Anime – Deadman Wonderland

Wiki-background

Titlu: Deadman Wonderland

Gen:  Acțiune, Horror, Sci-Fi

Anul: Eu știam că 2010, MAL zice că 2011

Episoade: 12 + un OVA

Rezumat: Acuzat că și-ar fi masacrat colegii de clasă, Ganta este condamnat la moarte, apoi trimis în închisoarea Deadman Wonderland, unde lucrurile devin din rău în mai rău.

În acea închisoare deținuții sunt forțați să participe la diferite concursuri brutale pentru a-și câștiga mâncarea, sunt torturați și omorâți de față cu audiența ce crede că la mijloc sunt doar niște efecte speciale.

Ca un bonus, Ganta își descoperă puterea ciudată de a-și controla propriul sânge, iar ca lucrurile să devină și mai complicate, criminalul în locul căruia a fost acuzat, cel care i-a ucis toți prietenii, se află în aceeași închisoare ca el.

 

Nu există spoilere.

Crezi că am înnebunit? Nu pot să neg. Am zis că după atâtea lucruri drăguțe și relaxante ar fi bine dacă v-aș spune și de un anime mai…nebun. Da, nebun. Nu există cuvânt care să-l descrie mai bine. Anime-ul este nebun, Ganta e nebun, Shiro e nebună, Yoh e nebun, ăla care se uită la anime-ul ăsta e nebun, cel care l-a făcut e nebun, de la animatori până la trupa Fade ce cântă opening-ul, toți sunt niște nebuni, inclusiv eu, inclusiv tu, dacă ți-a plăcut rezumatul. Nebunie curată peste tot.

Am terminat.

vlcsnap-00019.png

Nu, n-am terminat. De fapt, am foarte multe de spus, atât de multe că nici măcar nu știu cu ce să încep. Ok, încep cu asta: am văzut Deadman Wonderland când a apărut, deci în 2010-2011. Mi-am adus aminte de el acum pentru că mă gândeam la ceva mai diferit de care să vă spun și mi-a venit fața lui Shiro în minte.

Dacă ți-e silă de sânge animat, ți-e frică de dezmembrări animate și sari din pat când vezi psihopați animați, atunci poți să te oprești din citit și să te uiți la orice altceva. Nu e nimic de văzut aici. Dacă îți plac acțiunea și lucrurile fucked up, dar nu ai vizionat încă DW, fă-o. Încearcă-l. E în regulă dacă nu îți place. Nu este nevoie să-ți placă orice. Trebuie să te avertizez, totuși. Anime-ul ăsta NU are un al doilea sezon și nu va avea, din păcate. Ăsta a fost cel mai greșit pas pe care l-a făcut Japonia în toată istoria ei. Da, sunt foarte revoltată la gândul că Highschool DxD are n mii de sezoane doar pentru că are sâni zburători, iar ceva ca DW, Claymore și alte genialități nu au. Încerc să mă împac cu ideea că exită mai mulți perverși decât oameni care vizionează lucruri pentru povești și nu pentru fetițe cu fustițe. Este foarte greu, totuși. Trecând peste…

Deadman Wonderland nu este un anime ATÂT de genial, dar este destul de bun încât să te facă să-ți dorești acel al doilea sezon. Ultimul episod te lasă rău de tot în aer și nu ai de ales decât să citești manga. E o durere în coaste. Manga este deja terminată, deci dacă vrei să o citești, go ahead.

Ceea ce a făcut ca anime-ul să fie și mai bun, pe lângă povestea care, pe mine, personal, m-a prins, este soundtrack-ul. Dacă ar fi să zic câte ceva despre opening și ending, aș termina mâine. Nu o să zic cât de ABSOLUT GENIALE sunt. OST-ul în sine este foarte bun și te introduce în lumea Deadman Wonderland. Este acel fel de OST care, atunci când îl asculți înafara anime-ului, îți aduce aminte, îți trec fragmente prin fața ochilor, te pui singur în situația lui Ganta și realizezi că…ai fi murit în primul episod.

Deadman-Wonderland-screencap-deadman-wonderland-24561555-1280-720.jpg

Am văzut prin mai multe locuri că oamenii îl numesc pe Ganta plângăcios și slab. Hai să ne imaginăm puțin…să ne punem în locul lui. Sunt un băiat de 14 ani, singurul supraviețuitor al unui masacru, prietenii mei au murit, colegii mei au murit, părinții lor dau vina pe mine, sunt condamnat la moarte și trimis într-o închisoare în care pot să mor respirând. Ce e de făcut? Da. Ce-ar fi dacă aș fi optimist și aș merge cu fruntea sus mai departe?! YOLO.

Nu. Pentru mine plânsul lui este dovada că încă există personaje umane. Încă există personaje cu sentimente, cu dubii, cu frica în sânge. Desigur, povestea în sine, pentru că este Sci-Fi, nu ne dă atât de multe ocazii să ne imaginăm că există personaje umane. Dacă tot e Sci-Fi, ar fi putut foarte bine să introducă niște personaje badass fără frică. Dacă ar fi făcut asta, nu mi-ar mai fi plăcut la fel de mult.

Pun accent pe aceste personaje pentru că îmi plac foarte mult și vreau să le îmbrățișez pe majoritatea – adică pe cele care nu vor să mă omoare. Toate au povestea lor, diferită, de altfel. Toate au avut o viață normală înainte să ajungă la închisoare, toate au ajuns într-un mod absolut stupid în acel loc, dar iată-le împreună, încercând să supraviețuiască.

Ei bine, sper că v-am stârnit interesul cu atât de puține informații. Pun aici opening-ul ca să vedeți de ce e pe primul loc la mine în clasament. (melodia, nu anime-ul)

P.S.: Fetelor, Senji Kiyomasa este al meu. Mulțumesc pentru înțelegere!

 

Leapșa!

