Fragment în avanpremieră #8

EDITURA LITERA : Cabinetul albastru de Simona Preda completează colecția „Biblioteca de proză contemporană”, coordonată de scriitoarea Doina Ruști. Cartea spune povestea unei femei care se îndrăgostește de trei ori, iar de fiecare dată lucrurile se repetă.

Povestea se derulează în Bucureștiul artistic, văzut cu ochii provincialei și revizuit în cabinetul unei psihologe. Actualitate, viziune feminină, o poveste cu emoție și suspans.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ DIN CABINETUL ALBASTRU DE SIMONA PREDA

Tot barul era plin cu fum. Sau fumul locuia de fapt în bar, nu am știut cui să dau întâietatea spațială, barului sau fumului, cine își putea aroga dreptul de supremație. Oamenii erau figuranți, niște măști umblătoare cu rictusuri care de care mai expresive. Discuții. Mult prea multe discuții. Număr în gând mesele, constat că sunt vreo cincisprezece. La fiecare masă minimum trei persoane. Ba nu, undeva, în dreapta, e o fată singură. În fața ei stă neatinsă o sticlă de bere cu gât subțire.

— Să știi să alegi e cel mai important, a conchis Bogdan și și-a aruncat geaca de blugi pe spătarul scaunului.

Iubitul meu îl aprobă cu un gest teatral și spune că alegerile ne definesc.

Mă așez cu grijă la masa de lemn care se dovedește instabilă. Iar voi asculta dialoguri interminabile despre nimic și despre tot. Uneori, îmi lipsesc prietenii din provincie și banalitatea lor dulceagă și sensibilă. Filme aiuritoare și senzaționale, mașini furate din Germania, pălăvrăgeli fără finalitate, fără sens și fără scop. Mi-e dor câteodată de încântarea lor inocentă în fața noului. Fata din dreapta scrie ceva pe o foaie. Pe o jumătate de foaie.

— Bere, da, îi confirm iubitului meu care m-a întrebat din ochi ce vreau.

— Mi se pare normal, aici nu e atmosferă pentru vin, râde Bogdan. Vinul e cultură. Berea e pentru vulg. Pentru pleavă, pentru sclavi…

— Tu te visezi la banchete, cu tot Olimpul alături. Sau mă rog, cu presocraticii. Sau că cu cei mari.

— Da și nu… conchide Bogdan serios, de parcă cineva chiar ar putea să-l readucă pe Platon în barul de la Drept. M-ar spulbera, aș rămâne mut, m-aș simți mic, nesemnificativ, sclav…

— Da, i-a răspuns iubitul meu, dar nu ai fi în mijlocul mediocrității.Te-ai situa în dialog, te-ar fi provocat.

— Nu. Aș fi fost un sclav. Și nu-mi place sclavia, nici măcar cea sentimentală.

— Îndrăgostirea e o formă de sclavie?

— Este.

Prin fumul dens îl privesc pe Bogdan. Îmi dau seama că nu îl cunosc din ipostaza lui de îndrăgostit, nu l-am văzut niciodată cu vreo femeie. Ca și iubitul meu, e tot un bărbat frumos, înalt, seducător și enervant de cult și de speculativ. Mă amuz și situația îmi mângâie orgoliul. Ei sunt așa, în altă zonă, sunt titanii, ei pot avea tot ce-și doresc. Nu i-aș vedea jos de pe piedestale. Ce bine de ei. Iau o gură de bere și mă uit la fata aia… Fată care se uită atentă la Bogdan, ba chiar îi urmărește gesturile cu privirea. Și nici măcar nu e discretă. Se holbează pur și simplu. Disperato!

— Ce-ar fi să-i dezbrăcăm mai întâi sufletul? Cum spunea Socrate.

Iar filosofie… Mereu filosofie, băieții ăștia nu pot sta la o bere fără Platon. Sau fără Socrate.

— Și pe urmă restul? râde iubitul meu. Se referea la Alcibiade? Iubitul meu stinge țigara și apoi zâmbește. Îți place blonda?

