Fragment în avanpremieră : Un strop de sânge de Stephen King

EDITURA NEMIRA : Vă arătăm în AVANPREMIERĂ și totală exclusivitate o noutate de la maestrul Stephen King: Un strop de sânge.
O nouă culegere de povestiri extraordinare de la inegalabilul maestru povestitor.

„UN STROP DE SÂNGE crește audiența“ e deviza reporterilor TV. Iar o bombă plasată într-o școală devine, firește, o știre de top. Pe care Holly Gibney (cu care cititorii au făcut cunoștință în seria BILL HODGES și în romanul Străinul) o urmărește exact când investighează primul ei caz: dispariția unui câine. Iar tânăra cu ambiții profesionale mai mărețe de-atât descoperă că totuși ceva nu e în regulă cu reporterul care a ajuns primul la locul exploziei.

În TELEFONUL DOMNULUI HARRIGAN destinele a doi bărbați sunt legate, în mod improbabil, printr-un bilet la loto și un telefon mobil. O serie întreagă de accidente formează o legătură inexplicabilă, de-a dreptul tulburătoare.

VIAȚA LUI CHUCK începe cu sfârșitul și, într-o cronologie inversă, ne face martorii unor momente tandre, intime din viața omului care moare în primele pagini.

Iar în ȘOBOLANUL, un scriitor în căutarea inspirației face un pact cu diavolul, sacrificând ce are mai drag pe lume pentru ambiție.

„O nouă lovitură de maestru!“

KIRKUS REVIEWS

„King își iubește personajele, iar grija cu care le dezvoltă îl face părtaș pe cititor la experiențele lor profund tulburătoare. O colecție excelentă și măiestria pe care o așteaptă cititorii de la King.“ 

PUBLISHERS WEEKLY

---

Fragment în avanpremieră

„TELEFONUL DOMNULUI HARRIGAN“

M‑am dus în camera mea de la etaj simțindu‑mă mai bine, dar începea deja să treacă efectul antiinflamatorului pe care mi‑l dăduse domnișoara Hargensen și, în timp ce mă pregăteam de culcare, starea de bine a dispărut și ea. Eram destul de sigur că am scăpat de Kenny Yanko, dar nu eram absolut convins. Dacă amicii lui începeau să facă mișto de ochiul învinețit? Dacă se înfuria și mai tare și urma o a doua rundă? Într‑o asemenea situație precis nu voi mai reuși să‑l lovesc nici măcar o dată; pentru că atunci îl luasem prin surprindere, nu se aștepta să primească pumnul ăla. Acum ar putea să mă bage în spital, dacă nu și mai rău.

M‑am spălat pe ochi (foarte ușor), m‑am spălat pe dinți, m‑am băgat în pat, am stins lumina și apoi am stat și am retrăit toate cele întâmplate. Șocul pe care l‑am avut când m‑am simțit înșfăcat pe la spate și îmbrâncit pe coridor. Lovitura în piept. Lovitura în gură. Cum îmi rugam picioarele să mă țină și cum picioarele îmi ziceau „poate mai târziu“.

Atunci, pe întuneric, mi‑am dat seama că este foarte probabil ca tipul să nu‑și fi încheiat socotelile cu mine. De fapt, mi se părea chiar logic, așa cum ți se par o grămadă de chestii mult mai aiurea decât asta atunci când stai singur pe întuneric.

Așa că am aprins lumina și l‑am sunat pe domnul Harrigan.

Nici nu mă mai așteptam să‑l aud, voiam doar să mă prefac puțin că vorbesc cu el. Mă așteptam să aud o tăcere prelungă sau un mesaj înregistrat care să mă anunțe că numărul apelat nu mai este alocat. Trecuseră deja trei luni de când îi ascunsesem telefonul în buzunarul costumului cu care fusese înmormântat, iar bateriile acelor prime iPhone‑uri aveau o durată de viață de doar 250 de ore, chiar și în modul standby. Adică acum telefonul lui ar fi trebuit să fie la fel de mort ca el.

Însă a sunat. N‑ar fi trebuit să sune, asta era în contradicție cu orice principiu științific. Dar uite că în adâncul pământului din Cimitirul Ulmului, la cinci kilometri depărtare de casa mea, Tammy Wynette cânta „Stand By Your Man“.