Pentru a doua oară – prima dată nu am postat pe blog -, Piratul cinefil (aici e blogul lui foarte interesant pentru iubitorii de filme: https://piratulcinefil.wordpress.com/)  ne-a invitat la o leapșă, iar pentru asta țin să-i mulțumesc foarte mult! 😀

Întrebările sunt simple, legate de filme și seriale, iar dacă aveți un blog și doriți să răspundeți și voi la ele, puteți să le preluați de aici și, de ce nu, să-mi lăsați linkurile către postările voastre în comentarii (dacă nu aveți un blog, puteți răspunde direct). Aș adora să văd și alte opinii. ^^

  1. Dacă ar fi să pornești într-o călătorie, ce personaj dintr-un film ai alege să te însoțească?

Într-o călătorie…păi, dacă nu este una periculoasă, cu siguranță l-aș alege pe Tyrion Lannister. Sunt convinsă că am avea o mulțime de lucruri despre care am putea vorbi și nu m-ar plictisi niciodată cu prezența, șarmul și glumele lui.

main-qimg-065a8b2e3915ec4bb6f6884acb6fcb9c

  1. Alături de ce actor ți-ai dori să joci într-un film?

Trebuie neapărat să fie actor? Matt Damon. Dacă merge și o actriță, atunci o aleg pe Emily Blunt, my girl crush. Haha!

Emily-Blunt-HD-Background-WallpaperPentru mine este și va rămâne cea mai frumoasă femeie în viață.

  1. Care este filmul pe care vrei să uiți că l-ai văzut vreodată?

Ăăă…

Fifty Shades of Grey, da. (Și am văzut Sharknado, deci închipuiți-vă cât l-am urât pe Christian Grey dacă a ajuns filmul lui aici)

  1. Ce film te-a impresionat cel mai mult în ceea ce privește efectele speciale?

Life of Pi.

Life-of-Pi-250-1024x554

  1. În scenariul cărui film ai dori să faci mici modificări?

O să-mi doresc să fac câteva modificări în scenariul ultimului film din seria The Hunger Games.

  1. Care-i coloana sonoră preferată?

”Any Other Name” de Thomas Newman. Este o melodie absolut briliantă!

  1. Care este numele care te face să vrei neapărat să vezi un film, fără ca măcar să știi despre ce e vorba? (actor, regizor, scenarist etc.)

Christopher Nolan, Matt Damon, Guillermo del Toro, Christian Bale, Emily Blunt,  Reese Witherspoon

  1. Ce-ai prefera? O apariție de 2-3 minute în filmul preferat sau șansa de a lucra cot la cot cu regizorul pe parcursul întregului film, dar fără să-ți apară numele undeva?

Șansa de a lucra cot la cot cu regizorul. La naiba! Aș avea ocazia să fac pe deșteapta luni de zile și să stau cu persoane uimitoare atâta timp.

  1. Alege două filme pe care ai vrea să le combini în unul singur.

Și când credeam că pot răspunde la toate întrebările… O să spun pas. E imposibil.

  1. Marvel sau DC?

Marvel. Sorry, Batty.

Ce? Deja s-au terminat întrebările? 😦

Film – The Road Within

The-Road-Within-Banner

Titlu: The Road Within

Gen: Dramă, Comedie

Director: Gren Wells

Scenariu: Gren Wells

Durată: 100 minute

Limbă: Engleză

Distribuție: Robert Sheehan, Dev Patel, Zoë Kravitz, Robert Patrick, Kyra Sedgwick etc.

Rezumat: Vincent, un tânăr cu sindromul Tourette, este trimis de tatăl său într-un centru de reabilitare. După ce face cunoștință cu Alex, colegul său de cameră ce suferă de tulburarea obsesiv-compulsivă și Marie, o fată ce nu poate scăpa de anorexie, ajung să fugă împreună cu mașina doctoriței. Destinația lor? Oceanul, locul în care mama decedată a lui Vincent ar fi vrut să meargă încă o dată.

Atenție! Eu sper că nu o să dau așa de multe spoilere. O să încerc să reduc informațiile din film și să mă concentrez pe mesajul lui. Hehe!

 Am văzut filmul aseară în timp ce Windows-ul meu se chinuia să-și instaleze actualizările. Aveam nevoie de o activitate care să-mi distragă atenția și din moment ce The Road Within se afla în laptop de…ceva timp, am spus să-i acord o șansă. Nu am regretat, evident, altfel nu aș fi aici să vi-l recomand.

road-within-feat-img

Nu sunt familiară cu bolile personajelor, dar filmul mi-a demonstrat, într-o oarecare măsură, că nimeni nu este mai prejos ca celălalt și deși ce au ei se numesc ”boli mintale”, sunt mai sănătoși ca mulți dintre noi. Astăzi am aflat că e un remake după trailer-ul lungmetrajului german Vincent Wants to Sea. Probabil că mă voi uita și la el când voi avea timp/chef.

Revenind la The Road Within, am văzut că nu a fost primit foarte călduros de critici, dar pentru un om necalificat ca mine, filmul a fost relaxant, amuzant și, de ce nu, plin de mesaje.

2013_08_08-TRW_0367

Vincent a aflat în școala primară că suferă de sindromul Tourette. Tatăl său, un politician cunoscut, a clacat din momentul în care și-a dat seama că fiul lui nu va mai fi normal niciodată, iar după ce soția lui a murit, faptul că a rămas singur cu un băiat bolnav nu i-a căzut deloc ușor. Mândria i-a fost zdruncinată și astfel a început să fie rece și distant cu unicul său copil. De aici ar trebui să tragem concluzia că indiferent ce se întâmplă cu membrii familiei noastre, dacă noi suntem primii care cad la pământ, pe ei cine îi mai ajută? Vincent a fost pur și simplu dus în acel centru și lăsat acolo, părăsit de propriul tată care prefera să uite de existența lui decât să-și pună în pericol cariera.

Odată ajuns la centru, deși nu s-a putut integra bine din prima, pe parcurs a ajuns să fie vindecat sufletește de noii lui prieteni, de zâmbetele lor, de fericire și libertate. Nu-l judeca nimeni pentru spasme și înjurături, era înțeles de ceilalți, nu i se impuneau reguli, a ajuns chiar să nu-i mai pese de părerile celor din jur, deși, bineînțeles, când oamenii vedeau pe cineva mai ieșit din comun pe stradă, toți se holbau la el.

