concurs-fata-din-tren-invitatii-film

Să trăieşti aşa cum trăiesc eu în momentul de faţă e mai greu vara, când ziua e atât de lungă, când umbrele sunt aşa de rare, când toată lumea e pe afară, îndeletnicindu‑se cu câte ceva, atât de flagrant, de agresiv de fericită. Este epuizant, și te face să te simţi prost dacă nu i te alături.

„Simţeam cum mi se înroşesc obrajii; dacă tipul nu‑şi
dă seama că mint de îngheaţă apele, atunci nu merită să
fie poliţist.
Detectivul s‑a întors, a apucat unul dintre scaunele
împinse sub masă şi l‑a tras spre el cu o mişcare bruscă,
aproape violentă. L‑a pus chiar în faţa mea, la un metru
de mine. S‑a aşezat, cu mâinile pe genunchi, cu capul
într‑o parte.”

„La început, nu eram tocmai sigură. M‑am holbat
la fotografia aceea, încercând să‑mi readuc în memorie
bărbatul pe care îl văzusem în ziua respectivă, cu capul
aplecat, îmbrăţişând‑o.”

„Afară, tunete şi fulgere. Sar din pat ca arsă. La ce
mă gândisem azi‑noapte? Îmi verific agenda neagră, dar
n‑am notat nimic în ea de ieri de la amiază: notiţe despre
Kamal — vârstă, etnie, condamnarea pentru violenţă
domestică. Iau un pix şi tai ultima menţiune.”

fata-din-tren-cover

„Nu pot să risc. Nu suport gândul să am alte imagini
în cap, alte amintiri în care să nu pot avea încredere,
amintiri care se amestecă unele cu celelalte, se contopesc,
se metamorfozează şi se dislocă, făcându‑mă să cred că
ceea ce înţeleg nu este de fapt adevărat, sugerându‑mi să
merg pe o anumită cale, când de fapt ar trebui să merg
pe alta.”

„Nu am de ales, va trebui să devin puternică.
Mi se închid pleoapele şi capul îmi cade în piept.
Dau televizorul mai încet, astfel încât nu se mai aude
aproape nimic, mă întorc cu faţa la spătarul canapelei,
trag pătura peste mine şi cad în amorţire, simt, o să dorm
şi apoi… pac, îmi fuge iar pământul de sub picioare şi
tresar violent, cu inima la gât. Mi‑am amintit! Mi‑am
amintit!”

„Dar nu îi pare rău deloc, sunt convinsă de asta şi nu
vreau să mă prăbuşesc în faţa ei. Şi, în momentul acela,
mă uit în jos, mă uit la Evie şi simt o tristeţe cum n‑am
mai simţit niciodată în viaţa mea, o tristeţe care se izbeşte
de mine ca un val, lăsându‑mă fără suflare.”

„Tot ce‑a fost înainte îmi este iertat, aşa cum speram
să se întâmple. A şters totul cu buretele, toate păcatele
mele. Mi‑a zis că, dacă nu mă iert eu pe mine însămi,
toate astea se vor repeta la nesfârşit şi n‑o să fiu niciodată
în stare să mă opresc, să nu mai fug. Iar acum nu mai pot
să fug, nu? Acum, că ea e aici, eu nu mai pot să fug.”

Cartea a apărut la editura TREI.
Ați văzut filmul? Cum vi s-a părut?

Anunțuri