La jumătatea celui de‑al cincilea țârâit, am auzit vocea ușor dogită de om bătrân, cu același mesaj sec și la obiect, fără măcar să-i ceară celui care sunase să lase vreun număr de telefon sau să‑i comunice motivul pentru care-l sunase. „Nu răspund acum la telefon. Am să vă sun eu dacă mi se pare indicat.“

A urmat semnalul sonor și m‑am pomenit vorbind. Nu‑mi amintesc să mă fi gândit dinainte ce urma să spun; gura mea părea să funcționeze de una singură.

— M‑a bătut un băiat în seara asta, domnule Harrigan. Un băiat mare și prost, pe care‑l cheamă Kenny Yanko. Voia să‑i lustruiesc bocancii și eu n‑am vrut s‑o fac. Nu l‑am pârât pentru că am crezut că o să mă lase în pace după asta. Am încercat să gândesc ca dumneavoastră, dar încă mi‑e frică. O, ce mult mi‑aș dori să pot vorbi cu dumneavoastră!

O pauză și am adăugat:

— Mă bucur că încă vă merge telefonul, deși nu pricep cum e posibil.

Altă pauză.

— Mi‑e dor de dumneavoastră. La revedere!

Și am închis. M‑am uitat în apelurile recente ca să mă conving că‑l sunasem de‑adevăratelea. Și, da, numărul lui era acolo, alături de ora la care fusese făcut apelul – 23:02. Mi‑am închis telefonul și l‑am pus pe noptieră. Am stins veioza și am adormit imediat. Asta s‑a întâmplat vineri seara. În seara următoare – sau poate duminică dimineața devreme – a murit Kenny Yanko. S‑a spânzurat. Însă eu am aflat lucrul ăsta, împreună cu alte detalii, abia peste un an.

Citate : Duologia – Sânge de stele și Six Crimson Cranes de Elizabeth Lim

Urzeala Zorilor

Dacă mă întorc, o las în urmă pe cea care sunt. Nu-mi voi mai vedea niciodată familia, nu-mi voi mai zări niciodată chipul în oglindă și nu-mi voi mai auzi niciodată numele strigat. Dar aș renunța la soare, la lună și la stele, dacă asta ar însemna să-l salvez pe el.

– Magia este o energie sălbatică și neîmblânzită care există peste tot în jurul nostru, a explicat Edan, iar anumiți oameni sunt mai sensibili la ea decât alții. Noi, vrăjitorii, purtăm talismane care ne permit să o canalizăm și, în ocazii rare, fermecăm obiecte de fiecare zi, precum foarfeca ta, să ne ajute în munca noastră sau să le permită altora acces vremelnic la magie.

Foarfeca mi-a dat o putere atât de irezistibilă, încât mâinile mele au rămas electrizate și au fremătat chiar și după ce am folosit-o.

– Ce te ține treaz noaptea? am întrebat. Niciodată nu ești în cort.

Un nor i-a traversat chipul.

– Demoni și fantome, a spus el. Și faptul că nu am destule cărți de citit, a mai adăugat, cu un zâmbet abia schițat.

–Este prețul pe care îl plătim pentru puterea noastră. Toți vrăjitorii trebuie să jure solemn- asta ne împiedică să devenim prea puternici sau prea lacomi. Magia este…ceva care creează dependență, înțelegi. Și, cu timpul, poate corupe.

Destrămarea Întunericului

Chiar dacă ar fi o oglindă vrăjită, ți-ar arăta același lucru. Așa arăți acum. Am privit insistent spre tavan, căutând umbra demonului care tocmai vorbise. Dar era demonul meu, cel din interiorul meu.

Noi suntem legați, tu și eu, în această viață și în viitoarea. Oriunde vei dori să mergi, eu te voi urma.

Dar mă ajută să-mi amintesc foarte bine ce anume se pierde război după război. Arta se pierde. Arta și copiii noștri. Croitorul și-a coborât glasul și a continuat : Trăim vremuri periculoase, maestre Tamarin. 

Noi toți știam că șansele noastre împotriva shansen-ului erau slabe, că dura luni, nu zile, să faci un soldat. Dar speranța e o armă valoroasă, iar noi îi ascuțim fiecare margine.

Voi sta alături de tine până când focul soarelui se va răci, iar lumina lunii va dispărea. Până când timpul va stinge stelele.

Six Crimson Cranes

“To this day, cranes carry the strands of our fate. They say that each time two people’s paths cross, so do their strands. When they become important to one another or make a promise to one another, a knot is tied, connecting them.”

“If fate is a bunch of strings, then I’ll carry scissors. My choices are my own. I’ll make them as I please.”

