Ecce, Dexter

How wonderful it is to be me.

Dearly Devoted Dexter nu e primul, ci al doilea volum din seria Dexter a lui Jeff Lindsay. Primul lucru pe care l-am observat e coperta, „pătată” cu urme de sânge, promițând un thriller sau în orice caz o poveste care să îți dea tot felul de fiori a la Coșmar pe strada Ulmilor. Al doilea lucru pe care l-am observat era că nu puteam găsi primul, sau al treilea, sau al patrulea volum.

E Dexter, mi-am zis. Merge și pe cont propriu.

Și a mers. Dexter ne salută din grădina iubitei sale, Jess, în timp ce se joacă prinselea cu copiii ei. Știți voi, Dexter. Psihopatul. Justițiarul sângeros care păstrează mostre din sângele victimelor într-un dulăpior separat. Omul care o ia razna când vine luna plină fără să fie vârcolac. Aparent luna îl invită la fapte rele, ce putem zice? Omul ăsta are acum iubită, în ciuda tuturor afirmațiilor sale legate de cât de monstruos e.

Aparent are iubită ca să nu dea rău în societate. O fi el psihopat, dar măcar nu e un dubios. Trebuie să fii un domn când ai numai cuțite în cap, sau te bagă la închisoare pe viață pentru că ți-ai ucis numărul de kilograme în oameni.

Ahem.

IMG_20170625_212000.jpg

În calitate de cititor, Dexter îți vorbește cu mare ironie, poate cu puțină afecțiune, tot ce se întâmplă în jurul lui. Felul în care impozantul sergent Doakes pune ochii pe el, conștient de latura sa demonică. Felul în care descoperă un ucigaș în serie care își mutilează victimele și le lasă într-un stadiu între viață și moarte, un purgatoriu care îi poate duce doar în iad. Felul în care sora sa, Deborah, se îndrăgostește de un polițai de la Washington, nu prea deștept, care e răpit de susmenționatul ucigaș în serie. Felul în care Dexter prinde și ucide un pedofil la începutul romanului, și pe partenerul său în crimă la sfârșitul lui.

Și toate astea sunt povestite pe cel mai carismatic, rafinat și ascuțit ton cu putință, Dexter neputându-se abține de la a face tot felul de observații legat de cât de plicticoasă e viața de om normal, cât de mult te prostește iubirea, sau cât de prost stau hainele pe unii oameni. A da. Omul ăsta iubește mâncarea. Există un moment în care soră-sa e ocupată având revelații legate de criminal, iar tot ce vrea Dexter e un sandwich. În paragraful următor, Dexter recunoaște că a avut fantezii cu ronțăitul a vreo trei sandwich-uri.

În ciuda tonului meu lipsit de considerație, mi-a plăcut Dexter. Și ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că motivația sa numărul 1 ca să treacă prin tot procesul ăsta dureros a fost să scape de Doakes ca să poată să ajungă la pedofilul numărul 2.

Serios. Nu se poate mai bine de-atât.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s