TheRoadWithin-5

Pe drumul lor spre ocean s-au certat, împăcat, m-au făcut să râd de nenumărate ori, singură sau odată cu ei, mi-au deschis ochii în multe privințe pe care nu le pot enumăra. Ar fi de preferat să-l vizionați chiar voi și să vă faceți singuri o părere. Pentru mine finalul a fost grăbit, iar relația dintre Vincent și Marie cam forțată, dar per total mi-a plăcut ce am văzut. A avut aceeași atmosferă ca alte filme pe care le-am recomandat aici, The Good Lie și Barefoot. Nu a fost nimic greu de înțeles și părerea mea este că filmul merită vizionat atunci când sunteți mai stresați, tensionați, când aveți ceva pe cap și nu vreți o durere în plus.

Dacă l-ați văzut, ce părere v-a lăsat?

Anime – Barakamon

Barakamon.full.1483732

Titlu: Barakamon

Gen:  Comedie, Slice of life

Anul: 2014

Episoade: 12

Rezumat: Drept pedeapsă pentru că a pocnit un caligraf de succes la o expoziție, tânărul Handa Seishuu este exilat pe o insulă micuță. Pentru că este învățat doar cu orașul, Handa trebuie să se adapteze în noul său mediu, să suporte în fiecare zi vecini băgăcioși, oameni care merg cu tractorul, copii gălăgioși ce-i apar în curte de nicăieri și vizitatori nepoftiți.

Atenție! Nu aș putea să vă dau spoilere nici dacă aș vrea.

Mai este puțin și se termină vara, dar eu mă trezesc mereu la sfârșit și vă recomand acest anime de sezon. Barakamon a apărut vara trecută și m-a relaxat cu fiecare secvență văzută. Are puține episoade, poate fi urmărit și într-o singură zi, comedie există din plin, așa că dacă aveți o săptămână mai proastă și vreți să încercați ceva nou, simplu, cu o poveste care să nu vă dea dureri de cap, Barakamon este pentru voi.

Să începem cu începutul. Handa este el însuși un caligraf, foarte talentat pentru vârsta lui. Când la expoziție i se spune că propria sa caligrafie este plictisitoare, îl pocnește din plin pe cel care a îndrăznit să-i critice munca. Așa este Handa, încăpățânat și mândru. Nu acceptă ușor o critică, iar asta este ideea exilului. Tatăl său îl trimite pe acea insulă pentru a se schimba, pentru a-și lăsa mândria de băiat de oraș acasă, să înceapă o nouă viață.

screen-shot-2014-10-06-at-6-11-20-pm

Ciudat este faptul că deși ar putea lua exilul drept o vacanță, Handa continuă să-și exerseze caligrafia, zi de zi. Cu toate acestea, nu exagerează cu practica, deși ar vrea. Nu poate să o facă. Locuitorii insulei intră la el în casă fără să anunțe, copiii îi iau curtea drept loc de joacă, tot satul parcă este împotriva lui și astfel este pus față în față cu cel mai mare dușman al său: integrarea.

e5barakamon10

Deși la început ar vrea să plece înapoi în Tokyo cu prima ocazie, la sfârșit este atât de posac că nu-i vine să creadă cât de repede a trecut timpul și câte a făcut. A fost nevoit să gătească singur, să se lupte cu ”boilerul” modern al satului, să facă pe dădaca la plajă, să înnopteze într-o prăpastie și multe altele. Nimic nu a fost în zadar, însă. Cu fiecare zi și cu fiecare activitate la care a luat parte alături de locuitorii prietenoși ai insulei, Handa a devenit din ce în ce mai inspirat, transformându-și caligrafia din una ”plictisitoare” în una nemaipomenită.

barakamon2

Nu este o poveste memorabilă și nici nu veți rămâne cu un ”Uau” pe buze la final, dar Barakamon este unul dintre puținele seriale anime slice of life care chiar mi-au plăcut. Este amuzant, realist și ușor de vizionat. Nu există personaj enervant, nimic care să te streseze, poate doar alintătura lui Handa, dar se dă pe brazdă eventual, altfel nu ar supraviețui.

15987982858_1d67600f4b_z

Anime – Haikyuu!!

Haikyuu

Titlu: Haikyuu!!

Gen: Sport, Comedie, Dramă, Shounen, Școală

Anul: 2014

Episoade: 25 + un OVA (Urmează sezonul doi anul ăsta, în octombrie.)

Rezumat: Urmărind un meci de volei la televizor, Hinata Shouyou se îndrăgostește irevocabil de acest sport, ajungând ca în gimnaziu să-și creeze propriul club. Deși este singurul interesat, nu se lasă bătut, strânge câțiva membri nepricepuți și ajunge să ia parte la primul său meci oficial împotriva unei echipe foarte puternice în care se află Tobio Kageyama, numit și ”Regele Terenului”. După o înfrângere dezastruoasă, Hinata își promite că-l va învinge pe Rege și se înscrie la Liceul Karasuno, aplicând apoi pentru Clubul de volei doar ca să dea nas în nas cu propriul său rival. Astfel cei doi ajung coechipieri, ceea ce înseamnă că trebuie să-și pună rivalitatea deoparte, să acționeze ca o echipă și să comunice. Ușor de zis…

Atenție! Opinie personală! Poate fi contagioasă. (Posibile spoilere)

Tocmai ce am terminat acest anime. Acum…ei bine, nu am fost dintotdeauna impresionată de sport. De fapt, abia am devenit interesată de înot când a apărut Free!, de baschet când am văzut Kuroko no Basket, dar nu am crezut absolut niciodată că voleiul masculin poate fi ceva atât de…fabulos.
Nu știu cum a fost posibil, dar am fost atrasă ca un magnet de primul episod. Nu mi s-a mai întâmplat asta de când am văzut Shiki, acum câțiva ani (urmează recenzii și la toate astea, sper).

