” Percy Jackson şi Olimpienii ” de Rick Riordan.

If you’re reading this because you think you might be one, my advice is: close this book right now. Believe whatever lie your mom or dad told you about your birth, and try to lead a normal life.
Being a half-blood is dangerous. It’s scary. Most of the time, it gets you killed in painful, nasty ways.
If you’re a normal kid, reading this because you think it’s fiction, great. Read on. I envy you for being able to believe that none of this ever happened.
But if you recognize yourself in these pages-if you feel something stirring inside-stop reading immediately. You might be one of us. And once you know that, it’s only a matter of time before they sense it too, and they’ll come for you.
Don’t say I didn’t warn you.
My name is Percy Jackson.
I’m twelve years old. Until a few months ago, I was a boarding student at Yancy Academy, a private school for troubled kids in upstate New York.

Traducerea este făcută de mine.

Uitaţi cum stă treaba, nu eu am cerut să fiu semizeu. Dacă citiţi asta pentru că vă gândiţi c-aţi putea fi unul vă dau un sfat: închideţi cartea chiar acum. Credeţi minciuna pe care v-a spus-o mama sau tata la naştere, şi încercaţi să trăiţi o viaţă normală.

Să fii un semizeu este periculos. Este înfricoşător. În marea parte a timpului, te omoară în cele mai dureroase, dezgustătoare moduri.

Dacă eşti un copil normal, citind asta pentru că tu crezi că e ficţiune, grozav. Citeşte. Te invidiez pentru că eşti capabil să crezi că nici un dintre aceste chestii nu s-a întâmplat. Dar dacă te recunoşti în aceste pagini – dacă simţi ceva tulburător înăuntrul tău – încetează să mai citeşti. Ai putea fi unul dintre noi. Şi odată ce ştii asta, este doar o chestiune de timp până ce ei vor putea să simtă şi ei, şi vor veni după tine.

Nu spune că nu te-am avertizat. Numele meu este Percy Jackson. Am doisprezece ani. Până acum căteva luni, eram un elev la Yancy Academy, o şcoală privată pentru copii cu probleme din nordul New York-ului.

Imagini pentru percy jackson si olimpienii

” Percy Jackson şi Olimpienii ” de Rick Riordan este o serie de cărţi ce au la bază mitologia greacă.

Percy este un adolescent de doisprezece ani cu dislexie şi ADHD, întrând în probleme fără să vrea şi ajunge să fie exmatriculat în fiecare an de la şcoala la care învaţă.

Totul începe la Academia Yancy, unde Percy se enervează pe o colegă de a sa care îşi tot bătea joc de cel mai bun prieten al său, Grover, şi fântâna explodează. Suplinitoarea îl observă pe Percy şi îi spune că vrea să discute cu el dar este atacat de ea, transformându-se într-o creatură mitologică, o furie, ce îi este loială lui Hades. Din fericire, Percy o înfrânge cu ajutorul profesorului său Domnul Brunner, care îi dă un pix ce se transformă într-o sabie.

Percy află că este semizeu atunci când mama sa îl duce în Tabăra Semizeilor, un loc sigur pentru cei ca Percy. Când sunt aproape de tabără, aceştia sunt atacaţi de minotaur. Băiatul dă dovadă de vitejie când îl înfrânge, dar îşi pierde mama, care a fost răpită de zeul lumii de jos.

Acesta este dus de Grover, Chiron şi Annabeth în tabără, unde vom afla că directorul taberei este Dionis, zeul vinului şi nebuniei, şi că este fiul lui Poseidon, zeul apelor, tatăl cailor, aducătorul de furtuni şi cutremure, unul din ” Cei Trei”.

După ce Percy află că tatăl său este Poseidon, acesta află de ce au fost trimise atâtea creaturi ca să-l omoare, fulgerul lui Zeus a fost furat şi Percy a căzut ca ţap ispăşitor.

Ca să recupereze fulgerul şi ca să afle cine l-a furat, Percy se îmbarcă într-o călătorie plină de aventură şi umor, plină de monştrii din mitologia grecă şi o lută sau două cu zeii greci.

Această serie a fost din punctul meu de vedere una amuzantă dar şi plină de aventură, prietenii dar şi cu trădări. Se merită să fie citită, şi dacă aţi văzut ecranizarea primelor două cărţi, ce părere aţi avut?

Această serie a apărut la Editura Arthur.

Chiar aş vrea să vă aflu părerea.

Reclame

Fotografii și dalte ucigașe

Orașul îngerilor în anii ’40. Hollywood. Strălucire. Filme proaste, cu actori frumoși și plini de dramatism. Un detectiv blazat primește ca misiune găsirea fratelui dispărut al unei fete din America provincială și acceptă slujba pentru $20, jumătate din tariful obișnuit. Un om găsit mort, cu o daltă de spart gheața înfiptă în cap. O serie de asasinate amatoare, iar dalta își face din nou apariția. Actrițe nechibzuite și mafioți. Poze compromițătoare. Ironie.

Astă-seară, Marlowe, nu ești rezonabil.

