneric, fiecare colțișor. Pe timp de noapte, era domeniul ei și numai al ei.  Auzi ceva tărându-se în fața ei. Noaptea începea repede. 

Serafina are 12 ani și îi place să stea afară, dar nimeni nu trebuie să afle unde stă ea și tatăl ei.  Un mare secret aplanează asupra Serafinei, nu e ca orice copil. E specială. Noaptea îi este aliată.  Moșia Biltmore îi este casă, defapt subsolul acesteia, tatăl ei are o slujbă acolo.  Moșia Biltmore e singura lor casă iar Serafina va face orice pentru a fi în siguranță, ea, tatăl ei, moșia și noul ei prieten.  Serafina nu avea prieteni până când îl întâlnește pe Braeden, care preferă compania animalelor decât pe a cea a oamenilor, asta până când află de Serafina, care este neobișnuită, mai ales ochii ei, au o culoare neobișnuită, dar specială.  

Faldurile mantiei se întinseră deasupra ei ca un giulgiu blestemat, cufundând-o, încetul cu încetul, într-o stare sufocantă de rău. Își simți sufletul alunecând din ea – nu doar alunecând, ci și smuls. Moartea era atât de aproape, încât putea să-i vadă întunecimea, auzind țipetele copiilor care se duseseră înaintea ei.

O persoană ce poartă o mantie neagră răpește copii de la moșia Biltmore, aceea persoană se pare că preia abilitățile acelor copii, precum cântatul la pian. Serafina are câteva întâlniri cu aceea persoană misterioasă, acum începe aventura ei. Află despre existența ei, despre adevărata ei natură.  O să aibă parte de multe aventuri, alături de prietenul lui. Nu vreau să spun prea multe, nu vreau să dau spoilere.  Veți afla cine este cu adevărat Serafina, cine este aceea persoană malefică, ce putere are mantia și multe altele citind această carte. Serafina o întâlnește și pe mama ei, ce m-am bucurat că s-a întâmplat asta, plus m-a emoționat și ce a făcut tatăl ei adoptiv.  Serafina este o copilă foarte interesantă, curajoasă și specială. Cartea a apărut la editura Rao.

Părul ei lung nu avea o singură culoare cum avea cel al oamenilor normali, ci avea nuanțe variate de auriu și șaten deschis. Fața ei avea o formă unghiulară, ciudată. Și avea niște ochi mari, precum chihlimbarul, care priveau fix. Putea să vadă noaptea la fel de bine ca ziua. 

Mulțumesc Târgul Cărții pentru această minunată carte.  Ați citit această carte ? Cum vi s-a părut ? O recomand tuturor, nu veți regreta. Mi-a plăcut foarte mult această carte. 🙂 

Cursă printre creaturi#12

……………..erau o imagine populară a mitologiei grecești, apărând în cele mai timpurii consemnări ale credințelor antice grecești, cum ar fi cele ale lui Homer.
……………reprezintă imaginea sinelui deformat de vicii, în lipsa luptei pentru a ajunge la calea cea dreaptă.

Mult noroc tuturor!

Cursă printre creaturi #11

Bună!Mai am incă o cursă în afară de aceasta și în această seara voi anunța cine sunt creaturile din cele douăsprezece curse.
Succes!

Voi …….
Măiastrelor
dușmane oamenilor
stăpânele vîntului
doamnele pământului
ce prin văzduh zburați
pe iarbă lunecați
și pe valuri călcați
vă duceți în locuri depărtate
în baltă, trestie, pustietate
unde popă nu toacă
unde fată nu joacă.
Vă duceți în gura vîntului
să vă loviți de toarta pământului

TBR – fantasy

Ați citit aceste cărți ? Cum vi s-au părut ? 

Non Fictiv: Cu sânge rece

Mulțumesc Libris pentru această carte!

Titlu: Cu sânge rece

Autor: Truman Capote

Categorie: Beletristică

Durerea. Oroarea. Erau morți. O familie întreagă. Oameni buni, cumsecade, pe care îi cunoșteam – omorâți. Trebuia să crezi, fiindcă era adevărat.