“Now I saw in his eyes the richness of summer soil. His nose looked endearingly ruddy from being in the cold, and his voice was like a favorite song I never tired of hearing. Funny how he’d stolen his way into my heart when I’d been the thief the day we met.”

“Surround yourself with those who’ll love you always, through your mistakes and your faults.”

Puteți comanda cărțile de aici .

Recenzie : Aceste Patimi Zbuciumate de Chloe Gong

Descrierea cărții : Ne aflăm în anul 1926, iar orașul Shanghai e cuprins de neliniște și dezmăț. O vendetă între două bande acoperă străzile de sânge, lăsând metropola pradă haosului. La originea acestor probleme se află Juliette Cai, o tânără în vârstă de 18 ani, socotită, până de curând, doar o fată neajutorată, care acum s-a întors să-și preia rolul de mândră moștenitoare a Bandei Stacojii, o rețea de răufăcători care se consideră cu mult deasupra legii. Singurii adversari demni de luat în seamă ai Stacojiilor sunt cei din gruparea Florile Albe, conduși de Roma Montagov, prima iubire a lui Juliette… și cel care a și trădat-o. Însă când gangsteri din ambele tabere încep să dea semne de panică și ajung să-și sfâșie cu cruzime propriile beregate, lumea începe să vorbească. Despre o boală molipsitoare, despre nebunie. Despre un monstru care pândește din întuneric. Și, pe măsură ce numărul de morți crește, Juliette și Roma trebuie să-și lase armele – și motivele de ranchiună – deoparte și să lucreze cot la cot, deoarece, dacă nu vor opri acest măcel, atunci nu vor mai avea pe cine să conducă.

Chloe Gong își invită cititorii într-o călătorie captivantă, plină de violență, pasiune și destine născute sub o stea potrivnică.

„ Imperiile pot cădea în doar câteva ore. Nici acesta nu este diferit. Aici, în Shanghai, cel carte trage primul are cele mai multe șanse de a supraviețui. ”

Aceste Patimi Zbuciumate este o carte pe care am văzut-o peste tot, facebook, instagram, tiktok, și așa am început să caut cât mai multe informații despre ea, ca să fiu sigură că o să îmi placă, la finalul căutării mele am luat decizia că trebuie să o citesc. Mi-a adus aminte de câteva filme chinezești de acțiune cu gangsteri. Mi-ar plăcea ca această duologie să fie ecranizată. Chloe Gong ne oferă un Shanghai plin de pericole, unde nu există siguranță, iubirea devine o armă și o slăbiciune ce poate să îți aducă multe necazuri, iar crimele sunt la zi, iar un monstru se trezește la viață…

În Shanghaiul cel strălucitor, un monstru se trezește. Își cască ochii în străfundurile râului Huangpu, descleștându-și imediat fălcile ca să simtă gustul sângelui spurcat care se prelinge în ape.

Mare atenție, o să urmeze câteva spoilere! Juliette Cai s-a întors în Shanghai, dar nu a uitat ce s-a întâmplat acum patru ani din cauza lui Roma Montagov. Sunt o mare fană a repovestirilor, să apară cât mai multe! Și desigur mi-am luat niște spoilere ieri, da, ieri căutam niște informații despre a doua carte…și…mi-am luat spoilere, de ce sunt așa de curioasă…dar trebuia să mă aștept la asta, adică e o repovestire a piesei de teatru Romeo și Julieta și trebuia să mă aștept la anumite faze.

Locul vibrează în ritmul depravării. Orașul acesta este murdar, afundat adânc în sclavia păcatelor fărăr sfârșit, prins atât de strâns în îmbrățisarea decadenței, încât cerul amenință să se cutremure și să îi strivească pe toți care trăiesc cu frenezie sub el, pentru a-i pedepsi.

Shanghai este un loc periculos, trebuie să îți știi locul, că altfel mori, adică dacă ești prins pe teritoriul greșit, ai să plătești crunt…iar acum un alt pericol se întrevede în zare, faza cu ,,boala” și cu insectele mi-a adus aminte de faza cu ciupercile din cartea Mexican Gothic.

Lupta continuă dintre Banda Stacojie și Florile Albe nu era un secret. Din contră chiar, pentru că datoria de sânge era ceva care nu le aparținea doar celor care purtau numele de Cai și Montagov. Era o cauză pe care toți membrii loiali ai fiecăreia dintre facțiuni o considera personală, cu o fervoare aproape supranaturală. Străinii care ajungeau în Shanghai ca să facă afaceri pentru prima oară primeau, înainte de toate, un avertisment : alege o tabără și fă-o repede.