O să fiu sinceră, nici nu știam că există volei masculin până acum câteva zile. De fapt, eram total paralelă cu voleiul în general. Am văzut oameni jucându-se, dar nu mi s-a părut atât de complicat. Părerea mi s-a schimbat radical. Toate sporturile sunt geniale, dificile și numai oamenii puternici atât fizic, cât și emoțional, se pot implica în astfel de activități.
La Haikyuu!! am văzut ceva ce…la Free! și Kuroko no Basket nu am văzut. Nu am idee cum aș putea să descriu asta, dar sentimentul pe care ți-l dă anime-ul este foarte diferit. Acum, evident, trebuie să-ți placă să vezi oameni luptându-se, transpirând toată ziua pentru a ajunge să piardă un meci important. Dar ideea nu este înfrângerea, ci aventura prin care trec pentru a ajunge să-și plângă de milă, în unele cazuri.

maxresdefault

Adevărul este că și în Haikyuu!! avem personaje… inuman de puternice, cu o energie debordantă și arcuri la picioare. În fond, numai Kageyama singur știe exact unde să arunce mingea ca membrii echipei sale să o lovească din plin. Să nu uităm de Hinata, personajul principal, care înscrie cu ochii închiși. Asta este strategia lor și astfel reușesc să se schimbe și să se privească cu alți ochi. Dacă în primele episoade cei doi erau rivali și se urau de moarte, faptul că se aflau în aceeași echipă i-a făcut să devină un duo de neînvins, cu o mulțime de arme secrete.

latest

Anime-ul în sine nu este despre o echipă de volei. Eu, cel puțin, nu am văzut o echipă de volei. Am văzut o familie, am văzut prietenii legându-se, zâmbete și multă muncă asiduă. Am văzut perseverență și am înțeles mesajul transmis. Așa cum Sawamura Daichi, căpitanul echipei Karasuno, își încuraja coechipierii: ”Nu vom câștiga niciodată dacă nu credem că o putem face.”, iar profesorul Ittetsu Takeda spunea: ”Being weak means that there is a room to grow.” (n-am tradus-o pe asta pentru că-și pierde farmecul).Haikyuu!!.full.1279784

În cele din urmă, lecția pe care trebuie să o învățăm din aceste episoade este aceea că indiferent ce facem, fie că este vorba de un sport, de un concurs anume sau chiar de viață, este în regulă să greșim, este total în regulă să pierdem. Vrem să câștigăm, dar nu se va întâmpla întotdeauna. Câteodată e nevoie să umblăm în coate și genunchi pentru a ajunge unde ne dorim.

Asta am înțeles eu. Asta împărtășesc cu voi.
P.S.: Poate că am exagerat cu tot ce am spus aici și v-am cam speriat cu drama. Doar ca să știți, am râs la fiecare episod și am țipat aproape de fiecare dată când înscriau un punct.

Dacă l-ați văzut, ce părere v-a lăsat?

P.P.S: Las melodia asta aici pentru că o ascult de câteva ore și nu vreau s-o fac singură.

Nou în bibliotecă!

jbjhbhjbPlănuisem să fac asta de mai mult timp, dar am uitat de fiecare dată. Ei bine, aveți aici prima mea postare ce are, într-adevăr, legătură cu lectura. Hehe! Nou în bibliotecă:

Capriciile destinului de Mary Jo Putney

Am început cartea. Cred că am citit în jur de două capitole. Este scrisă la persoana a III-a, scriitoarea are un stil destul de lejer, iar personajul principal este al naibii de interesant. Mai multe nu vă pot spune.

Pădurea norvegiană de Haruki Murakami

Autorul are o reputație în țară. Toți cei care au citit cel puțin două cărți dinafara bibliografiei școlare au auzit de el. Va fi prima carte scrisă de Murakami pe care o voi citi, dar nu îmi fac griji. Din câte am înțeles, este foarte greu să fii dezamăgit de ceea ce scrie.

Hoțul cuantic de Hannu Rajaniemi

N-aveți idee cât de mult am vrut să cumpăr cartea asta, iar eu n-am idee de ce pentru că o am deja de o lună și nici n-am început-o. M-a atras titlul, m-a atras coperta, sper că o să mă mulțumească și conținutul.

Scurtă istorie a vieții mele + Teoria universală de Stephen Hawking

Numai Audrey știe cât de obsedată sunt de dragul nostru cosmolog. Am și Scurtă istorie a timpului. Nu mă pot sătura de umorul și inteligența lui.

Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere de Jennifer E. Smith

Eram cu Audrey în Cărturești, i-am spus că vreau o carte romantică și m-a plimbat prin toată librăria. A început apoi să-mi arate mai multe cărți, dar eu m-am îndrăgostit la prima vedere de asta.

Secretele clubului de sushi de Christy Yorke

O să spun pas. Am citit câteva pagini, începutul este fascinant, dar am multe îndoieli. Aștept să-mi fac o părere când o voi termina.

Dorothy must die de Danielle Paige

Cartea asta am câștigat-o la un concurs. Este în engleză, n-am început-o și habar nu am la ce să mă aștept.

O dragoste nepotrivită de Elizabeth Hoyt

Cred că Wattpad-ul m-a stricat îngrozitor de mult. Personajul masculin se numește Harry și pur și simplu nu pot citi cartea pentru că mi-l imaginez pe Styles la fiecare menționare a lui.

Orașul Bântuit de Stephen King

Am început-o, dar mi-e frică s-o continui la cât de masivă este.

Anna Karenina de Leo Tolstoy

Varianta în engleză pe care am luat-o pentru că mie și lui Audrey ne plăcea coperta.

Urzeala tronurilor + Festinul ciorilor de George R.R. Martin

Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată să luați prima și a patra carte dintr-o serie, dar…da. N-aveam idee care era ordinea lor, nu am văzut că exista câte un număr scris pe spatele fiecăreia și le-am luat de pe raft așa cum erau. Am citit doar Urzeala tronurilor și aștept să completez golul pentru a continua.

Ce credeți că ar trebui neapărat să încep/continui? Ce ați citit de aici și ce părere v-a făcut cartea respectivă? Aș aprecia niște păreri personale. 😀

Anime – AnoHana

anohana-opening-1

Titlu: Ano Hi Mita Hana no Namae wo Bokutachi wa Mada Shiranai…adică AnoHana

Gen: Dramă, Slice of Life, Tragedie, Supernatural

Anul: 2011

Episoade: 11 + un film

Rezumat: Jinta Yadomi și prietenii lui din copilărie se distanțează instantaneu după moartea imprevizibilă a unei fetițe din grup. Anii trec, iar ei, ajunși deja la liceu, sunt nevoiți să se reunească pentru a îndeplini ultima dorință a prietenei lor, ce apare sub forma unei fantome în viața lui Jinta. Problema cea mai mare este că nimeni nu știe ce-și dorește cu adevărat, nici măcar ea.

