Recenzie : Secera

69290782_491733958059223_5974895663081586688_n

Descrierea cărții :

Această lume a viitorului pare una ideală: foametea și sărăcia au fost eradicate, la fel și bolile și războaiele, grație tehnologiei. Nemurirea oamenilor însă are un preț: în prezent, Secerile reprezintă o clasă specială, singurii oameni care pot lua viața altora. Și e nevoie să facă asta, pentru a ține populația sub control. Citra și Rowan sunt doi adolescenți aleși drept ucenici ai unei Secere. E un rol pe care nu și-l dorește niciunul dintre ei. A lua viața unui om presupune compasiune, dar și un talent anume, pentru a îndeplini sarcina cât mai nedureros. Cum se vor descurca cei doi?  Secera ne arată că nicio lume nu e perfectă, nici măcar aceea în care omul a cucerit moartea.

Ar fi putut să găsească un scop mai mare în spicuirea vieților omenești? Răspunsul era clar și fără nuanțe : NU! Dar dacă era așa, de ce-i venea greu să adoarmă?

O lume perfectă unde moartea vine să te ia sub forma unui om, moartea vine și îți explică de ce a venit să îți ia viața.  Uneori totul vine de a gata sau cu violență, unele Seceri fac din meseria lor un spectacol sângeros. Alte seceri sunt mai de treabă, dar oricum lumea lor e una ciudată.  O serie SF unde moartea își are sălașul lângă noi, o societate specială. O istorie schimbată, lumea a evoluat, moartea vine doar când e nevoie, mare nevoie, că altfel se poate trăi chiar și sute de ani. Secera Faraday își alege doi ucenici, iar asta complică situația personajelor principale. Când devii o Seceră toată viața ta se schimbă, chiar și numele, iar lumea e la picioarele tale.

Pentru Rowan nu era o decizie chiar atât de dificilă. Da, ura gândul că ar putea să fie o Seceră, îi făcea rău, dar ce-i făcea și mai rău era ideea că vreunul dintre cei pe care-i cunoștea ar putea s-o facă. 

 

Spectacolul abia acum începe și la asta mă refer la viețile lor, au multe de învățat, totul e un spectacol pentru ceilalți.  Citra și Rowan devin ucenicii lui Faraday, iar asta va schimba lumea Secerătorilor. Au parte și de obstacole de-a lungul romanului. Am avut parte și de răsturnări de situații care au schimbat și perspectivele unor personaje. Deși prima dată cei doi nu voiau acel rol de Seceră…ei lucrurile s-au schimbat, iar finalul a fost superb, asta voiam să se întâmple, mi-a plăcut enorm finalul și deja aștept continuarea.  Îmi place ce au făcut Citra și Rowan, niște șmecheri, au supraviețuit unei lumi dificile.

– Când o să fii tu Seceră, i-a spus fetei, sunt sigură că n-o să faci lucrurile după modelul meu. N-o să le faci nici ca Faraday. O să-ți găsești calea ta. Poate n-o să-ți aducă salvare, poate n-o să-ți aducă nici măcar pace, dar n-o să te mai disprețuiești.

Se observă că și oamenii sunt în stare de orice pentru a trăi mai mult, chiar și să le facă pe plac unor Seceri.  Din păcate acum dau un spoiler, îmi pare rău, dar nu mă pot abține, Faraday moare, iar cei doi ucenici sunt dați altor Seceri și de aici începe marea schimbare pentru ei. Chiar dacă erau la început nu prea stăteau de vorbă, pe măsură ce timpul trecea cei doi au început să se împrietenească, dar situația s-a mai schimbat. Mai multe nu vreau să dezvălui de aceea mă opresc aici.

Mi-a plăcut acest volum și îl recomand, dar celor care au 16+, voi l-ați citit? Cum vi s-a părut? Mulțumesc Libris pentru acest volum.

Trailer-ul cărții:

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s