5120546

Americanilor le place să mănânce. Și le mai place să și gătească. Și le place să mănânce și să gătească atât de mult, încât e aproape imposibil să creezi un compendiu al bucătăriei americane. Din Alabama în Montana, din New York în Louisiana, fiecare stat are propriile rețete, obiceiuri și tradiții culinare, un bun motiv pentru roadtrip-uri dintr-un stat în altul, pentru a descoperi noi arome.

Ce îi diferențiază pe americani de alte popoare din punct de vedere culinar este atitudinea deschisă față de mâncăruri străine. Dacă e exotic, trebuie să fie și interesant, e primul gând al americanului, și trebuie să recunoaștem că are dreptate. Spre exemplu, la primele imigrări ale italienilor în State, la sfârșitul secolului XIX, americanii considerau pastele ceva dezgustător datorită usturoiului, ingredient specific bucătăriei italiene – ca în următoarea generație, mâncarea italienească să fie deja considerată ceva perfect normal, cu adaosul  chifteluțelor americane, net diferite de cele italiene.

Ca desert reprezentativ al Statelor Unite, avem plăcinta cu mere, care a inspirat titlul seriei comice American Pie. Faimoasa plăcintă cu mere a fost adusă în America de englezi, suedezi și olandezi în secolele XVII-XVIII – în acea perioadă, oamenii preferau plăcinta cu carne celei cu fructe, datorită gradului nutritiv mai ridicat. Merele erau folosite mai degrabă pentru cidru. Totuși, plăcinta cu mere a devenit foarte repede un desert popular pe toată durata anului, mai ales în statul Delaware. În perioada aceea, în loc de friptură sau tocană, copiii mâncau plăcintă cu mere la cină.

1024px-Motherhood_and_apple_pie.jpg

Secolele XVIII și XIX au adus numeroase rețete noi, unele rămânând cunoscute doar la nivel local (scoicile Rocky Mountain), altele devenind populare pe tot cuprinsul Americii (untul de arahide, și sandwich-urile cu unt de arahide și gem), multe fiind consumate la scară mare chiar la nivel global, cum ar fi Coca Cola, popcorn-ul, negresele și puiul prăjit.

Un lucru amuzant despre Coca Cola este că era considerată, la început, sănătoasă. Inventată de un farmacist care luptase în Războiul Civil, băutura conținea un amestec de coca și cofeină pentru a-l scăpa de morfinomania pe care o dezvoltase în urma tratării rănilor din timpul războiului. Deși rețeta s-a schimbat, coperta sticlei a rămas aceeași – design-ul fusese făcut de un prieten al său, iar compania Coca Cola încă îl folosește. În zilele noastre, există doar două state unde nu poți să bei Coca Cola: Cuba și Coreea de Nord.

1396383331631

Unele alimente considerate tipic americane își au originea în preparate din alte țări. Spre exemplu, renumiții burgeri au la bază mâncăruri tradiționale germane, dar au fost atât de alterați încât putem să îi considerăm cu adevărat americani. Același lucru s-a întâmplat cu marele hotdog, care se bazează pe cârnăciorii germani numiți wurst. O altă mâncare „străină” mult iubită de americani e pizza, care e gătită diferit din regiune în regiune. Spre exemplu, pizza de Chicago are o crustă extrem de pufoasă, în timp ce pizza de New York are o crustă imposibil de subțire, pentru a putea „împături” pizza bine.

Bobs-Big-Bear-Burger-with-fries_1-e1414543081884.jpg

New York este casa unei populații extrem de numeroase și diverse, iar natura cosmopolită a metropolei i-a ajutat să dezvolte o tradiție culinară mai sofisticată, dând naștere unor rețete precum ouăle Benedict, racul Newberg, salata waldorf, vichyssoise și friptura new yorkeză, complet diferită de orice altă friptură din Statele Unite.

E important de menționat că nu putem rezuma mâncarea americană în câteva rânduri sau chiar pagini. Diversitatea preparatelor, a ingredientelor specifice fiecărei regiuni, a nivelului de modernizare sau civilizație de la țară sau de la oraș vor dicta întotdeauna ce exact se mănâncă și unde. Tot ce putem spera este că am reușit să înțelegem măcar o parte din ce face cu adevărat mâncarea americană… americană.

Eggs_Benedict-01-cropped.jpg

Omnomnomnomnomnom.

Anunțuri