Atenție! Opinie personală! Poate fi contagioasă. (Posibile spoilere)

Super Peace Busters…are friends forever.”

După Highschool of the Dead am simțit nevoia să vă prezint și partea melodramatică și inocentă a serialelor anime. AnoHana este unul din acele seriale animate pe care le-ați vedea într-o singură după-amiază și nu ați mai dori să treceți prin aceleași lucruri vreodată. Fiecare episod este un amestec ciudat de sentimente; atât personajele, cât și voi veți trece de la râs la plâns și invers. Nu garantez că vi se va întâmpla tuturor la fel, dar în cazul meu a funcționat. Dramele mă distrug pur și simplu.

Să o luăm de la capăt. Marea majoritate am avut prieteni când eram mici și ne plăcea să alergăm de colo-colo, să ne prefacem că suntem supereroi, pirați, să ne batem cu bețe și să facem plăcinte din noroi. Pe scurt, haideți să luăm toată perioada frumoasă din viețile noastre și s-o transpunem în acest anime. Sunt șase copii cu vârsta de șapte ani, ce au un sediu ascuns în pădure. Acolo se întâlnesc, își fac planuri și se joacă zilnic. Nu pare atât de periculos pe cât este, de fapt, dar voi ajunge acolo mai târziu.

anohana_screencap_6

Relațiile dintre ei sunt extrem de strânse și tensionate chiar și la acea vârstă. De asemenea, o să-i numesc pe fiecare după poreclele pe care și-i le-au dat, pentru a nu vă băga în ceață. Jintan este liderul grupului, încăpățânat și orgolios ca nimeni altcineva. O place pe Menma la nebunie, dar n-ar recunoaște asta niciodată. Pe de altă parte, el este plăcut de Anaru, o fată timidă din grup. Yukiatsu este băiatul invidios, Tsuruko este fata tăcută, iar Poppo ”clovnul” hiperactiv al grupului.

La una din întâlnirile lor, Jintan este forțat de Yukiatsu să recunoască de față cu toți că o place pe Menma. Presiunea este insuportabilă pentru el. Neștiind ce să spună, o face ”urâtă” și le spune tuturor că nu ar putea să placă o fată ca ea niciodată.

La început pare doar o joacă stupidă. Cu toții ne-am jucat ”de-a iubirea” când eram mici, dar pentru ei este ceva serios. Menma a fost dintotdeauna în centrul atenției din cauza personalității ei și a faptului că era frumoasă. Când aude părerea lui Jintan despre ea, zâmbește fals și fuge.

Nu ni se explică niciodată cum moare, dar pe parcurs ajungem cu toții la concluzia că a alunecat pe potecă, a căzut în râu și s-a înecat. Aceea a fost ultima lor întâlnire și ultima dată când și-au mai vorbit. Menma ajunsese să fie singura persoană care-i ținea împreună, iar cu ea moartă, relațiile s-au rupt pur și simplu.

anohana-the-movie-review-kawaii-kakkoii-sugoi

După zece ani de la accident, timp în care s-au schimbat cu toții uimitor de mult, Jintan începe să vadă o variantă mai matură a Menmei. E îmbrăcată în aceeași rochiță ca în ultima zi, dar mintea ei a rămas la același nivel. Este copilăroasă și îl stresează în fiecare zi, fără oprire. Pentru că el este singurul care o poate vedea, preferă să creadă că este căldura de vină și că are halucinații.

anohana_7_thumb

Ea știe că este moartă, știe și regretă enorm decizia de a fugi din sediul lor secret. Cu toate astea, este puțin confuză în privința faptului că Jintan o poate vedea. Crede că este acolo cu un motiv și vrea ca el să-i îndeplinească o dorință. Când Jintan o întreabă care este dorința, răspunsul ei nu apare.

Călătoria în care pornesc apoi, împreună, este una ce pune la îndoială sănătatea mentală a lui Jintan, dar chiar și așa, el nu renunță la dorința ei. Deși este făcut nebun, încearcă pe cât posibil să ia legătura cu ceilalți și le explică. Era inevitabil ca relațiile să fie mult mai reci, dar în final reușește să-i adune.

Este o priveliște minunată să-i vedem la un loc, stânjeniți, dar împreună, exact ca în zilele bune.

Punându-și toată încrederea în Jintan, după atâția ani, în final ajung cu toții să afle care este dorința Menmei și o îndeplinesc. Finalul însă, întrece multe așteptări ale celor care se uită la anime.

Cine ar fi crezut că persoana care i-a despărțit s-ar întoarce să-i reunească?

anohana_11_1

Anime-ul nu reprezintă numai lacrimi. Fiecare personaj duce o luptă interioară intensă, din punctul meu de vedere. Toți o iubeau pe Menma. Era acea fată din grup de care nu se lega nimeni și pe care o adora oricine, la prima vedere. Chiar și după zece ani, ei încă au o mulțime de regrete și gânduri peste care nu au putut trece niciodată. Mai mult traumatizați, intră în jocul lui Jintan doar sperând că trecutul nu-i va mai bântui ca înainte. Și se întâmplă, ce-i drept, ca Menma să-i salveze de propriile lor persoane, chiar dacă prezența ei nu poate fi simțită de ceilalți.

Sunt 11 episoade din care oricine are ceva de învățat. Oricât de înghețată ar putea fi inima cuiva, nu cred că o poveste ca asta n-ar putea să-l miște puțin. Până la urmă, cu toții ne regăsim puțin în ea.

anohana-4-620x

Film – The Good Lie

tgl_teaser-crop_lg

Titlu: The Good Lie

Gen: Dramă

Director: Philippe Falardeau

Scenariu: Margaret Nagle

Durată: 110 minute

Limbă: Engleză

Distribuție: Reese Witherspoon, Arnold Oceng, Ger Duany, Emmanuel Jal, Corey Stoll, Sarah Baker, Kuoth Wiel etc.

