American Gods

When the people came to America they brought us with them. They brought me, and Loki and Thor, Anansi and the Lion-God, Leprechauns and Kobolds and Banshees, Kubera and Frau Holle and Ashtaroth, and they brought you. We rode here in their minds, and we took root. We traveled with the settlers to the new lands across the ocean.

America obișnuia să fie un pământ al proscrișilor, unde erau trimiși criminalii și viitorii sclavi, unde oamenii fugeau de propria țară pentru a explora un tărâm liber, fără reguli. Aceștia însă au adus cu ei zeii și spiritele cu care au crescut, în care au crezut toată viața lor. Oameni veniți din Egipt, Scandinavia sau Irlanda au continuat să onoreze zeii țărilor lor de baștină, neștiind că îi aduc pe un tărâm fără dumnezeu.

Iar acum, pe măsură ce riturile păgâne sunt îngropate sub o mixtură de religii monoteiste și instanțe ale modernității, noi zeități, spirite ale internetului și ale televizorului, vechii zei încep să moară încetul cu încetul. Cineva trebuie să facă ceva.

La începutul romanului Zei americani, de Neil Gaiman, eroul său, Shadow, nu știe asta. Ba din contră, singurul său interes este să își termine sentința de 6 ani și să se întoarcă la casa și soția sa, Laura. Din fericire, după 3 ani este eliberat. Din nefericire, Laura și singurul său prieten, Robbie, au murit într-un accident de mașină. Într-o clipă, Shadow se trezește fără niciun scop.

Shadow wanted, wanted very much, to reach out and put his hand over Wednesday’s gray hand. He wanted to tell him that everything would be okay – something that Shadow did not feel, but that he knew had to be said.

În tablou apare misteriosul Wednesday, care îi oferă lui Shadow o slujbă pe care nu îl lasă să o refuze; Shadow nu înțelege în ce exact constă slujba asta, și nici noi, până ce Wednesday dezvăluie adevărata sa natură. El este o întruchipare a lui Odin, adusă pe meleagurile Americii cu sute de ani în urmă, și presimte o furtună. Presimte că noii idoli, mass media și tehnologia, vor să își asigure credincioșii – și nu pot face asta decât distrugând concurența.

Asta e tot ce pot spune despre American Gods dacă nu vreau să stric toată cartea. Ce contează e că, în final, Shadow are parte de soarta pe care o merită, și Wednesday, la fel. Nimic nu e trecut cu vederea; orice fir narativ are o finalitate plăcută, o concluzie care adună toate punctele posibile de vedere. Suspansul e însoțit de revelații, iar revelațiile sunt însoțite de mici indicii care le fac mai credibile. În alte cuvinte, American Gods e genul de carte care te face să vrei să citești mai multe de la autorul său. Cine știe, poate la vară o să vă scriu despre Semne bune, o carte scrisă în colaborare cu Terry Pratchett.

Wishlist

În viață, Yu Hua

Femeia cu buchetul de flori, Mo Yan

Fără un șfanț prin Paris și prin Londra, George Orwell

Ultimul dans al lui Charlot, Fabio Stassi

În umbra eșafodului, Carol Birch

Un trandafir pentru Emily și alte povestiri, William Faulkner

Insula Sahalin, A. P. Cehov

Împăratul Portugaliei, Selma Lagerlof

Firmanul orb, Ismail Kadare

Șotron, Julio Cortazar

Ce am mai găsit pe Pinterest?

O să îmi fie dor de echipa 7.

Abia aştept să apară ultima carte din această serie! Recent m-am apucat să o citesc, şi un singur cuvânt de spus: WOW! Sarah J. Maas pur şi simplu te omoară prin scrisul său.

Una dintre coperţile mele favorite.

Ok, deci veţi afla că eu am început să am o problemă mare cu Sarah J. Maas, mai ales când e vorba de masculii seriilor scrise de ea. Din seria Tronul de Cleştar, la care îi voi face recenzia cât de curând, cel mai mult mi-a plăcut de Rowan Whitethorne, un mascul Fae, care la prima vedere îţi vine să îl strângi de gât, dar veţi afla că totul este înşelător. Acum o să închei această recitaţiune prezentânduvi-l pe Rowan.

Unul dintre anime-urile mele preferate. Copilăria mea.

 

La mulți ani Târgul Cărții!!!

La mulți ani!!

Avem plăcerea să anunțăm că împlinim, luna aceasta, 5 ani de când am comercializat primele cărți. Împlinim 5 ani în care am încercat din răsputeri să ne ținem de promisiunea făcută încă de la început: de a promova arta si știința prin intermediul multitudinii de cărți noi și vechi oferite spre vânzare.

Cifrele înregistrate în ultimii 5 ani ne confirmă că reușim să îndeplinim cu succes misiunea noastră: de la an la an, Târgul Cărții a înregistrat creșteri constante și consistente în termeni de volume de cărți comercializate, număr de comenzi onorate, diversitate a titlurilor oferite spre vânzare, dar și număr de magazine fizice deținute.