Aceasta este lumea dezlănțuită a romanului Avantaj…Marlowe (1949), al cincilea roman polițist al lui Raymond Chandler. Eroul lui Chandler, detectivul privat Phillip Marlowe din Bay City, e contactat într-o zi cu soare de o fată sobră, îmbrăcată șters, care pretinde că fratele său, venit în Los Angeles pentru studii, a dispărut deodată fără nicio urmă. Marlowe o ia la întrebări, dar orgoliul fetei o împiedică să îi dea mai mult decât câteva semne vagi legate de situația fratelui său. Orfamay Quest, din Manhattan, Kansas, e o fată decentă. Nu se ține de prostii, pentru că nu se poate. Iar fratele său, Orrin, e câte se poate de responsabil.

Așa pretinde ea.

raymondchandler_thelittlesister

În agitația și traficul din Los Angeles-ului, blazat de atitudinea meschină și banală a oamenilor în jurul său, Marlowe pleacă în căutarea lui Orrin, fotograf amator, pe ale cărui negative figurează infamul Weepy Moyer, un gangster american care vrea să lase trecutul în urma sa. Orrin intră în bucluc – subtilul Marlowe știe asta. Dar s-ar putea să târască și alți oameni în urma lui… victime neverosimile, cum ar fi o actriță de mâna a doua de la Hollywood, bogata Mavis Weld…

Care este oare deznodământul acestei intrigi? De ce a fost ucis George W. Hicks, un escroc oarecare? Orrin este încă în viață? Ce legătură are Dolores Gonzales, menajera focoasă a lui Mavis în toată afacerea asta?

Am scos din buzunar fotografia de la restaurantul „Dansatorii” și i-am întins-o. Se uită lung la mine, fără să clipească, apoi coborî ochii. Privi fotografia ei și a lui Steelgrave în separeul restaurantului. O privi cu un aer grav, neclintit. Apoi, încet de tot, întinse mâna și atinse meșele ude de pe tâmple. O străbătu un slab fior. Întinse mâna și luă fotografia. Se uită cu atenție la ea. Apoi își ridică din nou ochii, încet, foarte încet.

Citate – Fata din tren de Paula Hawkins

concurs-fata-din-tren-invitatii-film

Să trăieşti aşa cum trăiesc eu în momentul de faţă e mai greu vara, când ziua e atât de lungă, când umbrele sunt aşa de rare, când toată lumea e pe afară, îndeletnicindu‑se cu câte ceva, atât de flagrant, de agresiv de fericită. Este epuizant, și te face să te simţi prost dacă nu i te alături.

„Simţeam cum mi se înroşesc obrajii; dacă tipul nu‑şi
dă seama că mint de îngheaţă apele, atunci nu merită să
fie poliţist.
Detectivul s‑a întors, a apucat unul dintre scaunele
împinse sub masă şi l‑a tras spre el cu o mişcare bruscă,
aproape violentă. L‑a pus chiar în faţa mea, la un metru
de mine. S‑a aşezat, cu mâinile pe genunchi, cu capul
într‑o parte.”

„La început, nu eram tocmai sigură. M‑am holbat
la fotografia aceea, încercând să‑mi readuc în memorie
bărbatul pe care îl văzusem în ziua respectivă, cu capul
aplecat, îmbrăţişând‑o.”

„Afară, tunete şi fulgere. Sar din pat ca arsă. La ce
mă gândisem azi‑noapte? Îmi verific agenda neagră, dar
n‑am notat nimic în ea de ieri de la amiază: notiţe despre
Kamal — vârstă, etnie, condamnarea pentru violenţă
domestică. Iau un pix şi tai ultima menţiune.”

fata-din-tren-cover

„Nu pot să risc. Nu suport gândul să am alte imagini
în cap, alte amintiri în care să nu pot avea încredere,
amintiri care se amestecă unele cu celelalte, se contopesc,
se metamorfozează şi se dislocă, făcându‑mă să cred că
ceea ce înţeleg nu este de fapt adevărat, sugerându‑mi să
merg pe o anumită cale, când de fapt ar trebui să merg
pe alta.”

„Nu am de ales, va trebui să devin puternică.
Mi se închid pleoapele şi capul îmi cade în piept.
Dau televizorul mai încet, astfel încât nu se mai aude
aproape nimic, mă întorc cu faţa la spătarul canapelei,
trag pătura peste mine şi cad în amorţire, simt, o să dorm
şi apoi… pac, îmi fuge iar pământul de sub picioare şi
tresar violent, cu inima la gât. Mi‑am amintit! Mi‑am
amintit!”

„Dar nu îi pare rău deloc, sunt convinsă de asta şi nu
vreau să mă prăbuşesc în faţa ei. Şi, în momentul acela,
mă uit în jos, mă uit la Evie şi simt o tristeţe cum n‑am
mai simţit niciodată în viaţa mea, o tristeţe care se izbeşte
de mine ca un val, lăsându‑mă fără suflare.”

„Tot ce‑a fost înainte îmi este iertat, aşa cum speram
să se întâmple. A şters totul cu buretele, toate păcatele
mele. Mi‑a zis că, dacă nu mă iert eu pe mine însămi,
toate astea se vor repeta la nesfârşit şi n‑o să fiu niciodată
în stare să mă opresc, să nu mai fug. Iar acum nu mai pot
să fug, nu? Acum, că ea e aici, eu nu mai pot să fug.”

Cartea a apărut la editura TREI.
Ați văzut filmul? Cum vi s-a părut?