Rezumat: După ce întregul sat le este distrus, iar părinții omorâți într-un război civil sudanez din anul 1983, Theo Deng, frații lui și alți câțiva orfani sunt nevoiți să parcurgă o mulțime de kilometri prin sălbăticie pentru a ajunge în tabăra de refugiați din Kenya. Treisprezece ani mai târziu, 3.600 de oameni au norocul de a fi transportați și găzduiți în Statele Unite ale Americii în care cea mai mare problemă nu este un leu, ci găsirea unei slujbe potrivite.

ATENȚIE! Următoarele paragrafe pot conține spoilere masive. Vă sfătuiesc să nu continuați dacă vă deranjează.

Haideți să vorbim despre sacrificii! Câți dintre voi ați fi dispuși să renunțați la propria fericire pentru cea a fratelui vostru? Eu, sincer, aș sta foarte mult pe gânduri. Poate că e de vină faptul că sunt singură la părinți și nu știu cum este să ai frați, dar filmul ăsta a trecut prin mine și m-a distrus ca un uragan.

Recunosc, ador dramele, mai ales cele care mă fac să plâng ori de câte ori mă uit la ele. The Good Lie nu este o excepție. Mi-a luat o jumătate de oră să-mi revin după ce s-a terminat. Probabil că rezumatul nu vă surâde. Cine ar vrea să vadă niște oameni ”sălbăticiți” care se chinuie să se integreze în lumea noastră modernă? Eu aș vrea. Cea mai mare dorință a omului este să se integreze. Cu toții știm asta. Vrem să fim plăcuți și să nu părem ciudați în fața celorlalți. Ăsta nu este și cazul lui Mamere (Arnold Oceng), Jeremiah (Ger Duany) și Paul (Emmanuel Jal) . Ei nu sunt ciudați pentru că vor, ci pentru că nu au idee unde au ajuns.

După ce părinții lor mor, Theo Deng (Okwar Jale) devine șeful unui grup mic de orfani. Pornesc cu toții pe jos într-o călătorie plină de pericole, astfel că moartea unora dintre ei este inevitabilă. Deshidratarea, bolile și animalele sălbatice se află la tot pasul.

-60a4a2bf-8905-4968-a2ec-861e246a38b9

Chiar și așa, ei nu renunță la viață și nici la speranța că vor reuși. Plini de furie și lacrimi nevărsate, își continuă călătoria făcând doar câteva pauze scurte. Într-una din ele, însă, apare primul sacrificiu ce le declanșează pe toate celelalte. Se așază cu toții pe jos, în stuf, și dorm întreaga noapte. Dimineață, Mamere se ridică ușor pentru a se dezmorți, dând nas în nas cu un soldat. Neștiind ce să facă, se panichează și se ascunde înapoi în iarba înaltă și uscată. Theo, fiind liderul și totodată cel mai mare dintre ei, se ridică în locul fratelui său și le spune soldaților că s-a pierdut de restul grupului. Acesta este luat din acel loc, iar Mamere devine liderul pentru restul drumului până la granița Kenyei.

Trăiesc în tabăra de refugiați timp de treisprezece ani, așteptând o minune care să-i ia din acel loc întunecat și plin de moarte. După ceva timp li se oferă șansa să se stabilească în State, în Kansas City. La aeroportul din New York, însă, Mamere, Jeremiah și Paul sunt despărțiți de Abital (Kuoth Wiel), sora de sânge a lui Mamere și Theo. Aceasta este trimisă în Boston, să trăiască împreună cu o familie adoptivă.

the-good-lie

În Kansas City, cei trei bărbați sunt luați de Carrie Davis (Reese Witherspoon), o consilieră a unei agenții pentru forța de muncă ce trebuie să-i ajute să-și găsească slujbe. Astfel vor putea înapoia statului o parte din banii pe care i-a cheltuit pentru a-i găzdui. Deși Carrie nu este cea mai emotivă persoană din lume, ajunge să se atașeze de cei trei mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată.

7482ab414606c0b2a22e288a50250500

The Good Lie nu este un film pe care ar trebui să-l vedeți în cinema. Aveți nevoie de prea multe șervețele, iar dacă nu vreți să vă implicați emoțional și nu aveți chef să vă puneți puțin în locul acestor personaje, mai bine nu vă uitați la el. Filmul are nevoie de o atenție deosebită. Nu se întâmplă des ca cineva să facă o poveste inspirată după viața reală a unor persoane. În timp ce-l vizionam îmi puneam tot felul de întrebări stupide la care nu-mi putea răspunde nimeni: de ce li se întâmplă asta? De ce se omoară între ei? De ce există războaie care să lase în urmă atâta suferință?

Actoria nu este una dintre cele mai bune, dar e de ajuns încât să mă facă să plâng de câteva ori consecutiv. În plus, când am aflat că actorii lui Jeremiah și Paul, adică Ger Duany și Emmanuel Jal au fost ei înșiși niște copii chinuiți în Sudan, care au reușit să supraviețuiască și s-au stabilit în America, parcă m-a afectat și mai mult. Prin intermediul acestui film, cei doi, alături de restul orfanilor care nu au reușit să se facă auziți, arată lumii moderne în care trăim că tot ce vedem în jur este doar o minciună mare și gogonată.

lost-boys-1024

Vă vine să credeți că atunci când Mamere și Jeremiah au fost angajați la supermarket, cei doi se întrebau de ce aruncăm atât de multă mâncare la gunoi? Lor li se părea ceva absurd. Multe din gesturile personajelor ne deschid ochii și ne fac să apreciem mai mult ceea ce avem, iar zâmbetele și fascinația de pe fețele lor când întâlnesc ceva nou mă făceau să rânjesc întruna ca o idioată.

Inocența și amabilitatea este întâlnită doar la persoanele care știu ce este sărăcia și cunosc suferința. Personajele din film au trecut prin atât de multe, încât a venit momentul să zâmbească și să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru ceea ce au. (Țin să menționez că sunt foarte credincioși, mai ales Jeremiah.)

