Fragment în avanpremieră #15

EDITURA LITERA : Iugoslavia. Pace, război și disoluție de Noam Chomsky este în curs de apariție la Editura Litera, în colecția Kronika.

Balcanii, mai ales turbulentul teritoriu ex-iugoslav, au fost printre cele mai importante regiuni ale lumii în reflecțiile și activismul politic al lui Noam Chomsky în ultimele două decenii. În articolele sale, în cuvântările publice și în corespondență a abordat unele dintre problemele politice și sociale cruciale (cum ar fi relevanța dreptului internațional în politica de azi, manipulările din media și criza economică drept mijloc de control politic) care afectează atât regiunea, cât și comunitatea internațională.

Acest volum oferă o imagine cuprinzătoare asupra tuturor textelor și discursurilor lui Chomsky care se axează pe zona fostei Iugoslavii, din 1970 până în prezent. Având numeroase articole și interviuri, această culegere prezintă un tezaur de materiale care apar sub forma unei cărți pentru prima dată, odată cu reflecțiile lui asupra evenimentelor, la 25 de ani de la sfârșitul oficial al Iugoslaviei comuniste și începutul războiului din Bosnia.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ DIN IUGOSLAVIA. PACE, RĂZBOI ȘI DISOLUȚIE, ÎN TRADUCERE DIN LIMBA ENGLEZĂ DE GABRIEL TUDOR

Iugoslavia: Visuri și realități

„Iugoslavia“ („Jugoslavia“) se referă la statul slavilor sudici. Termenul derivă din cuvântul care descrie populația slavică din sud. În realitate, au existat mai multe state iugoslave.

„Prima“ Iugoslavie s‑a născut din Regatul Sârbilor, Croaților și Slo­venilor, format în 1918. Înainte de Primul Război Mondial, pe teri­toriul care avea să devină statul iugoslav, doar Serbia și Muntenegru existau ca regate independente. Războiul a provocat prăbușirea mo­narhiei austro‑ungare, creând astfel oportunitatea pentru „eliberarea populației slave“, după secole de dominare a regiunii de către dife­rite imperii. Teritoriile proaspăt eliberate aveau să se alăture Serbiei și Muntenegrului, formând primul stat multinațional al slavilor sudici. Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor a fost redenumit, în 1929, Re­gatul Iugoslaviei, fiind condus de dinastia regală sârbă Karageorgevici.

„A doua“ Iugoslavie a fost un copil al celui de‑al Doilea Război Mondial. După ce Germania hitleristă a invadat Regatul Iugoslaviei (pe 6 aprilie 1941), s‑au format două mișcări antifasciste – „Cetnicii“ colonelului (ulterior general) Dragoljub (poreclit Draja) Mihailović, loiali guvernului iugoslav din exil, și partizanii iugoslavi, conduși de secretarul general al Partidului Comunist din Iugoslavia, Iosip Broz, poreclit „Tito“. Invazia lui Hitler a dus la împărțirea imediată a Iu­goslaviei în unități mai mici, controlate fie direct de către germani, fie de către aliații acestora. De asemenea, a dus la formarea Statului Independent fascist al Croației („Nezavisna Država Hrvatska“, de aici înainte SIC), subordonat Germaniei hitleriste. Regimul fascist „ustaș“ al SIC avea să extindă și să radicalizeze atrocitățile din regiune, vizând în special populațiile sârbă, evreiască și romă.

Acest complex peisaj de război al anilor 1940 a făcut ca al Doilea Război Mondial să fie, pe teritoriile iugoslave, nu doar un conflict între populația locală, predominant sârbă, și Germania nazistă și aliații săi (și, cu grade diferite de cooperare), între mișcările slave de rezistență și coaliția antinazistă globală), ci și un război civil în­tre două tabere diferite, una regalistă (cetnicii) și una a partizanilor conduși de comuniști, pentru controlul asupra viitorului stat, a sis­temului și a organizării sale interne.

