Fragment în avanpremieră : Editura Litera

EDITURA LITERA :

Suntem din nou în cafeneaua Funiculi Funicula, de pe o alee dosnică și întunecată din Tokyo, unde, dacă te așezi pe un anumit scaun și ți se toarnă o cafea anume pregătită, te poți întoarce în timp. Regulile au rămas aceleași. Cea mai importantă dintre ele este să-ți bei cafeaua înainte de a se răci, altfel nu te mai poți întoarce în prezent și rămâi suspendat între două dimensiuni temporale.

De mai bine de o sută de ani, pe scaunul acela se așază clienții care vor să călătorească în timp. Întotdeauna vor exista oameni care vor vrea să revadă pe cineva care nu mai este și, chiar dacă prezentul nu mai poate fi schimbat, vor avea nevoie să se împace cu trecutul. Prin cafenea se vor perinda de data aceasta bărbatul care vrea să-și întâlnească prietenul mort în urmă cu douăzeci și doi de ani, fiul care nu a ajuns la funeraliile mamei sale, bătrânul polițist care nu i-a oferit niciodată un cadou soției lui. De asemenea, vom cunoaște un tânăr care face călătoria din trecut în viitor, doar ca să se asigure că cei pe care îi va lăsa în urmă vor fi fericiți. În plus, vom afla misterul femeii cu rochie albă care ocupă de obicei scaunul destinat călătoriilor în timp.

Frumos istorisite și pline de căldură, întâmplările din Povești din cafenea explorează modul cum purtăm în noi însemnele trecutului și cât de departe am merge pentru a-i vedea – poate pentru ultima oară – pe cei pe care îi iubim.

Credit foto: Cristina Venedict

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DIN LIMBA JAPONEZĂ ȘI NOTE DE IOLANDA PRODAN

Au trecut douăzeci și cinci de ani de când Chiba Gōtarō își minte fiica.

„În viață, cel mai greu e să trăiești fără să minți“, a spus Feodor Dostoievski.

Oamenii mint din diferite motive. Uneori, mințim ca să arătăm celorlalți o imagine mai bună a noastră, alteori mințim ca să‑i înșelăm. Minciunile ne rănesc sufletul, dar câteodată ne salvează. Indiferent de motivul pentru care mințim, de cele mai multe ori regretăm că am mințit.

Și Gōtarō simte la fel. Minciuna pe care i‑a spus‑o fetei i‑a distrus sufletul. De o jumătate de oră se plimbă nervos prin fața cafenelei ai cărei clienți se pot întoarce în timp, repetându‑și întruna: „Nu am mințit‑o fiindcă am vrut să o mint!”

Cafeneaua în care te poți întoarce în trecut e la câteva minute de mers pe jos de gara Jimbochō din Tōkyō. Aflat pe o alee dosnică și îngustă dintr‑un cartier de birouri, localul atrage atenția printr‑un mic banner pe care scrie Funiculi Funicula.

În lipsa bannerului, oamenii ar trece pe lângă cafenea fără să o observe, fiindcă e la subsol.

Gōtarō coboară scările și se oprește în fața ușii cu decorațiuni sculptate în lemn. Dă mărunt din buze, clatină nehotărât din cap, se răsucește pe călcâie, începe să urce scările, însă, brusc, pașii i se opresc din nou. Pe chip i se citește zbuciumul sufletesc. Timp de câteva minute, urcă și coboară scările de mai multe ori.

– Ce‑ar fi să intrați în cafenea și apoi să vă gândiți la ce vă frământă?

Speriat de glasul care‑l smulge din gândurile sale, Gōtarō tresare și întoarce capul: în fața lui e o femeie minionă, îmbrăcată cu o vestă neagră peste o cămașă albă, cu un șorț lung de somelier, care‑i trece de genunchi. Văzând‑o, își dă seama pe loc că e chelneriță în cafenea.

– A… O, da… Păi…

În timp ce Gōtarō se bâlbâie, încercând să dea un răspuns, fata trece pe lângă el și coboară scările cu pași iuți.

Ding‑dong!

Se aude clinchetul clopoțelul atârnat de ușă și fata intră în cafenea. Gōtarō coboară iar scările. Nu e ca și cum fata l‑ar fi forțat să intre în cafenea, dar se simte ciudat. Asemenea unei adieri răcoroase, cuvintele ei i‑au pătruns în suflet, dezgolindu‑i toate secretele.

Preț de câteva minute continuă să urce și să coboare scările – nu e sigur că a ajuns la cafeneaua despre care se zvonește că te trimite înapoi în timp. A venit aici crezând într‑o legendă urbană, dar dacă zvonul pe care l‑a auzit de la vechiul său amic nu e decât o farsă, în curând, după ce va trece pragul cafenelei, se va face de râs.

Dacă, dimpotrivă, povestea întoarcerii în timp e adevărată, atunci înseamnă că nici regulile stricte care trebuie respectate ca să ajungi înapoi în trecut nu sunt niște minciuni.

Și una dintre ele spune așa: chiar dacă te întorci în trecut, orice ai face, nu vei putea schimba prezentul.

„Cine ar mai vrea să se întoarcă în trecut, dacă nu poate schimba prezentul?“, s‑a întrebat Gōtarō, când a aflat regula, însă acum, încremenit în fața ușii cafenelei, își spune: „Chiar și așa, eu tot vreau să mă întorc în timp!“

Să‑și fi dat seama tânăra de adineauri că e nehotărât, că are îndoieli? Dacă da, n‑ar fi fost mai simplu să‑i spună: „Doriți să intrați în cafenea? Vă rog, sunteți binevenit!“?

Însă femeia l‑a întrebat: „Ce‑ar fi să intrați în cafenea și apoi să vă gândiți la ce vă frământă?“ Cu alte cuvinte, i‑a spus: „Da, vă puteți întoarce în timp, dar mai întâi intrați în cafenea și abia apoi hotărâți dacă vreți sau nu să călătoriți în trecut“.

Și totuși rămâne un mister: de unde știe femeia motivul pentru care este el acolo? Ajutat de întrebarea ei nonșalantă, Gōtarō găsește imediat răspunsul.

Pune mâna pe clanță și deschide ușa.

Ding‑dong!

Gōtarō pășește în cafeneaua despre care se zvonește că te poate trimite înapoi în trecut.

Credit foto: Cristina Venedict

CE SPUN CRITICII DESPRE „POVEȘTI DIN CAFENEA”

 „Kawaguchi a găsit o metodă unică de a aborda o temă atât de comună, cum este călătoria în timp, și a surprins puterea bucuriei ca moștenire lăsată de cei dragi… Fanii «Bibliotecii de la Miezul Nopții», a lui Matt Haig, vor savura această lectură rapidă, cu note de realism magic și căutare de sine.“ (Library Journal)

Personajele ajung la revigoranta revelație că au voie să se bucure de viață, că nu trebuie să trăiască chinuite de regrete; ele se eliberează prin simpla schimbare a perspectivei. Efectul asupra personajelor este acela care se așteaptă de la cea mai reușită psihoterapie: reprocesarea trecutului și interpretarea lui într-o altă cheie… Este ușor să fii cinic și mult mai rar întâlnești un parcurs narativ care să te lase cu lacrimi sincere de bucurie.“ (The New York Times)

EDITURA LITERA

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s