În 1965, Truman Capote a scris unul dintre primele romane de non-ficțiune, o relatare pe larg a unei crime ce a avut loc la sfârșitul anului 1959, măcelul unei familii metodiste, respectabile, din satul Holcomb, Kansas. Cazul Clutter, care a zguduit Kansas-ul prin brutalitatea crimelor și a misterului care învăluia ucigașul, a devenit obsesia autorului pentru cei 6 ani care i-au luat pentru a se documenta pentru scrierea cronicii familiei Clutter și a celor doi criminali, Perry Smith și Richard Hickock.

Alternând între perspectiva membrilor familiei Clutter, eventual a diverși locuitori din Holcomb și Garden City, și a făptașilor, falsificatorul de cecuri Dick Hickock și complicele său, hoțul mărunt Perry Smith, Capote prezintă oroarea din toate punctele de vedere posibile, dar și momente simple din viața celor implicați. Aflăm, spre exemplu, că Nancy era un elev exemplar, cu o pasiune pentru călărie, că Dick a fost căsătorit de două ori, că șeriful Al Dewey a slăbit mult în urma eforturilor de a depista ucigașii, că în anii 60, un mecanic auto era plătit cu $2 pe zi.

Perry, care se presupune că a fost cel care a efectuat omorurile, e de fapt personajul meu preferat. Unul dintre cei patru copii ai unui cuplu destrămat, fiul unei foste campioane Cherokee de rodeo care a căzut în patima băuturii și al unui bărbat care nu l-a lăsat să își continue studiile și să își facă un rost, cu picioarele mutilate din cauza unui accident de mașină, Perry îmi pare de fapt unul dintre cele mai tragice personaje din roman. Mai instabil și mai puțin calculat decât Dick, Perry nu a știut în ce se bagă. În momentul în care cei doi descoperă că familia Clutter nu deține bani cash și Dick se vede nevoit să le ia viețile împreună, Perry acționează ca prin vis, de parcă ar avea un văl deasupra ochilor. Psihiatrul l-a declarat caz patologic.

Teama n-ar fi luat asemenea proporții dacă s-ar fi întâmplat altcuiva și nu familiei Clutter. Altcuiva mai puțin admirat. Mai puțin prosper. Mai puțin sigur. Familia asta reprezenta însă tot ce prețuiesc și respectă cu adevărat oamenii de prin partea locului, iar gândul că așa ceva li s-a putut întâmpla tocmai lor, ei bine, e ca și când ți s-ar spune că nu există Dumnezeu. Viața ți se pare fără sens.

Capote scrie frumos în cel mai clasic sens al cuvântului. Te face să te simți prost pentru domnul Clutter pentru că era un om în floarea vârstei, plin de viață și de energie, debordând de planuri pentru viitor, pentru doamna Clutter cu mintea ei fragilă pe cale să se însănătoșească, pentru Nancy și iubitul ei, pentru Kenyon și pentru toți locuitorii din Holcomb cuprinși de isterie după decimarea unuia dintre stâlpii de temelie ai comunității. Te face să te simți prost pentru Perry pentru că a fost ca un câine lovit toată viața lui, iar visele lui cu scena din Las Vegas și apele curate ale Mexicului nu se vor împlini niciodată. Te face să te simți prost pentru Dick pentru că a avut potențialul să devină inginer, sau doctor, dar în definitiv sărăcia și un accident de mașină care i-a afectat creierul l-au făcut să moară un hoț de rând ajuns ucigaș.

Aproape că îți pare rău pentru călăul care îi spânzură, pentru gardienii de la închisoare, pentru avocați, polițiști, jurați.

Capote are talentul de a ilustra cât de absurdă și nedreaptă e viața fără să o facă complet lipsită de farmec. Pentru fiecare moment întunecat există un moment de lumină. Fiecare pagină care surprinde nimicnicia vieții surprinde o expresie de bucurie la potențialul acestei lumi și al celor care o populează. În ciuda tristeții ce se așează în jurul întregii povești, unele personaje au dreptul – și posibilitatea – la fericire.

