Prinţul Nemilos de Holly Black

Citind Prinţul Nemilos de Holly Black, am remarcat că poveştile clasice din copilărie sunt mai sadice decât le ştim noi. Spre exemplu în Capra cu trei iezi a lui Ion Creangă, capetele tăiate ale iezilor fiind la fereastră, mama-capră având impresia că aceştia îi zâmbesc la întoarcerea acasă, şi ca mai apoi să vină răzbunarea, în care antagonistul este batjocorit, ars etc.

Ei bine, în ziua de azi, majoritatea romanelor fantasy ar putea foarte bine fi catalogate ca şi basme pentru adulţi sau young adult.

În Prinţul Nemilos, tot felul de făpturi, Zâne şi Zâni, te seduc, te corup şi te mint doar ca să ia ce vor.

„— Cum poţi să-i suporţi? întreb  eu şi furia mă face să mă dezlănţui asupra lui Locke, deşi el e singurul pe care nu sunt supărată. Sunt oribili. Sunt nişte monştri.
Nu-mi răspunde. Mergem mai departe şi, când ajungem la cărarea de mere căzute, îi dau unuia o lovitură atât de puternică, încât ricoşează în trunchiul unui ulm.
— E şi o plăcere să-ţi petreci timpul cu ei, spune el. Luăm ce vrem, dăm curs oricărui gând teribil. Teribilitatea îţi oferă un fel de siguranţă.”

Acţiunea este povestită din perspectiva lui Jude. Le cunoaştem pe surorile acesteia, Taryn, care îi este geamănă şi Viviane, sora lor mai mare. Cele trei au fost martore la uciderea părinţilor şi au fost luate în Tărâmul Zânelor.

Ne reîntâlnim câţiva ani mai târziu cu ele pe Insula Puterii, în regatul Elfhame, în casa lui Madoc şi sub protecţia acestuia. Madoc este ucigaşul părinţilor lor, dar totodată şi tatăl lui Viviane şi fostul soţ al mamei lor. Este un nobil al acestei lumi, dar şi generalul Înaltului Rege.

Viviane, care este pe jumătate zână, nu îşi doreşte nimic mai mult decât să plece din lumea zânelor şi să ajungă în lumea oamenilor, pe când Jude care este o fire bătăioasă, sfidătoare şi puternică, îşi doreşte să se integreze în lumea lor. Dar, şansele de a se integra în această lume sunt mici, chiar dacă a fost crescută alături de surorile sale ca una de-a lor.

„Sunt obişnuită să am servitori. Impi şi hobi, goblini şi grigi. Aripi diafane şi unghii verzi, coarne şi colţi. Locuiesc pe Tărâmul Zânelor de zece ani. Nimic de aici nu îmi mai pare atât de ciudat. Aici, eu sunt cea ciudată, cu degetele boante, urechile rotunde şi viaţa scurtă cât a unei muşte.”

Îşi fac apariţia şi cei de la curtea regală. Aflăm cum unul dintre copiii regelui Eldred va fi următorul rege, dintre care, cel de-al treilea copil este favoritul, Dain. Cât despre Jude, aceasta nu mai dorea să îndure capriciile, răutăţile şi farsele la care o supuneau prinţul Cardan şi amicii săi.

„Nu tânjesc să fiu egală cu ei. În inima mea, tânjesc să-i întrec.”

Prinţul Cardan este cel de-al şaptelea fiu, şi cel mai mic al regelui, iar Jude îl consideră cel mai nemilos şi crud dintre copiii lui Eldred.

Lui Jude îi este interzis să participe la întrecerile de la Înalta Curte pentru a deveni cavaler, dar i se oferă o altă oportunitate pentru a avea putere: reuşeşte să facă un târg cu Dain şi devine spionul acestuia. Ca spion, aceasta are un atuu în mână, ea fiind om, poate minţi.

Ce am adorat la această carte, a fost faptul că personajele au fost superb schiţate, iar scriitoare m-a făcut să mă implic în carte, m-a făcut să mă simt ca unul dintre personajele ei. Personajele nu sunt schiţate în alb şi negru, sunt între. Sunt imprevizibile. schimbătoare, te surprind la fiecare mişcare.

Acu-i acu… Cardan… Ufff. Aici sunt multe de zis, dar nu vă plictisesc cu detalii aşa de multe. Vă las pe voi să descoperiţi ce fel este el de fapt. Este arogant, vicios, chipeş – la fel ca majoritatea zânelor – impulsiv şi imatur, ceea ce nu m-a surprins mai deloc.

Mi-a plăcut faptul cum autoarea a conturat relaţia lui Jude şi Cardan, relaţia dintre ură şi fascinaţie care este marcată sub o antipatie care mocnea ca un vulcan care e pe cale să erupă, atracţia pe care refuză să şi-o asume.

„— Spune-mi de ce mă urăşti. Odată pentru totdeauna.
 — Prea bine, zice şi mă fixează cu o privire răutăcioasă. (…)
Se apleacă înainte şi închide ochii.
— Mai mult decât orice, te urăsc pentru că mă gândesc la tine. Adesea. E dezgustător şi nu mă pot opri. (…)
Schimb unghiul în care ţin cuţitul, întorcându-l astfel încât să-i străpungă beregata. Nu pare nici pe departe atât de alarmat din cauza mişcării mele pe cât mă aşteptam. Nici pe departe atât de alarmat ca în momentul în care îmi ating buzele de buzele lui.” 

Pentru mine a fost o carte pe care a trebuit să o savurez, să citesc fiecare pasaj de câteva ori până mă săturam. Nu am putut să o las din mână mai deloc. Povestea a fost seducătoare, m-a atras în lumea ei, şi m-a ţinut captivă până la final.

Mulţumesc Libris pentru acest volum! O puteți găsi și site-ul editurii Storia.