Recenzie Casa Secretelor

Mulțumesc pentru prezentul volum lui Libris, o lectură interesantă și alertă.Casa secretelor - Chris Columbus, Ned Vizzini

Totul începe destul de enigmatic, dar repejor aflăm că situația familiei din față ochilor noștrii nu este tocmai una roz, ei fiind decăzuți din punct de vedere financiar. Acest declin este datorat tatălui celor trei copii( cu temperamente foarte diferite), care fusese medic până ce adormise inexplicabil și se trezise cu un bisturiu plin de sânge, cu care sculptate un semn ciudat pe abdomenul unui pacient. Logic și normal, a fost expediat rapid de la spital.
Părinții alături de cei trei copii, Brendan, Eleanor și Cordelia, caută o casă care să creeze aparența unei bogății. Și o găsesc, extravagantă, uluitoare și ca valoare, se ridica undeva la 4-5 milioane. Dar nu, ea este foarte ieftină, suspect de ieftină și familia Walker o cumpară. Dar la doar câteva ore, încep să se petreacă lucruri suspecte și curând întreagă familie descoperă o ființă demonică, pe nume Vrăjitoarea Vântului, care le distruge interiorul casei( mă rog, casa era a  ei) și îi trimite pe părinți cine-știe-unde.
Când se trezesc din leșin Breandan și Cordelia se duc să o caute pe sora lor mai mică, toți trei căutându-i ulterior pe părinți. Dar nici unde. Ulterior, descoperă că nu mai erau în San Francisco, ci undeva unde existau doar lucruri periculoase și bizare.

Și de aici, lectură plăcută, vă las să aflați singuri…

Ce aș putea mai spune?
În principiu toată goana asta e (evident) alertă, te ține în suspans, aș fi trăit bine și fără anumite momente cam de genul aviator rănit- fată frumoasă salvatoare, dar nu le poți avea pe toate, nu?
Contextul, aspectele mitologice, magia ciudată a cărților și toată căutarea, dar și multe altele, fac cartea de față o lectură ușoară în ciuda numărul mărișor de pagini.

Găsiți cartea AICI

”Ultima dată când ieșiseră din casă, Brendan se bucurase că ei aveau arme. Acum, prezența lui Will, părea suficientă.”

” – La așa ceva nu mă așteptam! strigă Will uimit, și apoi copacii începură să cadă.
Fugiți!!!

” Ultimul copac se prăbuși chiar în fața lui Eleanor, ratând-o cu câțiva centimetrii.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s