„ – Cineva să-l ajute! strig eu. Cineva să-l ajute! Are nevoie de un doctor…trebuie dus…trebuie…el, o Doamne…ce-am făcut…
– Juliette…
– NU MĂ ATINGE…NU ÎNDRĂZNI SĂ MĂ ATINGI…”
„ SALVAȚI-NE! VENIȚI ALĂTURI DE NOI! RESTAURAȚI SOCIETATEA! Afișele încă mai sunt lipite pe ziduri. ”
„ – Dacă nu le e frică de tine, atunci te vor vâna.
– Oamenii tot timpul vânează lucruri de care le e frică.
– Acum măcar ei știu cu ce se pun. ”
„ Când ajungem, realizez că probabil sunt o apariție îngrozitoare pentru ei, și aproape că sunt fericită. Sper să-l dezamăgesc pe Warner în toate felurile posibile.
— Bineînțeles că ei n-o cred, răspunse Feyrik. Eşti o orfană de război. Eşti din sud. N-ar fi trebuit să absolvi Keju. Căpeteniilor războinice le place să susţină că Nikan e o meritocraţie datorită Kejului, dar sistemul e conceput ca să-i ţină la locul lor pe săraci şi pe analfabeţi. Îi jigneşti fie şi numai prin simpla ta prezenţă.
— Asta-i important, insistă Jiang. Te rog, Rin. Este o artă pe moarte. Împăratul Roșu aproape că a reușit s-o ucidă. Dacă n-o înveți, dacă n-o învață nimeni, atunci va dispărea pentru totdeauna.
Un prinț se întoarce întotdeauna acasă. Asta îi spusese mama lui Alfie cu trei luni în urmă, când el se îmbarcase pe nava sa, lăsând în urmă orașul San Cristobal, înghițit de orizont. Acum, în vreme ce aceeași navă se apropia lin de portul din care plecase, umbra lui Alfie i se încolăcea în jurul picioarelor într-o spirală încordată. Prințul revenise acasă.
Se spune că timpul zboară când ești fericit, dar la fel de repede trece și când te așteaptă la orizont lucruri nedorite.
Abilitățile lui Alfie țineau, toate, de culoare. Vedea magie în toate tonurile, își schimba culoarea propriei magii în funcție de nuanță și-și folosea talentul pentru a croi cărări pe care să călătorească în interiorul rețelei magice din jurul său.
Vocea Palomei, tutorele său din copilărie, îi răsună în minte : Magia e forță pură care curge prin lume, dar are nevoie de un canal, de o casă. Noi suntem canalele acelea, vasele în care crește magia. Unul fără altul nu poate supraviețui. Noi îi dăm viață, scop și, în ochii lui, culoare. Iar când ne stingem, redăm magia eterului, ca s-o poată împrumuta și alții.
-Cunoașteți toți regulile. Vrăjiți cărțile cum vreți. Fiți cât de cruzi vreți. La urma urmei, jucați cambio mârșav, spuse el, cu un licăr de răutate în priviri.
Cu toții purtăm în noi și lumina, și întunericul. Asta ne face oameni. Și, țineți minte, oricât de adânc ne-am scufunda în beznă, niciodată nu e prea târziu să căutăm lumina.
Când dansez, se întâmplă ceva. Dacă m-ar întâlni cineva pe străzile din Chagrin Falls, ar bănui că sunt genul tăcut, studios și muncitor. Este latura pe care o afișez pentru majoritate. Dar când dansez devin muzică în mișcare. O zeiță. Eu însămi.
Universul a conspirat să-mi smulgă dansul încă înainte să calc în campusul de la Northwestern. Dacă Tisch… Dar nu am voie să mă gândesc la Tisch. Trebuie să găsesc un studio de dans.
Cântecul popular taiwanez din seara asta se țese ca o panglică printre faldurile minții mele. Un dans i se alătură: un cerc dublu de fete în rochii colorate, ținându-se de mână și rotindu-se în direcții opuse în jurul unei perechi de îndrăgostiți. Trupul meu vrea să danseze. N-am nicio șansă la somn când sunt așa.
-Sufletul meu a ales această cale, la fel cum al tău a ales-o pe-a lui. Nu lua în batjocură lucrurile pe care nu le înțelegi. Fermecătoarele fac sacrificii imense.
O lumină argintie strălucește la capătul tunelului. Mă cutremur, năpădită de un dor năprasnic. Bolta Nopții. Lumina Elarei. Îmi iau elan și o rup la fugă, năpustindu-mă spre el. Sunt rechinul-tigru care despică apa. Sunt șoimul călător care se avântă spre cer. Sunt disperată să respir aer curat și să simt energia Elarei.
Ați citit aceste cărți? Cum vi s-au părut?
The Sagittarius's Books 