Descrierea cărții : Într-un viitor postapocaliptic, lumea este un teren de vânătoare pe care orașele – mașinării infernale pe roți – își dispută supremația, înghițindu-se unele pe altele. În Londra mecanizată din care n-a ieșit niciodată, Ucenicul Istoric Tom visează să devină un erou, însă adânc în pântecele metropolei sale, Hester Sahw face prima mișcare într-o luptă pe viață și pe moarte. Deși nu vrea decât să se răzbune, ea înțelege că, de fapt, și-a asumat o responsabilitate mai mare și descoperă că dragostea și aventura pot fi la îndemâna oricui. Trebuie doar să învețe să aibă încredere în oameni.
Am văzut filmul prima dată, a fost foarte frumos, vi-l recomand. Mă bucur enorm că a apărut și la noi cartea, au fost ceva schimbări, dar nu sunt dezamăgită.
Deci vă jur că atunci când citeam cartea aveam momente când am crezut că revăd filmul, o să mă mai uit la el. Un SF perfect pentru mine, o lume post-apocaliptică, o eroină sau două, de fapt sunt mai multe eroine după părerea mea, conspirații, acțiune, momente care mai de care. Anumite faze au fost mai spectaculoase în film. 🙂
După Războiul de 60 de minute orașele propriu zise au dispărut, urmează epoca Orașelor Umblătoare, mâncătoare de alte orașe, legea junglei, cel mai puternic rezistă. Thaddeus Valentine e ținta lui Hester Shaw, acesta i-a omorât familia și deține un secret sau mai multe. Aproape că reușeste , dar Tom intervine și amândoi se trezesc într-o lume periculoasă, asta cel puțin pentru Tom, că Hester e obișnuită. Orașul Londra e un Oraș Umblător periculos. Crome e nebun, el e primarul, mai e o nebună în acel oraș, vrea să facă noi Stalkeri.
– Batmunkh Gompa, anunță domnișoara Fang. Orașul Puterii Eterne. Deși cei care-l numesc așa sigur n-au auzit niciodată e MEDUSA. Era minunat. Tom, care fusese învățat mereu că așezările staționare erau sărăcăcioase, murdare și înapoiate, se duse la fereastră și nu-și mai putea lua ochii de la el, iar Heste i se alătură și-și lipi fața de sticlă, simțindu-se în siguranță în spatele vălului improvizat și purtându-se aproape ca un copil.
Ghilda Inginerilor are un plan sinistru…MEDUSA, o armă antică pentru ei, dar la vremea ei a făcut prăpăd. Liga Antitracționistă încearcă să-i oprească, trecutul îl bântuie pe Thaddeus, secretul lui este dezvăluit , iar Shrike, un Stalker, o chestie sinistră este sub urmele lui Hester, acesta având un plan malefic, da, multe personaje au planuri malefice…Fiica lui Thaddeus, Katherine își dă seama prea târziu cine este de fapt tatăl ei…și are și ea un plan.
Multă acțiune în ultimele capitole. Tom și Hester au parte de momente care mai de care, trecutul e cel care o ține în viață pe Hester, vrea să se răzbune. Thomas este convins că Valentine e un om bun, dar o să aibă parte de o revelație. Anna Fang îi salvează pe cei doi înainte să fie vânduți ca sclavi și atunci apare și Shrike, ființa sinistră, un soldat vechi, făcut din fiare. Mi-a adus aminte de anumite secvențe din Mad Max. Mă opresc aici, sunt multe de zis, dar vreau ca voi să descoperiți aventurile personajelor, au multe de înfruntat.
Mie mi-a plăcut cartea enorm, vă o recomand! Mulțumesc Libris pentru acest volum! Deja aștept să apară următoarele volume. Ați citit cartea ? Cum vi s-a părut? Ați văzut filmul?
Tu nu ești un erou, iar eu nu sunt frumoasă, zise fata, și probabil că nu vom trăi fericiți până la adânci bătrânețe. Dar suntem în viață și suntem împreună, și vom fi bine.
Trailer-ul filmului :