Toată lumea știe de filmele cu zombie, de la peliculele clasice ale lui George Romero, până la viziuni originare (28 Days Later) și spin-off-uri de genul Pride and Prejudice and Zombies. Unii le iubesc, alții le urăsc, unora nici nu le pasă. Dar ce  e important e că sunt populare, poate chiar suprapopulare, hiperpopulare, atât de cunoscute de tot omul încât ajung să plictisească.

Aici însă, avem un roman despre zombie, care a stat la baza unui film (tot despre zombie) cu Brad Pitt. Max Brooks a publicat în 2006 Războiul Z, continuarea neoficială a primei sale cărți, Ghid de supraviețuire printre zombie.

Am avut mari speranțe când am văzut prima oară cartea. Coperta dezolantă, opiniile, sinopsisul mi-au dat impresia că acesta va fi romanul chintesențial al morților vii, o carte de referință, o epopee zombie.

Hai, nu spune că epopee zombie nu sună mișto.

download

Am avut așteptări mari și probabil de aceea am avut momente de plictiseală, în care mă întrebam de ce am ales să citesc această carte. Dar, în mare, e o carte bună.

Primul lucru important despre această carte este că este scrisă sub forma unei colecții de interviuri date mai multor supraviețuitori ai epidemiei care a mâncat probabil jumătate din populația planetei. Acești supraviețuitori vin din diferite medii sociale, au principii diferite, și trăiesc în toate colțurile lumii: doctori care acceptă traficul de organe, foști giganți ai cinematografiei, soldați, oameni de stat, tinere debile mental, bărbați orbi, piloți de luptă.

Naratorii se succed, fiecare dând glas viziunii proprii, experienței proprii, adesea contrazicându-se, uneori condamnându-se unii pe alții în funcție de cât de cunoscuți sunt. Numai reporterul, care arareori se implică emoțional în interviuri, are o privire de ansamblu, oarecum obiectivă, asupra catastrofei. Ce au intervievații în comun este că sunt mai mult sau mai puțin devastați moral, fie atingând limita demenței, fie făcând schimbări de 180 de grade, fie pur și simplu secătuiți de efort, nesiguranța zilei de mâine și responsabilități.

Prima parte a romanului prezintă relatările unor oameni care au intrat în contact cu faza incipientă a epidemiei, care au văzut primii infectați dar au ales să tacă. Orice om de rând ar fi făcut la fel, din teama de a nu fi interogat, prins, implicat în ceva mai mare decât el. Lasă, că trece, am văzut eu greșit, gândim din instinct, sperând că totul o să fie bine. Uneori nu e.

Următoarele părți includ vocile unor oameni obișnuiți care au avut de-a face cu epidemia din momentul în care a devenit oficială, dată la știri, iar autoritățile au luat măsuri, care s-au grăbit să își părăsească propria casă pentru a se ascunde în fortărețe sau în nord, unde zombii îngheață. Există și părți dedicate soldaților, politicienilor, unor oameni din marină și forțele aeriene. Oameni de stat din țări precum Japonia, SUA, Rusia și Africa de Sud caută propriile soluții la aceeași problemă. La fel și China. Despre Coreea de Nord nu știu ce să spun. Nimeni nu știe nimic despre ea.

Oamenii se descurcă, statele, federațiile. Se crează orașe noi, civilizații noi. Se revine la o formă pre-industrială a societății. Oamenii încearcă să reconstruiască propria lume, iar avocații, economiștii și magnații devin inutili. Noua lume are nevoie de fermieri.

Nu e un tablou ideal. Lumea merge înainte. Ultima parte prezintă concluziile unora dintre intervievați. Unii speră. Alții condamnă. Asta-i viața.

Cartea a apărut la editura Trei.

Anunțuri