Nu era vorba despre faptul că Roma Montagov era străin. Ci despre faptul că moștenitorul Florilor Albe era recunoscut de toți drept dușman pe teritoriul Bandei Stacojii. Cu coada ochiului, Juliette băgase deja de seamă mișcarea din sală: se trăgeau pistoale din buzunare și se pregăteau cuțite, iar trupurile se încordau de animozitate. Juliette a pășit afară din umbră și și-a ridicat o mână spre cea mai apropiată dintre mese.

Am adorat schimbul de replici dintre Juliette și Roma, doamne, dar îi ador și pe Marshall Seo și Benedikt, sunt așa de simpatici. La un moment dat m-a enervat Rosalind, mă așteptam să fie mereu alături de Juliette, dar Kathleen a preluat frâiele și a reușit să facă față misiunii date de verișoara ei.

La un moment dat mi-a adus aminte de o carte scrisă de James Clavell, Tai-Pan, chiar dacă acțiunea cărții scrise de James se desfășoară în Hong Kong. În aceste locuri, trădarea se plătește scump, s-a plătit cu sânge de fiecare dată, e o datorie pe care o respectă ambele părți, o datorie ce a distrus vieți, relații, dar trebuie să le arăți tuturor cât de puternic ești, că altfel ești mâncat de viu sau dispari. Roma Montagov trebuie să lupte pentru locul lui de moștenitor al familiei Montagov. Off , sub aceeași presiune se află și Juliette, iar Tyler Cai trebuie să stea la locul lui, repede vrea locul lui Juliette, ahh de câte ori m-a enervat Tyler, ea trebuie să demonstreze că ea e moștenitoare de drept.

În cei doi se dă o luptă, trebuie să se urască, doar sunt dușmani, nu ar trebui să lucreze împreună, dar orașul are nevoie de ei, doamne momentul când Roma îi spune dorogaia, off ce dulce e, dar Juliette trebuie să reziste, încearcă din răsputeri să nu se lase fermecată din nou, pentru că data trecută multe persoane au plătit cu viața, dar în aceeași perioadă Roma a pierdut o persoană foarte dragă, a fost o răzbunare, și el se luptă pentru a demonstra că merită să conducă Floriile Albe.

Oamenii mor din cauza nebuniei, doamne cum se comportă…de fapt se omoară, insectele alea ajung la creier și bum, începe transformarea, apar foarte multe probleme în Shanghai, monstrul, un anumit partid, insectele, anumiți membrii din partidul comunist, revoltele încep, iar cele două bande tot nu au făcut pace…și ce de acțiune.

Dacă reușea să înțeleagă politica, atunci înțelegea societatea. Și dacă înțelegea societatea, atunci avea să fie pregătită să îi supraviețuiască, să controleze mediul din jurul ei, astfel încât să aibă o șansă de a-și trăi viața în tihnă.

Amintirile erau niște creaturi îngrozitoare până la urmă – prindeau viață cum simțeau cea mai mică adiere care le-ar fi putut hrăni.

Eram tare curioasă în privința lui Larkspur, cel care a creat această nebunie, faza cu insectele, s-a folosit și de nebunie pentru a avea avere, este orbit de putere , oare e rudă cu familia din Mexican Gothic, adică Larkspur are insectele, cei familia din Mexican Gothic au ciupercile, aceștia se comportă tare ciudat și simt că sunt rude, adică, măcar rude prin alianță, deja văd că ar avea multe de discutat la o reuniune, ceva și s-ar înțelege de minune, voi ce credeți?

Mulțumesc Libris pentru acest volum, mi-a plăcut enorm și deja aștept următorul volum. Voi l-ați citit? Cum vi s-a părut?

„O reinterpretare delicios de întunecată a tragediei Romeo și Julieta. O poveste efervescentă, modernă și extrem de antrenantă. Scrierea lui Gong debordează de energie. Am fost captivată de Shanghaiul ei cel sângeros de la prima pagină și nici că mi-am mai dorit să-l părăsesc!” Natasha Ngan, autoarea romanului Girls of Paper and Fire

 „Aceste patimi zbuciumate merge până în inima Chinei de la început de secol XX cu proza ei ascuțită ca un bistu­riu și cu aprigii ei protagoniști. Juliette Cai și Roma Montagov strălucesc mai puternic decât splendoarea și faima vechiu­lui Shanghai, fiind amândoi la înălțime atunci când se cioc­nesc în această poveste plină de acțiune care se desfășoară pe fondul vendetelor sân­geroase, al războaielor între bande și al tumultului politic.” Amelie Wen Zhao, autoarea romanului Prințesa roșie

Fragment în avanpremieră : Editura Litera – La limită de Virginia Feito

EDITURA LITERA : La limită, romanul de debut al scriitoarei Virginia Feito, a apărut la Editura Litera în colecția Buzz Books și este o carte ce reușește să comprime o multitudine de idei și emoții într-o narațiune alertă și plină de tensiune.

