Străini care se întâlnesc în noapte

Există romane cu un singur erou, care este înconjurat de aliați, inamici, iubiri prezente și trecute, companioni, cunoscuți, străini oarecare. Există deasemenea romane cu mai mulți protagoniști, prin prisma cărora cititorul poate avea o vedere largă asupra universului romanesc. Există însă și opere fără erou, care redau pur și simplu toate personajele în egală măsură, fără a favoriza un personaj sau altul. În alte cuvinte, în aceste opere niciun personaj nu este erou, dar fiecare personaj este protagonist al propriei vieți, la fel ca în viața reală.

O asemenea operă este romanul lui Haruki Murakami, ”În noapte”, care redă schimbările suferite de o gamă largă de personaje pe parcursul unei nopți oarecare, de la miezul nopții la orele dimineții. Firul narativ al operei ne conduce de la un diner Denny’s la o cameră de love hotel, la un parc cu pisici, la un beci unde o formație de studenți repetă toată noaptea. Romanul este bogat în detalii vizuale și tactile, dar și numeroase referințe muzicale, care adaugă lecturii o notă aparte. Chiar aș recomanda lectorilor interesați să asculte cântecele menționate în numeroasele capitole ca acompaniament sonor.

Personajele sunt detaliate, diverse și, după mine, chiar deosebite. Spre exemplu, Mari este studentă în anul întâi la facultate, iar firea ei neîncrezătoare o face să se piardă în studiul limbii chineze drept consolare pentru relația ei distantă cu sora sa mai mare. Takahashi este un tânăr pasionat de trombon care trăiește o criză existențială care îl determină să aspire la depășirea condiției sale mediocre, ”bunicele”. Kaoru este o fostă campioană de wrestling feminin, care în urma unei răni la spate s-a restras pentru a deveni managerul unui love hotel. Însă acestea sunt numai o parte dintre personaje, iar complexitatea cu care pot fi descriși, în fond, niște oameni oarecare, mă uimește și mă încântă cu neasemuire.

Fiecare personaj are o personalitate distinctă, vibrantă, dar toate au o trăsătură în comun: însingurarea, izolarea de ceilalți oameni. Kaoru și angajatele sale muncesc în culise, fără să interacționeze cu clienții lor. Eri, sora lui Mari, doarme singură în dormitorul său. Guo Dongh, prostituata chineză, nu vorbește japoneza și nu are posibilitatea să comunice cu nimeni din afara cercului său ”profesional”, membri ai mafiei chineze. Până și vorbărețul Takahashi se destăinuie în exces doar de teama tăcerii, iar scurta perioadă în care a fost orfan încă îl afectează. În definitiv, acești străini nu se întâlnesc cu adevărat, deoarece nicio conexiune de durată nu se poate forma între aceștia. La fel ca două vapoare care trec unul pe lângă altul în ocean, și personajele noastre trec unul pe lângă celălalt fugitiv, ca o umbră, ca o impresie.

Acțiunea romanului este probabil mai puțin importantă decât personajele sale pline de viață sau ideile pe care acestea le exprimă fie și prin existența lor. Îmi place să cred că, în loc să fie un roman de dragoste, social, thriller sau chiar filozofic, ”În noapte” este o colecție de povestiri. Deși structura sa pe capitole este specific romanească, la fel ca personajele sale, aceste capitole par a însemna mai mult luate separat decât împreună. Singurătatea personajelor se imprimă asupra capitolelor, creând o impresie generală de izolare și deșertăciune.

in-noapte-top-10_1_fullsize

Cartea a apărut la editura Polirom.

Lucruri care nu pot fi ținute sub cheie

Aș dori să încep foarte direct cu faptul că romanul ”Cheia”, de Junichiro Tanizaki, nu mi s-a părut o lectură agreabilă, iar personajele și acțiunea sa îmi par mai degrabă grotești decât realiste, mai degrabă enervante decât emoționante. Deși tratează același subiect ca ”Fecioarele adormite”, de Yasunari Kawabata, sexualitatea și moartea, franchețea cu care autorul descrie carnalitatea umană, de la senzualitatea soției la degenerarea soțului, mi-a lăsat un gust amar în gură. Dacă am afirmat că ”Fecioarele adormite” este un roman liric, marcat de un puternic simț estetic, ”Cheia” se îndreaptă mai mult spre un realism prozaic, lipsit de înflorituri.

