Fragment în avanpremieră #16

Editura LITERA : Secrete întunecate, noul volum al scriitoarei Lisa Jewell, a apărut la Editura Litera în colecția Buzz Books și spune povestea lui Libby Jones, o tânără care intră în posesia unei moșteniri valoroase și neașteptate, la împlinirea vârstei de doăzeci și șase de ani.

Casa londoneză pe care o moștenește, cu aspectul ei sinistru, urmează să-i dezvăluie propria poveste învăluită în mister.

În același timp, la mii de kilometri depărtare, în Franța, Lucy, o mamă fără adăpost cu doi copii, primește pe telefon o alertă: „Bebelușul a împlinit douăzeci și cinci de ani“. Acesta este semnalul că, indiferent de mijloace și de prețul plătit, trebuie să revină la Londra.

O voce care se identifică, pas cu pas, pe parcurs, povestește coșmarul prin care trec membrii unei familii, dar mai ales copiii, atunci când în viața și în casa lor se instalează un grup de personaje bizare, cu intenții malefice. Supraviețuirea lor are o singură miză: salvarea bebelușului care vine pe lume în mijlocul ororilor ce se petrec în somptuoasa casă ferecată.

Numită de revista People „maestra suspansului“, Lisa Jewell ne prezintă în noul ei roman povestea plină de răsturnări de situație a trei familii ale căror destine se întrepătrund și care trăiesc într-o casă plină de cele mai întunecate secrete.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ, ÎN TRADUCERE DIN LIMBA ENGLEZĂ DE ANDREEA NĂSTASE

Libby ridică scrisoarea de pe preș. O răsucește în mână. Are un aspect oficial; plicul este crem, făcut din hârtie de o calitate foarte bună, și pare chiar să fie căptușit cu mătase. Ștampila de francare indi­că: „Smithkin Rudd & Royle, Cabinet de avocatură, Chelsea Manor Street SW3“.

Se duce cu scrisoarea în bucătărie și o lasă pe masă, apoi umple ibricul și pune un plic de ceai în cană. Libby are o idee destul de precisă despre conținutul plicului. A împlinit douăzeci și cinci de ani luna trecută.

În subconștient aștepta plicul acela.

Dar acum nu e sigură că va fi în stare să‑l deschidă.

Pune mâna pe telefon și‑și sună mama.

– Mami, a venit. Scrisoarea de la fiduciari.

Se lasă tăcerea la celălalt capăt. Și‑o imaginează pe mama ei în propria‑i bucătărie, la o mie șase sute de kilometri depărtare, în Dénia: dulapuri de un alb ima­culat, electrocasnice din același set, de culoarea lămâii verzi, uși de sticlă glisante dând spre o mică terasă cu vedere la Mediterana, telefonul ținut la ureche în car­casa bătută cu cristale pe care o numește „zorzonul“ ei.

– Aha, face ea. Uau. Doamne! Ai deschis‑o?

– Nu. Încă nu. Mai întâi beau un ceai.

– Aha, repetă mama. Vrei să rămân pe fir cât faci asta?

– Da, spune Libby. Te rog.

Respirația îi e îngreunată, așa cum i se întâmplă uneori când se pregătește să facă o prezentare la muncă, de parcă tocmai ar fi băut o cafea tare. Scoate pliculețul de ceai din cană și se așază. În timp ce degetele ei mân­gâie colțul plicului, își umple plămânii cu aer.

– Bine, murmură într‑un târziu. O fac. O fac acum.

Mama știe ce e acolo. Sau cel puțin are o idee, deși nu i s‑a comunicat niciodată oficial în ce consta fondul fiduciar. Se poate foarte bine să fie, așa cum îi place să spună, un ceainic și o bancnotă de zece lire.

Libby își drege glasul și‑și strecoară degetul sub clapă. Scoate dinăuntru o foaie de hârtie groasă, tot crem, pe care o parcurge rapid:

Domnișoarei Libby Louise Jones

În calitate de administrator al fondului fiduciar Henry și Martina Lamb, creat pe 12 iulie 1977, vă propun să intrați în posesia lui conform planului pe care vi‑l trimit atașat…

Lasă jos scrisoarea de însoțire și scoate restul docu­mentelor din plic.

– Ei bine? o iscodește nerăbdătoare mama ei.

– Mai am de citit, îi răspunde.

Citește pe sărite, și atenția îi este atrasă de adresa unei proprietăți. Numărul șaisprezece, Cheyne Walk, SW3. Presupune că este casa unde locuiau părinții ei naturali când au murit. Știe că se afla în Chelsea. Știe că era mare. Își imaginase că a dispărut de mult. Cu obloa­nele bătute în cuie. Vândută. Respirația i se oprește când își dă seama ce‑a citit în urmă cu o secundă.

– Ăăă… îngaimă.

– Ce‑i?

– Se pare că… Nu, nu se poate.

– Ce?

– Casa. Mi‑au lăsat mie casa.

– Casa din Chelsea?

– Da.

– În întregime?

– Cred că da. E o scrisoare de însoțire, zice acolo că nici un alt beneficiar desemnat al fondului nu s‑a pre­zentat să‑și revendice drepturile în intervalul stabilit.

Pur și simplu nu poate să digere acele informații.

– Dumnezeule! Păi, trebuie să valoreze…

Libby trage aer în piept și‑și ridică privirea spre tavan.

– Probabil că cineva s‑a înșelat. Trebuie să fie o greșeală.