Știi ce mă roade cu adevărat? În legătură cu cealaltă poveste? Pur și simplu nu-mi vine să cred… nu-mi vine să cred că cineva poate scăpa din așa ceva basma curată. Nu văd cum e posibil. Să faci ce-am făcut noi. Și să scapi nepedepsit.

Cursă printre creaturi #10

Bună!Mult noroc!Nu-i greu,sper să nu vi se pară greu cel puțin.

 El locuia în marele Labirint construit de către arhitectul Dedal la porunca regelui cretan Minos.

 

 

Tronul de Cleştar de Sarah J. Maas

Tronul de Cleştar
” Ea rânji când toiagul îl izbi în lateral. El se aplecă, iar piciorul ei ţâşni în afară şi îl doborî. Celaena îşi ridică bastonul, dar o stare de greaţă o străbătu atât de violent, încât muşchii îi cedară. Puterile o părăsiră. „

” Roind în jurul ei, îi crestau pielea cu ghearele lor. Aveau de gând să o ducă în lumea lor, iar turnul era portalul larg deschis. Va fi devorată. Groaza – groază mai intensă ca niciodată – puse stăpânire pe ea. Celaena îşi acoperi capul în timp ce arătările se năpusteau asupra ei şi lovi orbeşte în toate direcţiile. Unde dispăruse lumea? Câtă otravă îi dăduseră? Urma să moară. Libertate sau moarte. „

Diamantul de la Miezul Nopţii
” Focul se stinse, iar creatura căzu la pământ rostogolindu-se pe pietrişul dur. Se ridică în picioare înainte să se oprească din rostogolit, repezindu-se spre Celaena în aceeaşi mişcare. „

” Celaena ştiu că schimbarea avusese loc, pentru că duruse ca naiba. Un fior de durere orbitoare atunci când trăsăturile ei se eliberară de vălul care le ascundea. Demonul se repezi înainte, iar ea plonjă în izvorul de putere care curgea deodată înăuntrul ei. „

Moştenitoarea Focului
” Aelin Galathynius ştia despre harul lui magic – şi voia să îl distrugă pe tatăl său, voia să distrugă regatul. Tot ceea ce spusese şi făcuse ea… Cândva, crezuse că fusese o farsă pentru a-i câştiga favorurile în calitate de Campion, dar ce-ar fi fost dacă aşa stătuseră lucrurile deoarece ea era moştenitoarea din Terassen? „

” Un joc început în zorii timpului, când o rasă de demoni crease cheile Wyrd şi le folosise pentru a pătrunde în această lume, iar Maeve îşi folosise puterile pentru a-i alunga. Unii demoni rămăseseră însă prizonieri în Erilea şi porniseră un al doilea război, secole mai târziu, când Elena luptase împotriva lor. Dar ce se alesese de ceilalţti, care fuseseră trimişi înapoi în tărâmul lor? „

Regina Umbrelor
” În spatele lor, în cealată parte a sălii, dansatoarele sparseră trandafirii pe podea, iar Aedion îi rânji reginei lui, în vreme ce întreaga lume se duse naibii. ” 

” Aelin făcu un pas în faţă. Un pas, ca şi când ar fi fost ameţită. Expiră tremurând şi scânci uşor – un suspin. Apoi alergă pe alee, zburând ca şi când însuşi vântul i-ar fi împins călcâiele. „

” Se aruncă asupra bărbatului, lovindu-se de el atât de tare încât altul în locului lui s-ar fi lovit de zidul de piatră. „

Prima dată când am auzit de această serie, a fost în urmă cu vreo doi-trei ani, iar eu fiind fascinată de tot ce este fantasy am hotărât să o citesc în engleză. Până acum nu m-a dezamăgit deloc şi chiar vreau să o laud.

În această serie este vorba despre Celaena Sardothien, o asasină de optsprezece ani ce a fost închisă în minele de sare din Endovier alături de rebeli şi sclavi din toate regatele ca mai apoi să fie salvată de Prinţul Dorian, moştenitorul regatului Adarlan. Ei, aici devine mai interesant. Celaena are un trecut misterios, ea de la opt ani fiind crescută de Regele Asasinilor, Arobynn Hamel, astfel devenind cea mai bună asasină, numele ei reuşind să înspăimânte lumea.