Citește un fragment în avanpremieră din „Cântec sub clar de lună“ de Nina George

Cel mai recent roman al lui George March are un succes extraordinar și nimeni nu se poate mândri mai mult decât soția lui. Devotată regulilor și aparențelor, doamna March duce o existență pedantă și privilegiată în lumea bună a New Yorkului, până într-o dimineață când patroana patiseriei preferate sugerează că protagonista romanului scris de soțul ei – un personaj detestabil pe nume Johanna – este inspirată de însăși doamna March. Șocată și umilită, doamna March, care nu știe mai mult de atât pentru că nu a citit cartea, își abandonează comanda și fuge în grabă din magazin. Dar lucrurile nu se opresc aici. Pornind de la un articol decupat dintr-un ziar pe care îl găsește în biroul lui George, doamna March este convinsă că soțul ei a comis o crimă.

Citește un fragment în avanpremieră din „Secrete în trecut” de Barbara Davis

În timp ce narațiunea ne conduce, pas cu pas, prin delirul și psihozele doamnei March, implicațiile ei se ramifică și pătrund în zonele cele mai sensibile și mai intime ale vieții. Imaginea publică ia locul adevăratei identități a persoanei. Scenariile care se dezvoltă independent în imaginația noastră devin realitate.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ ÎN TRADUCERE DE IOLANDA PRODAN

George March scrisese un nou roman.

Era un volum mare, cu o copertă decorată cu o veche pictură olandeză înfățișând o tânără servitoare atingându‑și sfioasă gâtul.

Doamna March trecu pe lângă o piramidă destul de impresionantă din cărți cu coperte groase, ridicată în vitrina uneia dintre librăriile din cartierul lor. Romanul, care avea să fie în scurt timp celebrat drept capodopera lui George March, deja își făcuse loc – fără ca doamna să știe – în toate topurile de bestselleruri și listele de lectură ale cluburilor literare, epuizându‑se chiar și în librăriile cel mai puțin frecventate și generând reco­mandări pline de entuziasm printre prieteni. „Ai citit noua carte a lui George March?“ era întrebarea care deschidea conversația la cocktailurile din ultima vreme.

Doamna era în drum spre patiseria ei preferată – un loc mic, drăguț, cu o copertină roșie și o bancă vopsi­tă în alb, așezată la stradă. Era o zi răcoroasă, dar nu chiar insuportabil de rece, așa că doamna March nu se grăbi și admiră copacii golași înșiruiți de‑a lungul stră­zilor, crăciunițele de catifea puse de o parte și de alta a fațadelor magazinelor, viețile dezvăluite de ferestrele caselor aliniate.

Ajunsă în fața patiseriei, aruncă o privire reflexiei sale din ușa de sticlă, înainte să o deschidă și să intre, după ce trecu pe sub clopoțelul de deasupra capului care îi anunță sosirea. Înăuntru, obrajii îi luară foc in­stantaneu de la respirațiile urât mirositoare și corpurile transpirate și lipicioase amestecându‑se cu aerul fier­binte venind dinspre cuptoarele din bucătărie. Un rând generos de clienți se întindea în fața casei de marcat, șerpuind pe lângă câteva mese puse ici‑colo, ocupate de cupluri sau oameni de afaceri joviali, cu toții luându‑și cafeaua sau micul dejun, indiferenți la zgomotul pe care îl făceau.

Pulsul doamnei March creștea odată cu entuziasmul și prudența nedisimulate care începeau să o copleșească întotdeauna înainte să interacționeze cu alți oameni. Se așeză la rând, zâmbind necunoscuților din jurul ei, scoțându‑și de pe mâini mănușile din piele de ied. Primite în dar de la George, de Crăciun, în urmă cu doi ani, aveau o culoare neobișnuită pentru niște mănuși: verde‑mentă. Niciodată n‑ar fi ales culoarea aceea, nu crezuse nici măcar o dată că va scoate de pe mâini un astfel de accesoriu, dar era încântată imaginându‑și că, văzând‑o purtându‑le, necunoscuții ar presupune că e genul de femeie fără griji, sigură pe ea, care și‑ar alege singură o culoare atât de îndrăzneață.

