Stabiliment cultural, la Bucureștii lui Caragiale

Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.

Îmi place teatrul, pot zice chiar că e sublim – dar, fiind studentă, și încă una mai puțin prudentă cu banii, nu îmi permit să mă duc în mod oficial la teatru. Tocmai de aceea, m-am considerat un om norocos când am aflat că se aproprie a cincea ediție a Festivalului Bucureștii lui Caragiale, unde toate spectacolele (și unele suveniruri) au fost gratis.

Gratis, ați spus? Da, imediat. Ce autobuz se ia până acolo?

Festivalul a avut loc de pe 1 pe 6 noiembrie, în Parcul Izvor, fiecare seară încântând spectatorii de toate vârstele fie cu un spectacol de teatru, fie cu un movie night cu adaptări ale operelor dramaturgului. La eveniment au participat Teatrul de Comedie, Studio Amena și Teatrul Mic, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis și Teatrul Evreiesc de Stat, iar Teatrului Ion Creangă trebuie să îi mulțumim pentru organizarea evenimentului. Totodată, au participat regizori precum Alexandru Dabija, Gelu Colceag, Doru Ana și Victor Ioan Frunză, care au redat lumea lui Caragiale într-o lumină nouă, personală.

Cei cu adevărat pasionați de teatru puteau efectiv să vadă în fiecare seară a săptămânii un spectacol diferit, iar mai multe adaptări ale faimoasei O scrisoare pierdută le-au dat de gândit criticilor. Din păcate, nu m-am putut înscrie în rândurile acestor mosafiri onorabili, dar am reușit să merg de două ori și să râd copios alături de alte câteva zeci de oameni.

spectacole-de-teatru-si-proiectii-de-film-la-festivalul-bucurestii-lui-caragiale-a1173.jpg

Ajung la destinație. În Parcul Izvor, fix vis-a-vis de Palatul Parlamentului, văd un arc mare, înconjurat de personaje din carton în haine de epocă: o cocoană, un flașnetar, un școlar mai mult sau mai puțin antipatic care îmi reamintea de d-l Goe. Trec de ele, curioasă ce urmează: o alee lungă, care duce la un cort uriaș, presărată cu diferite tarabe cu mâncare. Câțiva oameni beau bere și mușcă din cârnați, alții mănâncă găluști cu prune și dau pe gât pahare cu vin fiert. La standuri e un semn mare, pe care scrie D-ale gurii, iar o alee mai mică, Aleea Bibicilor, mă conduce fie spre un loc frumos amenajat cu mese, scaune și balansoare, fie spre Stabilimentul Cultural, unde are loc magia.

Întâi, trec pe la un stand cu vederi și scot portofelul. Doamna responsabilă îmi spune că sunt gratis și pot să iau mai multe seturi. Zâmbesc încurcată și iau mai multe vederi și stickere, apoi mă duc cuminte la spectacol unde e. Plin. De. Lume.

E extraordinar câți oameni erau acolo, chiar câți oameni au stat în picioare pe toată durata spectacolului, foarte mulții fiind tineri, studenți sau liceeni, care comentau din când în când câte o scenă mai inedită. Am prins loc, din fericire, în ambele seri.

Vineri a fost movie night și am prins jumătate din filmul O noapte furtunoasă, în regia lui Jean Georgescu, apoi filmul Două lozuri, în regia lui Gheorghe Nagy și Aurel Miheleș. Vă spun sincer că nu am mai văzut demult o comedie la fel de bună ca adaptarea nuvelei, al cărei protagonist, Lefter Popescu, își deplânge norocul când prietenii îl conving să cumpere un bilet la loterie, apoi descoperă că avea numerele câștigătoare…

D. Lefter e liniștit – acea liniște a mării, care, înțelenită în fine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan: fața ei este senină, fără creț, pe când în fundu-i zac atâtea sfărâmături de corăbii înghițite pe de-apururi, înainte de a fi putut ajunge la liman!

Sâmbătă a fost reprezentația Teatrului Metropolis, în regia lui Victor Ioan Frunză, clasicul O scrisoare pierdută. Am râs când personajele plângeau: Fănică, Zoe, Cațavencu, Cetățeanul Turmentat care chiar voia să afle cu cine să voteze, disperații Farfuridi și Brânzovenescu, care strigau Trădare!!! în toate direcțiile, vicleanul Pristanda, răbdătorul Trahanache.

Spectacolul a fost unul pentru care aș fi în stare să plătesc pentru a-l vedea și a-l revedea, cu actori expresivi, vioi, spontani, care se pliază perfect pe personaj, chiar devin personajul pentru două ore, care merită aplauzele publicului.

penet-15_58e

Chestie de tarabă, onorabile! Daraveri de clopotniţă, stimabile!

Tot ce regret e că nu le-am adus flori.

Şi zi, mă lucrași, ai? Adică, dă-i cu bere, dă-i cu vin, nu pentru cinstea obrazului… pentru ca să-mi faci pontul cu scrisoarea… bravos, dom’le Nae.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s