Noua Iugoslavie, democrată și federală, a fost proclamată în toiul războiului, în cadrul celei de‑a doua sesiuni a Consiliului Antifascist pentru Eliberarea Națională a Iugoslaviei (CAENI) din 1943. Această întrunire și deciziile luate în timpul ei vor constitui bazele formării statului iugoslav postbelic, care va cuprinde, într‑o mai mică sau mai mare măsură, teritoriile ocupate anterior de Regatul Iugoslaviei (cu adăugarea ulterioară a Istriei). Întrunirea a fost, de asemenea, im­portantă, întrucât a constituit Iugoslavia ca federație și a pus bazele viitoarelor linii de demarcație între republicile iugoslave. Granițele interne ale Iugoslaviei, trasate în 1946, vor fi criticate ulterior, mai ales în Serbia, ca arbitrare, lipsite de legitimitate și îndreptate împo­triva intereselor sârbilor. Unul dintre motivele acestor afirmații a fost acela că noile granițe interne făceau ca sârbii să trăiască în patru re­publici diferite – în afară de Serbia, o numeroasă populație sârbă trăia în Croația, în Bosnia‑Herțegovina și în Muntenegru. Un alt motiv a fost că, dintre toate republicile iugoslave, doar Serbia era divizată mai mult, cuprinzând și Regiunea Autonomă Kosovo‑Metohia (după 1946, Provincia Autonomă Kosovo și Metohia), potrivit Constituției iugoslave din 1946. Probabil că motivația acestei divizării rezidă în încercările noii conduceri iugoslave de a echilibra numărul dominant al sârbilor între națiunile iugoslave și de a împiedica Serbia să ocupe o poziție dominantă, ca fiind cea mai mare dintre republici.

Primele alegeri au avut loc imediat după război, pe 11 noiem­brie 1945. Deși alegerile au fost, nominal, libere, la ele a participat doar Frontul Național, comunist, ceea ce a dus la triumful acestuia și la înființarea sistemului monopartid. Adunarea Constituțională, formată după alegeri, a abolit, oficial, monarhia și a proclamat Repu­blica Populară Federativă Iugoslavia („Federativna Narodna Republika Jugoslavija“, de aici înainte RPFI), pe 29 noiembrie 1945.

Prima constituție a RPFI a fost aprobată pe 31 ianuarie 1946. Această constituție este importantă nu doar pentru că a definit or­ganizarea politică și economică internă, ci și pentru felul cum trata etniile care trăiau în statul nou format.

În acest document, găsim o distincție terminologică subtilă (și încă neconsistentă) între „națiuni“ („narodi“) și „naționalități“ („narodnosti“). Voi aborda pe scurt chestiunea complexă a peisa­jului național, etnic și religios al Iugoslaviei comuniste. Înțelegerea acestui peisaj, cel puțin la nivelul trăsăturilor sale principale, este importantă, deoarece această diversitate și numeroasele tensiuni etnice existente înainte de al Doilea Război Mondial și pe parcursul acestuia au jucat un rol important în istoria ulterioară a Iugoslaviei și în destrămarea ei, în anii 1990.

Statul iugoslav avea să‑și mai schimbe denumirea de încă două ori. Odată cu amendamentele constituționale din 1963, numele țării a fost schimbat în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia („Socijalistička Federativna Republika Jugoslavija“, de aici înainte RSFI). Acest stat va continua să existe până la războaiele iugoslave din ultimul deceniu al secolului XX. Noua și ultima Iugoslavie a fost proclamată în 1992, sub denumirea de Republica Federală Iugoslavia („Savezna Republika Jugoslavija“, de aici înainte RFI), constând, în acel moment, doar din Serbia și Muntenegru.

Click aici pentru detalii despre preț și modalitate de comandă!
Click aici pentru detalii despre preț și modalitate de comandă!
CE SPUN CRITICII DESPRE IUGOSLAVIA. PACE, RĂZBOI ȘI DISOLUȚIE

„Pentru oricine dorește să afle mai multe despre lumea în care trăim… există un singur răspuns: citiți-l pe Noam Chomsky.“( New Statesman)

„Chomsky este un fenomen global…“ (New York Times Book Review)

„Cu logică de fier, Chomsky ne face să ascultăm mai atent ce au să ne zică liderii noștri și să ne dăm seama ce nu ne spun… Fie că suntem de acord cu el sau nu, avem de pierdut dacă nu îl ascultăm.“ (Businessweek)

DESPRE NOAM CHOMSKY

Noam Chomsky este profesor laureat la Universitatea Arizona și profesor emerit la Departamentul de Lingvistică și Filosofie de la MIT. Opera sa este unanim apreciată pentru că a revoluționat lingvistica modernă și este considerat unul dintre cei mai cunoscuți critici ai politicii externe a SUA. A publicat numeroase cărți, articole și eseuri despre politică globală, istorie și lingvistică. Printre cele mai recente cărți ale sale se numără Cine conduce lumea? (Editura Litera, 2018) și Hopes and Prospects.

DESPRE DAVOR DŽALTO, EDITORUL VOLUMULUI

Davor Džalto este profesor asociat și director de programe la Universitatea Americană din Roma și președinte al Institutului pentru Studiul Culturii și al Creștinismului. Domeniile de interes pentru cercetările sale includ istoria și politica din Balcani, teologia politică și filosofia religiei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s