— Nu, mon cher, prietenii laudă frumusețea lui Charmides și Socrate răspunde. Și da, îmi place. Dar de unde știu eu că nu mă va plictisi în zece minute?

— Nu te va plictisi, sar eu în apărarea fetei din solidaritate  feminină, mirată că deja o observaseră.

— De unde știi?

— Pentru că e poetă. Sau scriitoare.

— Așa, și?

Mă simt prost, în mintea mea credeam că e un argument suficient, care ar putea pleda magistral în favoarea unei persoane. Oamenii interesanți scriu. Nu contează dacă prost sau bine, dar scriu. Și mai scriu și în public. Deci au curaj. Și dacă o fac teatral, înseamnă că tot curaj au. Oamenii curajoși sunt interesanți. În plus, femeile nu prea scriu… deci ori scrie foarte bine, ori e un pic țicnită și nu-și dă seama de ridicol. Ceea ce n-o face mai puțin interesantă. Și mai e și blondă. Și blondele au un farmec aparte…

— E o sclavă. Că tot vorbeam de sclavi, spune serios Bogdan.

— Demonstrează-mi că e o sclavă, îl provoacă iubitul meu. Eu cred că este doar o mare nefericită.

— Asta n-o face mai puțin sclavă. Fii atent, un sclav merge desculț. Iau trei țigări din pachet și revin mai târziu. Nu foarte târziu, să nu plecați fără mine.

Bogdan agață sticla de bere cu un gest manierist, se ridică de la masă și se îndreaptă către fata din dreapta. Ea îi zâmbește și se pare că prezența lui o bucură.

— O seduce? îl întreb curioasă pe iubitul meu.

— Nu, o umilește.

— Dar de ce? Ce i-a făcut ea?

— Nu i-a făcut nimic. El trebuie să îmi demonstreze că ea e o sclavă. Ea e un mijloc al silogismului. La drept vorbind, ea nu contează. Bogdan trebuie să se întoarcă învingător.

— Tu nu ești așa…

Iubitul meu ridică din umeri:

— Bogdan are organul pentru filosofie. Este analitic, cinic, insensibil. Este un învingător. Într-o zi, va ajunge un mare profesor. Dar niciodată filosof.

— Dar tu, tu nu vei ajunge? Tu ce vei ajunge?

— Eu… Voi ajunge. Sau voi rata. Cum vrea Dumnezeu.

— Lui Bogdan nu-i pasă de Dumnezeu?

— În ecuația lui, Dumnezeu nu e nici măcar o constantă. Fără să întorc spre el capul, îți spun sigur că o atinge pe blonda respectivă.

Mă uit și, într-adevăr, Bogdan o mângâie pe păr și îi vorbește. Convingător. Berea din fața ei e neatinsă.

— Și-a realizat copul deci, zâmbesc.

— Nu. Nu încă.

Mă uit la iubitul meu. Cu capul în palme, șoptește versurile din Otherside, iar piesa se aude din ce în ce mai tare în barul plin de fum. „Once you know, you can never go back… I’ve got to take it on the otherside…” Acum, întoarce capul acum, îmi spune el…

Mă uit în dreapta. Blonda și-a scos ghetele. Acum își scoate niște șosete negre. Rămâne cu picioarele goale pe podeaua jegoasă. Bogdan o sărută pe frunte.

Iubitul meu cântă în continuare după Red Hot Chili Peppers. Eu beau bere.

CE SPUN CRITICII DESPRE CABINETUL ALBASTRU DE SIMONA PREDA


„Simona Preda creează romanul unei voci feminine pe care o auzi în minte spunându-și povestea cu un soi de autenticitate ce amintește de amprenta literaturii interbelice românești.” (Cristina Bogdan)

DESPRE SIMONA PREDA

Simona Preda (n. 4 decembrie 1978), cu un doctorat în istorie și o prodigioasă activitate științifică, este totodată autoarea mai multor monografii și studii. Dintre cărțile sale, amintim Patrie română, țară de eroi! (2014) și Regina-mamă Elena, mariajul și despărțirea de Carol al II-lea (2018). Este cunoscută și ca publicistă, prin articolele din „România literară”, „Orizont”, „Ramuri”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s