Ca să scape din Endovier există un pont, acela fiind să lupte într-un fel de concurs în care câştigătorul va fi numit Campionul Regelui, o meserie uimitoare pentru un asasin.

Celaena este un personaj uimitor. Da, mai are ea unele momente în care gândeşte mai mult ca o curtezană decât ca o asasină, dar asta este firea ei. Este fată nu? Ea are un destin măreţ de îndeplinit, şi îl veţi afla dacă veţi citi această serie, dar ce vă pot spune este că acest destin o va putea omorî.

În primul volum observăm cum Dorian se maturizează mai mult, iar Chaol, căpinatul gărzii regale cum îşi schimbă părerea faţă de Celaena ajungând să se îndrăgostească de ea. Câteodată uităm că personajele au o doar optsprezece-nouăsprezece ani la cum gândesc. Învăţăm că Celaena are mai multe de zis, şi învăţăm şi de la Elena, ce destin are Celaena şi de ce se leagă acest destin.

În acest volum, personajele principale fac greşeli care îi vor bântui şi care vor frânge relaţiile fragile abia clădite, greşeli care îi umanizează şi care ne amintesc că în ciuda calităţilor şi a abilităţilor ieşite din comun pe care le deţin, sunt personaje supuse eşecului, dar şi victoriei. În volumul doi, descoperim teama şi îndoiala care o copleşesc pe Celaena, trecutul bântuit de moarte, ură şi lupta pentru supravieţuire, secretele care o fac să ezite să înfrunte un duşman abil, periculos care i-a mai distrus o dată viaţa, care i-a înecat viitorul într-o mare de sânge şi groază.

Aici lume se schimbă foaia. Credeaţi că o ştiţi pe Celaena din primele două cărţi? Oho, cât de mult vă înşelaţi. În volumul trei o vedem sfărâmată de vină, o vedem cum îşi distruge orice zid pe care îl afişează în exterior şi îşi lasă emoţiile la vedere.

Evoluţia personajului este plină de surprize, ea devenind mai puternică, mai fenomenală decâr era înainte, mai determinată şi înţeleaptă. Aceste lucruri se întâmplă cu un nou personaj, dorgul meu, Rowan Whitethorn, un prinţ Fae. Vă spun din experienţă că veţi ajunge să îl iubiţi, chiar dacă la început vă vine să îl omorâţi. E un mascul alpha în toaă gloria sa, cu mişcări kickass ce le-ar aduce pe cele ale Celaenei la diminutiv.

Este de apreciat faptul că asasina are în sfârşit pe cineva de rangul ei. Ea aruncă cuvinte? Oho! El aruncă pumni şi pedepse, şi ce mai pedepse. Mi-a fost mulă de săraca fată. Dar nu avea de ales. Cei doi reuşesc să aibă o prietenie foarte adâncă, chiar dacă unii dintre voi credeţi că este romantică, nu este aşa. Fără secrete, fără bariere şi fără să se judece unul pe altu, aceştia doi reuşesc să facă o echipă minunată.

Dorian ajunge să se maturizeze, ajunge să îşi înfrunte tatăl, astfel dând dovadă că da, a ajuns să fie un rege încredibil. Este acelaşi om minunat, iubibil dar şi puţin arogant, dar un om care s-a maturizat.

Acum că am încheiat cu personajele iubite, urmează un personaj care m-a dezamăgit complet. Chaol Westfall, dragul nostru căpitan şi-a abandonat ce mai bun prieten când avea nevoie de el, şi a fost incapabil să aleagă de partea cui este.

Acum trecem iar la personajele noi, şi întâlnim încă două personaje noi ce vor fi esenţiale în cărţile ce vor urma: Aedion Ashryver şi Manon Blackbeak.

Aedion este prietenul cel mai bun şi verişorul reginei din Terassen. Acesta este un mix între muşchi, zâmbete şi luptător. Acesta a jurat să îl detroneze pe regele Adarlanului şi să o pună pe tron pe verişoara sa imediat ce a aflat că este în viaţă.

