Regatul Ceţii şi al Furiei de Sarah J. Maas

WhatsApp Image 2018-12-06 at 21.07.48

Știm că din prima carte, Ținutul Prythian este împarțit în 7 regate conduse de 7 mari lorzi: Regatul Primăverii, Regatul Toamnei, Regatul Iernii, Regatul Zorilor, Regatul Zilei, și Regatul Nopții (my favorite).

Volumul al doilea începe de unde Regatul Spinilor și al Trandafirilor a rămas, cu Feyre transformată de cei 7 lorzi într-o Fae. Acțiunea începe la câteva luni după ce Amarantha a murit și toată lumea este veselă. Feyre este nemuritoare, iar sentimentele sale pentru Tamlin au început să fie confuze cu apropierea nunții sale cu el, deși aceste sentimente inițial au ajutat-o să treacă peste cele trei luni ținută prizonieră în casă. Well, unele lucruri se vor schimba cât de curând.

Dacă țineți minte, în prima carte, Feyre și Rhysand au făcut o înțelegere în care ea va trebui să petreacă o săptămână cu el pe lună în schimbul salvării ei de la moarte (aici nu știu de voi, dar eu aș fi făcut-o cu mare plăcere).

Și da, revenirea lui Feyre în Regatul Primăverii împreună cu Tamlin o va face să tânjească după familia sa și după libertate, ceea ce ea nu va găsi fiind încuiată în casa aia…

”Mi-am dorit ca inima mea de om să se fi schimbat odată cu mine; să se fi transformat într-o marmură nemuritoare, în schimbul bucății sfâșiate de beznă care era acum și din care sângele zeilor se prelingea în mine.
Tamlin încă dormea, întins gol pe saltea, când m-am strecurat înapoi în dormitorul întunecat. 
Pentru el făcusem asta — pentru el mă distrusesem bucuroasă, odată cu sufletul meu nemuritor.”

Ei bine, de Tamlin nu am ce lucruri bune să spun până în acest moment, speram că se va trezi la realitate și își va da seama ce face, dar de unde atâta speranță? Lasă că vine unul mai bun și i-o ia pe Feyre de sub nas *wink wink nudge nudge*. Am crezut la un moment dat că Tamlin încearcă să fie așa pentru Feyre, dar ea avea nevoie de cineva care să își dea seama de ce are nevoie, de cineva care să fie lângă ea, buuut fate has other plans for them, heh.

”El nu se trezea niciodată când coșmarurile îmi tulburau somnul; nu se trezea niciodată când vomitam nopți la rând. Dacă știa sau auzea, nu spunea nimic despre asta.”

Tamlin, Tamlin, Tamlin, nu te-am învățat nimic? Domnul știe cât l-am urât pentru asta… Deja făceam alergie când îi auzeam numele, și acea persoană știe despre ce vorbesc (da, tu Audrey!). Dar fiți fără griji, că apare la nuntă Rhys *he he he* și o salvează pe Feyre, chiar dacă ea neagă asta pentru prima dată.

Ei bine, de aici începe acțiunea pe care eu nu doresc să o dezvălui prea mult *gulps*. După ce Rhys apare la nunta lui Tamlin și Feyre și își cere dreptul la săptămâna datorată.

Rhys Inspo - Art

Acum Rhys, băiatul meu, știe ce face. De aici în colo asistăm la certurile dintre cei doi, la prezentarea celor din Cercul Intim: Cassian, Azriel, Mor și Amren. Asta se întâmplă când Rhys o duce în Velaris, orașul secret, orașul de care nimeni nu știe nimic, orașul care a fost ascuns de Amarantha și care a fost păzit timp de secole, oamenii neștiind ce orori sunt dincolo de el. Supradenumit și Orașul Visurilor, Orașul Înstelat.

„Mai întâi, am simțit miros de iasomie, apoi am văzut setelele, care licăreau dincolo de coloanele strălucitoare din piatra lunii care încadrau priveliștea incredibilă a munților înzăpeziți.”

A star-filled night sky rises over Mount Shuksan in Washington State’s North Cascades. I’d wanted to visit Lake Ann for more years than I care to remember. Luckily my family and I found ourselves with some time this past summer and quickly decided to finally make the trip happen. The trail's four mile length and trailhead to destination beauty make this an ideal backpack for younger kids. Anyway, the image here made use of wide angle distortion to “pull” the mountain peak upward. Several...

Feyre acum numai știe ce să creadă despre Rhysand. Este un personaj complicat, dar și complex, dar foarte ușor de iubit. Feyre nu știe ce să creadă despre Lordul Nopții. Știe doar că a fost „târfa” Amaranthei și că toți se tem de el, și cam au de ce… este cel mai puternic lord al Prythianului, ceea ce e cam ușor de uitat în unele momente. Știe că a fost cățelușul emisarului Regelui Hybern și că a salvat-o când a fost la ananghie. Legătura dintre cei doi, asta datorită tatuajelor, este una neobișnuită.

După cum am spus mai sus, imediat ce Feyre ajunge în Velaris, îi va cunoaște pe spionul lui Rhys — Azriel, pe comandantul său,Cassian, iar acești doi masculi sunt cei mai de temut illyrieni. Mor este locțiitoarea Marelui Lord, dar și un Mare Spiriduș, ea fiind născută în Regatul Coșmarurilor, dar și verișoara lui Rhysand. Amren este aghioanta lui Rhys, dar ea este o altfel de făptură; una prinsă într-un corp de Fae, ceva antic, născută în altă lume, și nici măcar Rhys, care este cel mai puternic Mare Lord, nu vrea să fie în preajma „bunicuței morăcănoase”.

Charlie Bowater : Photo

Deși Rhysand merge foarte rar în Regatul Coșmarurilor, acesta va merge împreună cu Cercul Intim ca să o ajute pe Feyre. Cei doi vor avea de înfruntat multe lucruri, unul dintre ele fiind Regele Hybern.

La un moment dat, când Feyre se întoarce din Regatul Nopții, Tamlin o închide în casă. Aceasta se simte sufocată, nu poate respira, iar acest lucru o face să-și dezlănțuie puterile. Reușește să fie salvată de Mor, asta cu ajutorul lui Rhys. Această faptă îi face pe cei doi să cadă la un armistițiu, asta până când devin prieteni și încearcă să salveze lumea.

„— Pentru oamenii care se uită la stele și-și pun dorințe, Rhys!
 — Pentru stelele care ascultă și pentru visurile care devin realitate!”

Feyre and Rhys. High lady and high Lord of the Night Court. This is an amazing art pic!

Aș vrea să vă zic mai multe, dar dacă încep să vă spun, încep să vă dau spoilere, și este un lucru pe care nu aș dori să-l fac.

Regatul Ceții și al Furiei trasează urmele unui război care e pe cale să iște.Veți vedea că în timp ce pe unii iubirea îi transformă în eroi, pe alții îi conturează ca pe niște narcisişti ce nu-și urmăresc decât propria obsesie.

„— Când îți petreci atât de mult timp închis în întuneric, Lucien, afli că și întunericul începe să te privească!”

Nu am cuvinte să descriu acest roman. Nu pot cuprinde tot fără a da niciun spoiler. Aceasta este o lume magică care te face să visezi cu ochii deschiși. Recomand această carte din toată inima mea!

Acest volum a apărut la Editura Rao.

 

 

Reclame