Am vorbit prea mult. Dacă l-ați văzut sau aveți de gând s-o faceți, să-mi spuneți părerea voastră. 😀

Anime – Highschool of the Dead

high-school-of-the-dead-573x300

Titlu: Highschool of the Dead

Gen: Acțiune, Horror, Supernatural, Ecchi* la greu

Anul: 2010

Episoade: 12 + un OVA**

*Cuvântul este, ca adjectiv, folosit de japonezi pentru a ”sublinia” scenele mai sexy. În cazul serialelor anime, însă, este doar un gen. Deseori, într-un anime ecchi găsim fustițe ce se ridică, haine ude, transparente, chiloței și sâni uriași.

**OVA este o prescurtare de la Original Video Animation. Acesta diferă de la un anime la altul. Referindu-mă strict la HOTD, care are un singur episod, în el ne este prezentată o secvență ce nu are legătură cu povestea în sine, ”informații suplimentare” despre care voi vorbi mai târziu. De obicei, aceste episoade nu sunt transmise la TV, ci puse direct pe DVD-ul anime-ului respectiv, ca niște bonusuri. Repet, OVA diferă. Nu toate ”funcționează” la fel.

Rezumat: O boală misterioasă și letală apare pe glob, rezultând o apocalipsă de zombie. În Japonia, un grup de elevi și infirmiera liceului încearcă să supraviețuiască și să afle ce anume a declanșat această epidemie.

Atenție! Opinie personală! Poate fi contagioasă.

M-am hotărât să-mi iau rolul în serios și să vă prezint un anime. Inițial am vrut să iau un clasic și să-l ridic în slăvi cât de mult pot pentru a vă convinge pe toți că serialele anime sunt bestiale. Apoi m-am răzgândit și am luat HOTD, dar nu pentru că e prost – Doamne ferește! –, ci pentru că la final veți putea trage singuri o concluzie, să sperăm. În plus, are o poveste simplă, iar asta mă ajută și mai mult.

Primul episod începe cu Takashi Komuro, un elev normal ce stă relaxat pe scara de incendiu reflectând asupra faptului că e îndrăgostit nebunește de prietena sa din copilărie, iar ea nu-l bagă în seamă deși și-au promis când erau mici că se vor căsători. De aici ne dăm seama că Takashi nu este un băiat normal, ci un visător, un poet în adevăratul sens al cuvântului. Revenind, în timp ce reflectă și se gândește intens la promisiuni pe care nu le-a mai ținut nimeni, este martorul unei scene pe care va dori să o uite imediat.

În fața porții apare un bărbat, aparent bolnav, ce încearcă să intre cu forța. Pentru că vorbim de Japonia, țara în care nu se întâmplă atât de multe lucruri interesante, evident că la poartă se strâng o mulțime de profesori panicați care habar n-au ce să facă.

Lucrurile încep să evolueze când unul dintre profesori este mușcat accidental de acel bărbat și astfel “boala” începe să se răspândească în incinta liceului. Văzând toate astea, Takashi fuge să-și salveze prietena, iar ca la orice apocalipsă, oamenii se panichează, se calcă în picioare, se trădează între ei și încearcă să se salveze singuri (aici și prima lecție de viață – dacă vine apocalipsa de zombie, să nu aveți încredere în nimeni).

high-school-of-the-dead-episode-1-screencap-14

În scurt timp se formează un grup mic de supraviețuitori și să fim serioși, vorbim de un anime aici! Normal că acel grup nu este format doar din tocilari care încearcă să omoare morții vii chinuindu-se să afle vreo ecuație a universului. Nu. Suntem în Japonia. Japonia se află în Asia. În Asia s-au născut artele marțiale. În concluzie, elevii știu să lupte.

Primul membru este Takashi, personajul principal masculin, liderul grupului care…nu face mai nimic. Singura lui slujbă este să dea ordine și să care o bâtă de baseball (mai târziu face rost de arme reale). Cât timp urmăream anime-ul, uitam de multe ori de existența lui. Al doilea membru este prietena sa din copilărie, Rei Miyamoto. Ea se află acolo pentru că are sânii mari și pentru că știe să lupte. Următoarea este Saeko Busujima. Dacă m-ați întreba pe mine, tipa fură toată lumina reflectoarelor. Este frumoasă, sexy, președintele clubului de kendo (altă luptătoare, dar de data asta antrenată), misterioasă, etc. Pentru că niciun grup nu este complet fără tipul de care se folosește toată lumea, îl avem pe Kouta Hirano, un tocilar ce adoră armele și știe absolut orice lucru despre ele (un expert în arme, ha!). Saya Takagi se află acolo tot pentru că are sânii mari. De asemenea, este și foarte inteligentă – o tocilară sexy, să zicem, deși nu recunoaște niciodată. Este, de asemenea, foarte bogată. În final, o avem pe infirmieră (ar fi fost culmea să nu avem și un medic în grup, nu?), Shizuka Marikawa. Dacă nu era prietenă foarte bună cu o lunetistă, nu avea cine știe ce rol în poveste, dar trebuie mereu să existe cineva cu pile, care să le dea arme și mașini blindate. Mai târziu apar o fetiță de șapte ani, Alice Maresato, și un câine, Zeke, care, evident, sunt mascotele.

H-O-T-D-highschool-of-the-dead-17123434-1280-720

Nu vă lăsați în totalitate păcăliți de ironia mea și de ideea ușor clișeică a poveștii. Da, grupul este format în mare parte de „idioți geniali”. Totul este la mii de kilometri depărtare de realitate. Să fim serioși, nu s-ar nimeri niciodată ca un expert în arme să ajungă în același grup cu o luptătoare de kendo și o infirmieră. Totul este pus la punct mult prea bine.

Trecând peste asta și peste faptul că există foarte mult fanservice în care sânii fetelor sar de colo-colo de parc-ar fi din gelatină, morții vii și situațiile critice în care sunt puse personajele devin niște plusuri uriașe pentru anime-ul ăsta, cel puțin din punctul meu de vedere. Sunt fată, nu vreau să văd sâni, vreau să văd zombie și sânge. Pentru asta m-am uitat, iar secvențele în care apăreau pur și simplu mă țineau ca pe ace.