– Du‑te să vorbești cu avocații, o sfătuiește mama ei. Sună‑i. Fă o programare. Asigură‑te că nu‑i o greșeală la mijloc.

– Și dacă nu‑i o greșeală? Dacă‑i adevărat?

– Păi atunci, îngerașule, îi spune mama – și Libby o poate auzi zâmbind, în ciuda depărtării –, o să fii o femeie foarte bogată.

După ce încheie convorbirea, Libby se uită în jur. Cu cinci minute în urmă, bucătăria asta fusese sin­gura bucătărie pe care și‑o permisese, apartamentul ăsta, singurul pe care‑l putuse cumpăra, pe o străduță liniștită cu case lipite din zona mărginașă a orășelului St. Albans. Își aduce aminte de apartamentele și case­le pe care le‑a văzut în timpul căutărilor pe internet, de modul în care a tresărit când i‑au căzut ochii pe locul perfect: o terasă însorită, o bucătărie cu loc de luat masa, cinci minute de mers pe jos până la gară, o fereastră cu ochiurile de geam unite cu plumb și de­formate din cauza trecerii timpului, clopotele catedralei întrezărindu‑se în partea cealaltă a pajiștii; apoi a ob­servat prețul și i s‑a făcut rușine. Cum se putuse gândi că ar fi fost de nasul ei?

Până la urmă, a făcut toate compromisurile posibile ca să găsească un loc destul de aproape de serviciu și nu prea departe de gară. Instinctul nu i‑a spus nimic când a trecut pragul; inima i‑a rămas tăcută în timp ce agen­tul imobiliar îi arăta împrejurimile. Dar l‑a transformat într‑un cămin de care să poată fi mândră, dându‑și osteneala să aleagă cele mai bune accesorii pentru casă de la TK Maxx, iar în prezent, apartamentul ei prost împărțit, nu foarte comod, o face fericită. L‑a cumpă­rat; l‑a decorat. Îi aparține.

Acum însă se pare că deține o casă de pe cea mai elegantă stradă din Chelsea, și dintr‑odată apartamen­tul ei arată ca o glumă penibilă, la fel ca tot restul lucrurilor care contau pentru ea cu cinci minute în urmă – mărirea de salariu de 1 500 de lire pe an pe care tocmai a primit‑o, weekendul la Barcelona cu prietene­le de luna viitoare, pentru care a făcut economii șase luni, fardul de pleoape MAC pe care și‑a „îngăduit“ să și‑l cumpere săptămâna trecută, ca răsplată pentru obținerea măririi de salariu – frisonul dulce pe care l‑a încercat abandonându‑și bugetul lunar, gestionat cu strictețe, în favoarea unui singur moment sclipi­tor, parfumat, în House of Fraser, greutatea de pană a punguței MAC pe care o legăna în mână, fiorul simțit când a așezat minuscula capsulă neagră în trusa de machiaj, știind că poseda fardul acela, că putea să‑l afișeze la Barcelona, unde ar fi putut să poarte și rochia pe care i‑o cumpărase mama ei de Crăciun, cea de la French Connection cu aplicații de dantelă la care visase de când lumea. Cu cinci minute în urmă bucuriile ei erau mărunte, anticipate, râvnite, obținute cu sudoarea frunții și prin economii la sânge, izbucniri efemere care nu însemnau nimic în schema generală, dar confereau suprafeței plate a vieții ei destulă sclipire încât să me­rite să se dea jos din pat în fiecare dimineață și să se ducă la o slujbă care‑i place, însă pentru care nu are o pasiune.

Acum deține o casă în Chelsea, iar proporțiile existenței sale au sărit în aer.

Bagă scrisoarea la loc în plicul luxos și‑și termină ceaiul.

Litera2218.jpg
Credit foto: Cristina Venedict

CE SPUN CRITICII DESPRE SECRETE ÎNTUNECATE

„Puțini autori de romane psihologice și de suspans creează intrigi atât de alerte și de dure; și mai puțini își populează poveștile cu personaje atât de umane și de complexe. Romanul Secrete întunecate al Lisei Jewell strălucește ca o lamă de cuțit și taie chiar mai adânc.“  (A.J. Finn)

„Absolut strălucit. Personaje puternic caracterizate, punere în scenă fascinantă și apăsătoare și un deznodământ spectaculos. Jewell scrie întotdeauna bine, dar cartea aceasta este de un nivel superior.“  (Sarah Pinborough)

„Consistent, întunecat și plin de răsturnări de situație complicate, acest roman captivant combină o saga de familie și un noir domestic, cu un strălucit efect înfricoșător.“ (Ruth Ware)

DESPRE LISA JEWELL

Lisa Jewell este autoarea mai multor bestselleruri internaționale, printre care se numără The House We Grew Up In (2013), The Girls in the Garden (2015), I Found You (2016), O viață regăsită (Then She Was Gone, 2017), Secrete întunecate (The Family Upstairs, 2019) și Invisible Girl (2020). Romanul ei de debut, Petrecerea lui Ralph (Ralph’s Party, 1999), a devenit bestseller Sunday Times imediat după apariție și, mai recent, cărțile ei au urcat pe locul 1 în topurile din Canada și Marea Britanie. Romanele sale s-au vândut în peste 4,5 milioane de exemplare în întreaga lume și au fost traduse în 25 de limbi. Lisa locuiește la Londra împreună cu soțul ei și cu cele două fiice ale lor.