Recenzie Dragonul Tatălui meu de Ruth Stiles Gannett

Dragonul tatalui meuBună tuturor! Cred că principalul motiv pentru care am cerut cartea asta e că mi s-a părut numai bună de citit pe plajă. Și am avut dreptate.

Mare lucru nu prea aș avea ce să spun, nu inundă în acțiune, suspans, complexitate, ci e ceva ce merge în amestecătură cu altele sau când vrei o pauză de la ceva prea greu de citit sau pur și simplu nu ai timp să-ți petreci timpul cu un cărțoi complicat și alambicat. 
Poate fi citită și pisicii și cățelului, dar și copiilor seara în loc de clasicul și mult suprasolicitatul Fram, ursul polar care mi se citea mie… Poți să o citești stând la soare, făcând ochiuri pentru micul-de-jun sau poți să faci la 80 de ani – păscând oile. E fără vârstă. Pentru adolescenți, tineri sau adulți e acel moment de plutit în norișor, pentru copii poate fi o lectură alertă, iar pentru persoanele mai la apusul vieții poate fi acel val care te scoate din atonie.

E ca o acadea sau ca un soare zâmbitor, îți aduce cu totul zâmbetul pe buze fără a-l forța să apară, însă. Inocența, optimismul infantil apar încă din primele pagini, iar ilustrațiile făcute de mama vitregă a autoarei sunt foarte drăgălașe, păcat că nu sunt color.

Amuzantă, copilăroasă, dulceagă – Dragonul tatălui meu arată cum prietenia dintre un dragon și un băiețel curajos și pe alocuri mincinos (Scopul, scuză mijloacele – vorba lui Machiavelli, nu?) poate leaga o aventură de poveste, la propriu.

Mulțumesc mult Târgului Cărții pentru prezentul volum! Îl recomand tuturor!

”- Practic, Insula Sălbatică e tăiată în două de un râu lat și noroios, continuă pisica. Râul ăstă izvorăște aproape de un capăt al insulei și se varsă în ocean la capătul celălalt. (…) Într-o zi, cam cu patru luni înainte să ajung eu pe Insula Sălbatică, un pui de dragon a căzut pe malul râului dintr-un nor jos. Era prea mic, nu știa să zboare grozav de bine și, în plus era rănit destul de tare la o aripă, asă că n-a putut să se întoarcă în norul lui. Animalele l-au găsit (…). L-au legat de gât cu o sfoară groasă și-au așteptat să i se vindece aripa.”

” Tata văzu o lăbuță minusculă care mângâia rucsacul. Rămase nemișcat, dar șoarecele, fiindcă asta era, un șoarece, o zbughi, bolborosind pentru sine:
– Trebuie să tun ceva. Adică trebuie să spun cuiva.”

”   – Tu ești, Maimuță?
– Da, răspunse tata.
Atunci vocea continuă:
– Cred că ai ceva în spate, Maimuță.
Iar tata răspunse:
– Da.
Pentru că el chiar avea ceva în spate. Avea rucsacul.
– Ce ai în spate, Maimuță? întrebă vocea.
Tata nu știu ce să răaspundă. (…)
– Pun pariu că o duci pe bunica ta bolnavă la doctor.”

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s