Ținem să mulțumim, acum când împlinim 5 ani, tuturor clienților noștri pentru fiecare carte comandată de pe site-ul sau din magazinul nostru. Târgul Cărții a adus în bibliotecile românilor, în 5 ani de activitate, peste 600,000 de cărți. Tot atâtea mulțumiri ținem să transmitem odată cu aniversarea noastră.

Mai mult, cu ocazia acestei aniversări sărbătorim oferindu-vă posibilitatea de a achiziționa cărți la unele dintre cele mai interesante prețuri.

Vă mulțumim!

Echipa Târgul Cărții

Echipa TSBB vă urează La mulți ani!

Ce învăţăm din cărţi?

Acum câteva zile mă aflam pe drum cu o carte în braţe pe care trebuia să i-o dau unei prietene când pe lângă mine trece un cuplu care aparent nu mă bagă în seamă, dar care nu aşteaptă să se îndepărteze îndeajuns încât să nu îi auzi.

Ea îl întrebă dacă văzuse ce am ţineam în braţe la care el răspunse prompt: „Da, dar nu îmi pot da seama ce poate să înveţe din ea.” Continuară să vorbească, însă deja ajunsese destul de departe încât să numai pot fi sigură de ce spun. Ideea e că imediat am început să mă gândesc la ce m-ar putea învăţa cărţile pe care le citesc, prima dată mi-au venit în minte argumentele universale: îţi dezvoltă vocabularul, imaginaţia, te ajută să te relaxezi, dar odată ajunsă acasă am început am început să rumeg cu atenţie ideea şi să-mi dau seama ce am învăţat cu adevărat din cărţile citite.

Lista e destul de scurtă deoarece nu îmi doresc să vă plictisesc îndeajuns de mult încât să treceţi de articol fără să-mi citiţi întrebarea.

1. Cercul secret de L.J Smith- Denumirea pietrelor speciale şi efectele lor, câteva plante de care nu auzisem niciodată, denumirile lunii, şi câteva ritualuri care, deşi nu o să mă încred vreodată în ele, par destul de interesante cât să le joci cu prietenii. Pentru cunoscători: crăparea nucilor în foc.
2. Academia vampirilor de Richelle Mead- Câteva cuvinte în rusă, diminutivul numelui lui Dimitri, o vagă locaţie a locurilor din Rusia pe care acum îmi doresc să le vizitez.
3. Vampirii din Morganville de Rachel Caine- Cum să fac taco, spaghete, nu râdeţi vă rog, şi cum să mă folosesc de chimie ca să sparg o încuietoare.
4. Dracula de Bram Stoker- Un fel de a folosi cuvântul fantomă ca sens de amintire, legenda nopţii de Santandrei şi vreo 3-4 cuvinte în germană. Dacă aş fi fost din altă ţară aş fi învăţat câte ceva despre l0curile din România şi despre mâncarea tradiţională.
5. Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas- Cuvinte pe care nu le mai auzisem până atunci cum a fi a blama, eram în generală nu mă judecaţi, câteva cuvinte în franceză care m-au ţinut tot liceul şi o idee despre viaţa francezilor.
6. The ring de Koji Suzuki- Paşii, în mare, a unei autopsii şi elemente care ţin de biochimie şi medicină pe care le ştiu şi acum.
7. Banda celor şase ciori de Leigh Bardugo- Cred că aş putea să tâlhăresc o persoană cu sfaturile lui Kaz Brekker.
8. Medicii nazişti de Robert Jaz Lifton- Chinurile evreilor în experimentele naziştilor.
9. Contesa sângeroasă de Rebecca Jons- Câteva cuvinte în maghiară, tradiţiile de pe atunci şi înfăptuiri istorice.
10. Diamantul din şatră de Nelu Sorin Stancu- O vagă idee despre datinilor nomazilor, câteva cuvinte ţigăneşti şi însemnarea anumitor nume.

Buuun eu mă opresc aici acum înainte de a-ţi pierde interesul, înainte de a pleca am o întrebare pentru tine: tu ce anume ai învăţat din cărţile pe care le-ai citit?

Music into my soul!

Tortilla, Monterey

Mulțumesc Libris pentru această carte!

Titlu: Cartierul Tortilla

Autor: John Steinbeck

Categorie: Beletristică

Pilon băgă de seamă că pe chipul lui Danny se aşternea umbra poverii proprietăţii. N-o să mai scape de griji cât îi hăul. N-o să mai spargă Danny geamuri, acum, că le avea pe ale lui de spart.