Există un moment în viața unui fan anime în care trebuie să facă abstracție totală de minusuri și să se concentreze pe bilele albe pe care le are de dat. Da, poate că pentru mine HOTD a avut mai multe puncte slabe decât multe seriale anime cu sânge pe care le-am văzut, dar e prin puținele care au ca temă zombie și nu i-a transformat în zâne strălucitoare. Morții de aici arată fenomenal!

high-school-of-the-dead-screenshot-01

Un alt plus gigantic este soundtrack-ul! Fiecare episod are un ending diferit, ceea ce este unic. Eu, una, nu am mai văzut nicăieri așa ceva, iar HOTD avea mare nevoie de puțină autenticitate.

Vă avertizez dinainte că finalul este unul deschis, dar oricât de mult așteptăm cu toții un al doilea sezon, acesta întârzie să apară din diferite motive.

news_large_hotd-anime10

Acum câteva cuvinte despre OVA: dacă vreți să vă uitați la anime sau dacă l-ați văzut și nu știați că are un OVA, vă sfătuiesc să uitați că există așa ceva. Unul mai inutil ca ăsta nu am văzut nicăieri. Nu oferă nicio informație în plus și distruge până și ultima scânteie pe care o mai avea HOTD. Este, pur și simplu, puțin mai ecchi decât ar trebui, iar ca s-o spun drept, dă mai mult spre porno.

Și totuși, uitați-vă dacă vă plac astfel de chestii. Nu judec.

Film – Barefoot

Barefoot_Poster

Titlu: Barefoot

Gen: Dramă, comedie

Director: Andrew Fleming

Scenariu: Stephen Zotnowski

Anul: 2014

Durată: 90 de minute

Limbă: Engleză

Distribuție: Evan Rachel Wood, Scott Speedman, Treat Williams, Kate Burton, J. K. Simmons ș.a.

Rezumat: Jay (Scott Speedman) este oaia neagră a familiei sale. Se bagă întotdeauna în belele, are o mulțime de datorii, iar singurii lui prieteni sunt niște pacienți de la spitalul de psihiatrie în care lucrează ca om de serviciu. Când află că fratele său mai mic este pe cale să se însoare, le spune părinților lui că va merge la nuntă și le promite că-și va lua și noua iubită incredibil de frumoasă.

Daisy (Evan Rachel Wood) este considerată schizofrenică. Când Jay o salvează de un bărbat ce se prefăcea că este doctor doar pentru a profita de ea, pacienta ajunge să-l urmărească peste tot.barefoot

Pentru că nu găsește nicio fată dispusă să-l ajute cu mica lui minciună, Jay apelează, în cele din urmă, la noua lui prietenă. O ia cu el la nuntă și o învață să mintă cât mai bine. Când conducerea spitalului sesizează dispariția subită a unei paciente, lucrurile o iau razna, iar Jay și Daisy devin doi fugari căutați de poliție.

ATENȚIE! Următoarele paragrafe pot conține spoilere masive. Vă sfătuiesc să nu continuați dacă vă deranjează.

      Când am deschis filmul ca să mă uit la el nu știam deloc la ce să mă aștept. Mi-am spus: ”Oh! Altă dramă cu nebuni și o iubire ciudată la orizont!” După ce am terminat filmul am regretat că nu l-am văzut mai devreme. Mi se întâmplă des asta.

Barefoot nu este realist. Nici nu vrea să fie așa. Până la urmă, ce pacient poate să iasă din spital atât de ușor fără să observe nimeni? Filmul pare să fie făcut doar pentru cei care au chef să vadă ceva scurt și drăguț, nu pentru cei care se uită la diferite filme așteptându-se la ceva spectaculos. Trebuie să recunosc. Spectaculosul nu există în Barefoot, dar cu siguranță există comedie pe gustul meu.

Jay este tipul de bărbat pe care îl întâlnim des în comediile romantice: singuratic, cu multe datorii, iubește femeile și să se culce cu ele, nu prea îi pasă de opinia celor din jurul său etc. Totuși, minte multe persoane, indiferent dacă pe mama lui sau pe șeful de la muncă. Puțin cam orgolios, din punctul meu de vedere. Familia lui este foarte bogată, dar nici nu îndrăznește să ceară ajutor. Îi place să facă lucrurile de unul singur. Când aude că fratele său mai mic vrea să se însoare, nu se poate abține să nu-și mintă tatăl că și-a găsit și el jumătatea! Are minciuna în sânge. Pentru el este ceva normal, exact ca respiratul. Realizează ce a făcut abia după ce se trezește cu probleme.

Daisy, pe de altă parte, este exact opusul. Fata nu poate să mintă, din cauza asta tatăl lui Jay profită la un moment dat și începe să-i pună foarte multe întrebări legate de fiul lui; astfel se ajunge la un atac de panică din partea ei. Este atât de inocentă și prostuță încât nu poți să nu o iubești. Parcă ar fi un copil de cinci ani, habar nu are ce este realitatea. Mama ei a ținut-o numai încuiată în casă. Nu a mers nici măcar la școală.maxresdefault

Cei doi se completează unul pe celălalt exact ca două piese de puzzle. După ce familia lui Jay află adevărul despre faptul că este om de serviciu, iar Daisy pacientă, cei doi ”împrumută” rulota din garaj și pleacă cât mai departe de acel loc. Călătoria îi face să se apropie unul de celălalt mai mult decât se așteptau. Privirile și zâmbetele pe care le afișează când sunt împreună nu pot trece neobservate. Jay este doza de ”rebeliune” de care avea nevoie Daisy, iar ea este doza de ”inocență” care-i lipsea lui.

Nu recomand filmul celor care se așteaptă la ceva nemaipomenit. Dacă vreți să vă uitați la Barefoot, trebuie să lăsați toate pretențiile în altă parte. Filmul a primit multe critici negative, dar eu, personal, m-am bucurat de el mai mult decât de unele filme de Oscar.

Într-adevăr, va fi uitat foarte ușor, din cauza asta trebuie să vă uitați la el cât încă este ”proaspăt”.

Dacă ați văzut filmul, cu ce părere ați rămas?