15027491_1875511786014035_2102404663914954078_n

Considerăm clasici autorii greci, cum ar fi Aristotel, Safo și Sofocle, și romani, cum ar fi dramaturgul Plaut. Mai considerăm clasici, pasămite, pe Chaucer și Dante, autori care s-au afirmat în timpul Evului Mediu și în Renaștere. Îl considerăm clasic pe Shakespeare, care a murit la limita dintre Renaștere și baroc. Le considerăm clasici pe Austen și pe surorile Bronte, care au apucat secolul al XIX-lea.

Oare din ce punct un autor încetează să fie clasic și devine un simplu autor, indiferent de popularitatea sa? Am putea-o considera pe J. K. Rowling clasic modern? Dar pe Stanislaw Lem? Ce rămâne cu Haruki Murakami, care a fost laureat de n ori pentru premiul Nobel?

Și totuși, aceasta este o întrebare pentru o altă zi. Acum ne vom axa pe clasicii care nu se predau la școală, blestemata generație a anilor ’20, care a petrecut până nu a mai putut, a scris pe rupte, a iubit, a suferit, a văzut sfârșitul unui război mondial și începutul altuia.

Aceștia sunt autorii damnați, rebeli, care nu s-au supus convențiilor și care au trăit atât de intens încât viețile lor s-au spulberat în mii de bucăți. Zbuciumul lor a creat opere vii, durabile, care vor rezista cu brio generațiilor viitoare, care au inspirat mii de scriitori.

Aceștia sunt cei frumoși și blestemați.

Franz Scott Fitzgerald (1896-1940)

thegreatgatsby_1925jacket-jpeg

Autorul capodoperei americane Marele Gatsby, F. Scott Fitzgerald a debutat în 1920 cu Dincoace de Paradis, a terminat numai patru romane pe toată durata vieții sale, a lăsat un roman neterminat, Ultimul magnat și a trăit o viață intensă, marcată de căsătoria cu Zelda Fitzgerald, o artistă remarcabilă, dar răpusă de alcoolism și de restricțiile soțului său, și de prietenia cu Ernest Hemingway, față de care s-a simțit întotdeauna inferior…

I talk with authority of failure, Ernest with the authority of success. We could never sit across the table again.

Fitzgerald a fost, la viața lui, un student oribil, un cititor avid, un petrecăreț excentric, scenarist la Hollywood și un nomad care nu stătea mai mult de câțiva ani în același oraș. Din 1920 până la moartea sa, Fizgerald a locuit la New York, Paris, Roma, Los Angeles, Baltimore și în Carolina de Nord, Conneticut, Riviera Franceză, Long Island și Delaware. Ultimul său roman, Ultimul magnat, e considerat de critici cel mai bun roman al lui, deși publicul își amintește cel mai bine de Marele Gatsby, care la vremea sa a fost considerat de prost gust.

James Joyce (1882-1941)

Ulysses-Remastered-Book-Cover.jpg

Autorul romanului Ulise, care a făcut mii de studenți din toată lumea extrem de confuzi, și Finnegans Wake, pe care nu îl pot înțelege nici măcat experții lingviști și istoricii literari, James Joyce își dedică toate scrierile în proză orașului natal, Dublin, deși majoritatea vieții sale a fost petrecută în Europa continentală, alături de soția sa, Nora Barnacle.

Joyce a fost fiul unui alcoolic, dar a avut note excepționale și a mers la universitate. A scris poezii și jurnalistică, dar e faimos pentru poveștirile Dubliners, romanul semi-autobiografic Portretul artistului în tinerețe și operele menționate anterior. A trăit la Zurich, Paris și Trieste, dar a iubit Dublinul ca pe propria mamă. A fost pervers, dar fidel – legătura sa cu Nora Barnacle demonstrează acest lucru.

Pe măsură ce îmbătrânește și evoluează, asemenea îmbătrânesc operele lui. Dacă Dubliners e ușor de înțeles pentru un liceean și Portretul artistului pentru un student, Ulise devine un labirint anevoios, populat cu personaje care amintesc de oamenii din viața scriitorului, iar Finnegans Wake, o încurcătură de dialecte și cuvinte.

Finnegans Wake is a 628-page collection of erudite gibberish indistinguishable to most people from the familiar word salad produced by hebrephenic patients on the back wards of any hospital.

John Steinbeck (1902-1968)

51iebzzgudl-_sx324_bo1204203200_

John Steinbeck a fost autorul american a 16 romane, 6 opere de non-ficțiune și 5 colecții de povestiri și nuvele. Este faimos pentru nuvela Șoareci și oameni, povestea epică La răsărit de Eden și romanul Fructele mâniei, pentru care a primit premiul Pulitzer în 1939. Acest roman intră în canonul american și este considerat capodopera sa. A câștigat premiul Nobel pentru literatură în 1962, fiind considerat un gigant al literaturii americane.

Așa cum Fitzgerald favorizează mediul decadent al metropolelor americane și Joyce descrie pe atunci provincialul Dublin, Steinbeck își plasează romanele în mediul familiar al sudului și centrului Californiei, locul său de baștină. Născut în Salinas, California, Steinbeck avea rădăcini germane, engleze și irlandeze. Dragostea pentru literatură a învățat-o de la mama sa, o fostă învățătoare. La fel ca Joyce, a fost un elev bun, ajungând să studieze literatura la prestigiosul Stanford. În New York City a încercat să scrie editoriale, dar a eșuat. Așadar, a revenit în California, unde a dus un trai modest alături de soția sa și prietenul său, biologul marin Carol Henning.

E și bizar că Steinbeck a fost considerat unul dintre marii blestemați ai secolului ’20, dar poate că în viața liniștită a autorului se ascund anumite regrete și ambiții ascunse.

Poate n-o să știm niciodată.

Anunțuri