John Steinbeck e un nume mare în literatura americană. Majoritatea operelor sale s-au bucurat atât de succes comercial, cât și de bunăvoința criticilor. Pentru Fructele mâniei a câștigat în 1941 Premiul Pulitzer, iar în 1962 a câștigat Premiul Nobel pentru scrierile sale realiste și imaginative, îmbinând un umor afectuos cu o observație socială ascuțită. Majoritatea operelor sale se predau în liceele americane, faimoasa nuvelă Oameni și șoareci fiind inclusă în programa obligatorie pentru examenele GSCE.

În alte cuvinte, de la un autor de talia lui Steinbeck avem așteptări mari.

Publicat în 1935, Cartierul Tortilla a fost primul său roman de succes din mai multe puncte de vedere: s-a vândut ca pâinea caldă, a inspirat un film după numai șapte ani de la publicare și a câștigat medalia de aur a unui club Commonwealth local. Spre deosebire de majoritatea operelor sale celebre, Cartierul Tortilla este un roman comic, cu acțiunea plasată după Primul Război Mondial, dar înainte de Marea Criză Economică din 1929, în scurta perioadă în care americanul de rând vedea viitorul în roz. Sau, cel puțin, paisano de rând din cartierul Tortilla, o frumoasă corcitură între mexican, spaniol, indian și caucazian, care vorbește engleza cu accent de… paisano, spaniola tot așa, dar jură pe ce are mai sfânt că în venele sale curge sânge pur spaniol, neîntinat de la conchistadori încoace.

Nu plătim chirie. Uneori ne îmbătăm şi spargem mobile. Ne batem cu el când suntem supăraţi şi-l înjurăm. Ah, suntem nişte nemernici, Big Joe. 

Asemenea oameni sunt legendarul Danny, un Robin Hood autohton, și prietenii săi, Pilon, Pablo, Jesus Maria, Piratul și Big Joe Portughezu’, care își fac apariția pe rând în peisajul arid al micului oraș Monterey din Golful Californiei. Hoinăresc în pace pe străzile prăfuite ale orașului, în pădure, sau pe lângă o apă, beau cât pot și când pot și se țin după femei. Acesta este portretul tipic al unui vagabond californian de provincie, acel paisano ca la carte, fără griji.

— Nu, Pilon, zău nu mint. Viejo a murit. Sunt moştenitor. Eu, nepotul preferat.

— Eşti singurul nepot, punctă realist Pilon. Unde sunt casele astea?

 Aflăm de la începutul cărții că Danny și Pilon au fost împreună în război; Pilon, infanterist, iar Danny, ocupându-se de măgari cum a făcut toată viața lui. Când se întorc, eroul nostru își amintește că i-a murit bunicul, viejo, și că i-a lăsat două case din cartierul Tortilla. Pilon, supărat că prietenul său s-a ridicat la rangul de proprietar, prevede că  va dispărea orice urmă de camaraderie dintre ei. În schimb, Danny îi dă în chirie casa mai mică lui Pilon, care i-o dă în chirie lui Pablo, care i-o dă în chirie lui Jesus Maria Corcoran.

În cele din urmă, cei trei chiriași dau foc din greșeală casei și se ascund o zi în pădure de Danny, după care se întorc cu brațele încărcate de mâncare furată ca să ceară iertare. Danny îi iartă și îl mai ia în primire și pe Piratul, un sihastru după care se țin cinci câini. Danny bea cu Pilon, uneori Pilon bea cu Pablo, uneori Jesus Maria adoarme sub cerul liber, și Big Joe, care și-a petrecut jumătate din viață la închisoare, sapă după bani. Trecând din peripeție în peripeție, într-un du-te vino constant, eroii noștri provinciali se învârt după văduve bogate, neveste de negustori, vin, rachiu, whisky, comori îngropate în pădurea din jurul orașului, tihnă și trai bun. Mi se pare ironic cum niște vagabonzi simpatici, care o duc de pe o zi pe alta, muncind pe la unul și pe la altul, se bucură de o viață eminamente idilică; Monterey devine o grădină a edenului aridă, iar Danny și anturajul său devin o versiune care nu se ia în serios a Regelui Arthur și a cavalerilor săi.

Pilon şi Pablo se aşezară sub un trandafir din curtea lui Torrelli şi începură să-şi soarbă liniştiţi vinul, lăsând după-amiaza să crească pe nesimţite deasupra lor, precum creşte părul.

Cartea a apărut la editura Polirom.

Povestea prindea treptat contur. Lui Pilon îi plăcea genul. O poveste nu face doi bani dacă o torni pe nerăsuflate. O poveste bună se naşte din frânturi şi lucruri pe jumătate spuse pe care trebuie să le completezi din experienţa celui care ascultă.

Cartierul Tortilla, John Steinbeck

Music into my soul

Fiction allows us to slide into these other heads, these other places, and look out through other eyes. And then in the tale we stop before we die, or we die vicariously and unharmed, and in the world beyond the tale, we turn the page or close the book, and we resume our lives.

American Gods, Neil Gaiman