George cumpărase mănușile de la Bloomingdale’s, gest care niciodată nu încetase să o impresioneze. Și‑l imagină la raionul de mănuși, glumind cu vânzătoa­rele lingușitoare, câtuși de puțin jenat să cumpere din­tr‑un magazin pentru femei. Odată încercase și ea să‑și ia niște lenjerie intimă de la Bloomingdale’s. Era o zi de vară caniculară, cămașa i se lipise de spate și san­dalele îi intrau în asfalt. Până și trotuarele păreau că împroașcă transpirație.

În amiaza unei zile de lucru, Bloomingdale’s atrăgea de obicei soțiile casnice bine situate, femei care se apro­piau cu mișcări leneșe de rafturile cu haine, afișând zâmbete rujate în roz palid, întins neglijent peste buzele încrețite, arătând ca și cum nu ar fi voit să fie acolo – dar, vai, nu au avut de ales, ce puteau să facă, serios –, probând niște haine și cumpărând, poate, doar câteva. Genul acesta de energie era pentru doamna March mult mai intimidantă decât cea care invada magazinul seara, când femeile cu un loc de muncă se năpusteau asupra rafturilor fără grație sau demnitate, răscolind cu viteza fulgerului printre umerașe, fără să se deranjeze să ridice hainele care alunecau pe jos.

În acea dimineață, doamna March fu condusă într‑o cabină de probă imensă, tapetată toată în roz. Într‑un colț era o canapea tapițată cu catifea grea, lângă un telefon de la care putea suna consilierele de vânzări, pe care și le imagină chicotind și șușotind dincolo de ușa cabinei. Totul din cabina de probă, chiar și carpeta, era de un roz siropos și lipicios, de prost gust, aidoma unui balon de gumă de mestecat făcut de gura unei puștoaice de cincisprezece ani. Atârnând provocator de un umeraș căptușit cu pernuțe de mătase pus în ușa cabinei, sutienul pe care consilierele de vânzări îl ale­seseră pentru ea era ca frișca: moale, ușor și mirosind dulceag. Lipi de un obraz o bretea din dantelă, o adul­mecă, își atinse bluza cu reținere, dar nu avu curaj să o dea jos, așa că probă delicatul produs direct peste bluză.

În cele din urmă, își cumpără sutienul dintr‑un mic butic din centrul orașului, ținut de o femeie șchioapă și plină de alunițe, care îi ghicise mărimea sutienului după o privire aruncată rapid peste silueta ei acope­rită complet de haine. Doamna March fu încântată de felul în care o flata femeia, cum îi lăuda formele și, chiar mai bine, cum critica necruțătoare formele altor cliente printre dezamăgitoarele oy vey. Femeile din butic se uitau la hainele ei scumpe cu un jind os­tentativ, neîndoielnic. Nu s‑a mai întors niciodată la Bloomingdale’s.

Click aici pentru detalii despre preț și modalitate de comandă!

CE SPUN CRITICII DESPRE LA LIMITĂ

„O lectură esențială în era rețelelor de socializare… Un roman de debut excepțional… o contribuție excelentă la literatura din valul horror cu influențe feministe… Paranoia tulburătoare a doamnei March, credința că toată lumea o judecă, perspectiva înspăimântătoare că este văzută nu așa cum este, ci așa cum a fost portretizată de altcineva – toate acestea constituie coșmarul obișnuit al unei persoane disperate după un anumit statut în galeria de oglinzi din social media…“ (The Guardian)

„Un thriller pervers, superb… Puțin din Hitchcock, puțin din Patricia Highsmith… Este o neliniște în cartea aceasta, o teamă chinuitoare care se instalează de la început și de care nu mai scapi. Și nici nu-ți dorești să scapi dintre frazele perfect șlefuite și straniile incursiuni psihologice.“ (Vox)

Citește un fragment din „Vara noastră de demult” de Roxanne Veletzos

DESPRE VIRGINIA FEITO

Virginia Feito a copilărit la Madrid și Paris și a studiat limba engleză și teatrul la Universitatea Queen Mary din Londra. A fost apoi copywriter la o agenție de publicitate, carieră care n-a interesat-o în mod special. Romanul La limită (Mrs. March, 2021) este cartea ei de debut. În prezent, locuiește în Madrid.