Manon Blackbeak este moştenitoarea clanului de vrăjitoare Blackbeak şi conducătoarea celor Treisprezece, o armată de treisprezece vrăjitoare, cele mai de încredere. Chiar dacă ea se crede o vrăjitoare cu sânge rece, dialogurile ei cu Abraxos m-au făcut să râd, astfel dând dovadă că poate simţi ceva. Ea este un fel de eroină nouă, este pe departe de a fi un villan. O veţi îndrăgi, mai ales când va da nas în nas cu Aelin.

Ok, dacă aţi crezut că volumul trei este dinamic şi plin de acţiune, vă înşelaţi. În volumul patru vă veţi urca pe pereţi la câte se vor întâmpla şi vă veţi dori să ucideţi câteva personaje. Mie mi s-au întâmplat aceste chestii. Şi dacă mai adăugăm puţină dulceaţă la momentele mult aşteptate, atunci vă spun de pe acum că Regina Umbrelor are toate genurile posibile.

Vom avea iar câteva personaje noi, Lysandra, Arobynn Hamel, Nesryn Faliq şi Elide. Pe unii îi veţi îndrăgi, ier pe unii îi veţi omorî, ca de exemplu Arobynn, pe care aş vrea să îl   pocnesc în faţă cu o tonă de cuţite.

Acum, dacă cineva mi-ar zice să descriu volumu patru în câteva cuvinte ar fi: o nebunie. Sunt prea multe cuvinte de spus şi mult prea multe de făcut. Cartea asta este un rollercoaster de emoţii, de fapte. Mi-a plăcut cum Sarah J. Maas s-a ocupat de relaţia dintre Rowan, Celaena şi Chaol.

” Ea era un nor învolburat al morţii, o regină a umbrelor, iar aceşti oameni erau deja morţi. „

Mi-a plăcut cum Aelin s-a răzbunat pe cei care i-au făcut rău. Mi-a plăcut cum a făcut faţă presiunii, cum i-a surprins pe cei din jur cu planurile ei nebuneşti. Fiecare pas al planului fiind calcuat şi, ca de obicei, nebun.

Acum încercaţi să îi vedeţi pe Aedion, Aelin şi Rowan împreună. Mi-a plăcut fiecare părticică din carte, chiar şi idioţenia şi loialitatea lui Chaol. Mi-a plăcut cum Chaol şi-a văzut greşelile, cum a acuzat-o pe Aelin pe nedrept. Mi-a plăcut cum relaţia dintre Aelin şi Rowan s-a dezvoltat, cum Aelin şi Lysandra au format o prietenie adâncă. Mi-au plăcut multe lucruri la această carte, dar vă voi lăsa să le descoperiţi singuri.

” Dar bărbatul o trase spre el. braţele lui mari înfăşurându-se strâns în jurul ei, şi o ridică în aer. Nesryn dădu să se apropie, dar Aedion o opri, prinzând-o de braţ.
Aelin râdea şi plângea în acelaşi timp, iar bărbatul nu făcea nimic altceva decât să o ţină, îngropându-şi capul acoperit de glugă în gâtul ei. Ca şi când i-ar fi sorbit mirosul.
— Cine este? întrebă Nesryn.
Aedion zâmbi.
— Rowan. „

Sper că v-a plăcut recenzia! Şi sper să citiţi această serie!

Voi ce ziceți?

Bună!Am preluat acest fel de articol de la colega mea,Audrey.Mulțumesc!
Nu vă voi pune întrebări mai des folosite,ci o să încerc să fiu cât mai inventivă.Sper să reușesc.Dacă vă plac aceste întrebări vă rog să comentați,fară teamă,căci nu mănânc oameni,cel puțin nu când sunt pe blog.În rest poate  🙂

Între 1-3 argumente pro și contra pentru genul fantasy.(Nu mă voi simți deloc jignită dacă nu-l agreați,comentați liber)

Ați avut vreodată vise/un vis în care apărea un personaj din vreo carte citită de voi?Ce carte și ce personaj(dacă da)?

Ce părere aveți despre filmele/serialele/anime-urile fantasy?

Ce dorinte fantasy ați avut vreodată?(Ca de exemplu eu mi-am dorit și înca îmi doresc 🙂 să zbor și să pot da timpul înapoi după pofta inimii)