Oshiete! Galko-chan. Ghidul liceenei jenate

Îmi plac de regulă anime-urile shonen, cu acțiune, magie, crime și călătorii periculoase. Anime-uri ca Hunter x Hunter, Yu Yu Hakusho, Cowboy Bebop sau Slayers. Anime-uri fantasy și science fiction și te introduc într-o lume pe care nu ai putea-o descoperi decât prin intermediul ficțiunii. De aceea, nu am fost niciodată mare fan al anime-urilor despre liceeni. Pur și simplu, nu au haz. Mai ales că pretind că sunt realiste, când de fapt sunt pline de inepții: cum că toate fetele sunt perfecte, spre exemplu. Nici că nu poate exista minciună mai sfruntată. Din fericire, există un anime de genul slice of life care neagă asemenea stereotipuri.

Oshiete! Galko-chan este despre o liceeană și prietenele sale. Eroina este înaltă, blondă, cu bust generos, focoasă. Un stereotip întruchipat, nu-i așa? Probabil că acest anime este despre viața ei perfectă, iubitul ei perfect și poate petrecerile perfecte la care merge. Adică, hai să fim serioși, stă până târziu în fiecare noapte!

Mda… stă până târziu ca să se uite la seriale. Are mâini mari. Citește cu intonație la ora de literatură și plânge la filme. Scrie eseuri pentru diferite concursuri. Se jenează repede și spune toate prostiile, după care își dă seama ce spune și se jenează din nou. Iar prietenele ei cele mai bune o jenează în fiecare zi!

FBXXDJb.jpg

Exces de zel la ora de literatură contemporană. What a nerd!

Așa cum Galko e, chipurile, stereotipul ideal feminin gyaru (preluat de la englezescul girl), prietenele ei sunt tocilara, respectiv prințesa stereotipă. Din nou, doar la prima vedere.

Otako e genul nerdy, cu ochelarii ei groși, părul scurt și fizicul nedezvoltat. Visul ei este de a deveni scriitoare și preferă mâncarea semi-preparată. Spre deosebire de strălucitoarea Galko, e complet lipsită de feminitate și nu o deranjează deloc. Citește manga și se uită la anime-uri, ca un otaku adevărat. E puțin perversă și îi place să facă glumițe de genul față de Galko, dar uneori cam exagerează.

tumblr_o107pxgT341uwgq82o1_1280.jpg

De ce să gătești când poți să cumperi pâine de orez de la magazin? Nom nom nom.

Ojou e o fată foarte manierată și prietenoasă, cu note bune, talentată la baseball și foarte stilată. Defectele ei nu sunt mereu puse în valoare deoarece episoadele se concentrează mai mult pe cele ale lui Galko și Otako, dar are și ea momentele ei.

Vn3YP8X.jpg

Disclaimer. Oshiete! Galko-chan este un anime super pervers, pentru unii chiar scârbos, discutând fără rețineri despre probleme feminine cum ar fi pilozitatea, menstruația, mărimea vezicii, a sânilor, etc. Ceea ce dă prospețime acestui anime este fix vulgaritatea lui, faptul că adresează niște chestiuni care sunt deseori trecute cu vederea.

Unii dintre voi ați considera acest anime ca fiind TMI (too much information), și acelora nu le recomand acest anime. Dacă vreți însă un anime despre fete care să nu fie despre iubire sau cât de perfecte sunt, vă recomand Oshiete! Galko-chan din toată inima! Personajele sunt hazlii, sincere și lipsite de ifose, iar peripețiile lor sunt chiar simpatice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s