” Singurele feţe cunoscute pe care le-au văzut fetele în timp ce se luptau să intre în club au fost câţiva crainici de ştiri de la postul naţional de televiziune, cărora Denise le zâmbea întruna, repetând caraghios „Bună seara”, foarte serios, exact în nasul lor.
Din nefericire, după asta Holly nu-şi mai aminti nimic.”

” Holly se trezi cu capul zvâcnind. Gura îi era mai uscată ca sandalele lui Mahatma Gandhi, iar vederea îi era slăbită. Se sprijini într-un cot şi încercă să-şi deschidă ochii, care parcă erau lipiţi. Privi cu ochii întredeschişi prin cameră. Era luminoasă, foarte luminoasă şi se învârtea. Se petrecea ceva foarte ciudat. Holly dădu cu ochii de imaginea ei reflectată în oglinda din faţă şi se sperie. Avuse un accident noaptea trecută? „

” Holly aruncă o privire la ceasul de pe şemineu şi observă că era aproape miezul nopţii. Îşi luă poşeta şi scoase plicul pe luna octombrie de la Gerry. Îi era groază de zilele când nu vor mai fi scrisori. Mai rămăseseră doar două după asta. Îşi trecu din nou degetele peste scris, în timp ce desfăcea plicul. Scoase cartonaşul din plic şi o floare uscată care fusese presată între două foi îi căzu în poală.”

17901908_1067682376666692_748654025_o

 

P. S. Te iubesc este cartea de debut a autoarei Cecelia Ahern. Este o poveste despre o iubire nemuritoare care, sper, că vă va cuceri de la prima pagină citită.

Romantismul, umorul şi tristeţea se împletesc în această poveste dându-i glas. Pe una dintre paginile romanului, este scris:Eu cred în magia cărților. Cred că, în anumite momente ale vieții, suntem atrași în mod deosebit de anumite cărți când ne plimbăm fără țintă pe culoarele unei librării, fără să avem vreo idee ce vrem să citim și dintr-odată, găsim cea mai frumoasă carte, cea mai bună și cea mai potrivită, prinvindu-ne drept în față. Cărțile au puterea de a-și găsi drumul în viața noastră.” Ei bine, eu îi dau dreptate, mi s-a întâmplat asta de nenumărate ori, şi cred că şi vouă vi s-a întâmplat să căutaţi anumite cărţi, dar din întâmplare aţi găsit altceva, ceva ce vă atrăgea, vă seducea.

Ei bine, în această carte este vorba despre Holly, personajul principal al romanului, o femeie a cărui soţ îi moare din cauza unei tumori pe creier. Moartea întotdeauna este imprevizibilă, iar când te aştepţi mai puţin, aceasta îţi bate la uşă.

După moartea soţului ei, Gerry, Holly se simte singură şi nefericită. Mama ei, văzând acest lucru, o sună îngrijorată  spunându-i că a primit un plic pe adresa lor, pe plic scriind „LISTA”, Şi lume, de aici începe cu adevărat aventura.

„Lista” nu e decât un plic ce conține alte 10 plicuri, câte unul pentru fiecare lună rămasă a anului, Gerry murind în februarie. Unele plicuri sunt amuzante, la altele veţi plânge.

Acesta nu este un roman de dragoste, siropos, ci o poveste despre cum eroina reuşeşte să treacă peste moartea soţului ei, pur şi simplu renaşte, învaţă să iubească, să trăiască din nou, iar aceasta o va face în timp.

Autoarea, cum am mai specificat mai sus, reuşeşte să îmbine romantismul, tristeţea şi umorul, romanul reuşind să îmi aducă lacrimi în ochi dar şi zâmbetul pe buze.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest roman a fost faptul că Holly îşi dă seama că ” între timp, trebuie doar să trăiască.” 

Datorită succesului incredibil înregistrat de carte, în 2007 s-a realizat şi o ecranizare cu Hilary Swank şi Gerard Butler în rolurile principale. Chiar dacă este diferit faţă de carte, ecranizarea mi s-a părut reuşită.

Dacă aţi văzut filmul sau dacă aţi citit cartea, cum vi s-a părut?

Îi mulţumesc Editurii All pentru această carte minunată. Cartea P.S. Te iubesc  de Cecelia Ahern poate fi comandată online de pe website-ul editurii All.RO.

Anunțuri