Acesta ar putea fi chiar motivul pentru care unii cititori ar fi încântați de această carte. Spre deosebire de alți autori care tratează acest subiect, Tanizaki demitizează sexualitatea, renunță la pudoare pentru a o prezenta așa cum e, tratând subiecte cum ar fi gelozia, fetișurile și adulterul. Acesta separă iubirea de dorință și rafinamentul protagonistei de castitate sau abstinență. Dacă aș acorda un merit aparte felului în care sexualitatea este abordată în acest roman, acesta ar fi faptul că relatarea este lipsită de sentimentalism. Personajele știu ce vor și nu le este teamă să o recunoască.

Acestea fiind spuse, trebuie să recunosc faptul că structura romanului este foarte interesantă. Autorul folosește tehnica jurnalului, jucându-se cu însemnările de căpătâi ale celor doi eroi ai poveștii, un cuplu de vârstă mijlocie care încearcă să depășească incompatibilitatea lor sexuală prin crearea unui triunghi amoros, alcool și fetișizare. Personalitățile contrastante ale celor doi soți sunt puse în paralel prin însemnările aranjate în ordine cronologică, astfel încât jurnalul soțului se întrepătrunde cu cel al soției, într-un dans amețitor și discordant.

Soțul, al cărui nume nu este menționat pe parcursul însemnărilor, este în vârstă de 55 de ani, iar sănătatea lui va slăbi încetul cu încetul odată cu trecerea lunilor. La această stare de deteriorare fizică vor contribui obiceiurile sale nesănătoase, printre care consumul regulat de alcool și dorința obsesivă de a-și satisface soția în pat. El îi reproșează la început frigiditatea, iar mai târziu senzualitatea, incapabil să își asume vina pentru starea lor conjugală defectuoasă.

Pe de altă parte, soția sa, Ikuko, în vârstă de 44 de ani, încearcă de la începutul mariajului lor să își iubească sincer soțul, dar sfârșește prin a fi complet dezgustată de el și îndrăgostită de tânărul pretendent la mâna fiicei lor, domnul Kimura. Relațiile acesteia cu propria fiică sunt lipsite de naturalețe, chiar conflictuale. Ikuko își vede propria fată ca pe un inamic, iar Toshiko își vede mama ca pe un obstacol în calea fericirii ei. Deși accentul se pune pe relația dintre soț și soție, mai interesantă este relația părinte-copil și chiar aceea amantă-amant.

Chiar dacă jurnalul soțului debordează de sinceritate, chiar de brutalitate și nerușinare, caracterul ascuns al soției o lasă incompetentă de a-și mărturisi sentimentele chiar și unei coli de hârti, din sentimentul paranoic că aceasta va ajunge în mâinile fiicei și soțului său, care complotează împotriva ei, chipurile.

Destrămarea relației coincide cu agravarea stării fizice a soțului, dând o impresie generală de degenerare întregii povești. Înstrăinarea emoțională dintre soț și soție se petrece pe fundalul unei vieți sexuale bolnăvicios de intense, acordând relației un caracter compulsiv și distructiv. Finalul romanului dezvăluie tot ce a fost ținut până acum sub cheie, dar nu oferă nicio soluție la situația creată, iar viitorul acestei familii destrămate rămâne incert, dacă nu dezolant.

Pentru cei care au citit ”Cheia” și doresc să își împărtășească opinia, vouă cum vi s-a părut?

cheia_1_fullsize

Cartea a apărut la editura Univers.

Recenzie : Prăvălia de mărunțișuri a domnului Nakano de Hiromi Kawakami

12734224_434185970124675_5667973621577703170_n

Este o carte foarte ușoară.
Hitomi lucrează la prăvălia lui Nakano, de unde și numele . Nu lucrează singură, Takeo se ocupă să i-a anumite lucruri pentru a le aduce la prăvălie. Domnul Nakano le este șef, dar nu este unul dur.
Domnul Nakano duce o viață interesantă pentru vârsta lui, iar sora lui, Masayo la fel.
Între Hitomi și Takeo se leagă ceva, dar sunt momente ciudate între ei, au parte de întâlniri după aceea se schimbă ceva.
La locul de muncă a lui Hitomi vin oamenii ce își vând lucrurile prețioase, unele sunt istorice sau cadouri de la alți oameni. Fiecare lucrușor este special.
Zilele de muncă sunt relaxante după părerea mea. Pe parcursul acestei cărți am simțit că fac parte din carte, că personajele sunt aproape de mine și reale.
Uneori Hitomi, Takeo, Nakano și Masayo iau cina sau prânzul împreună, datorită acestui obicei am aflat mai multe despre ei și despre alte personaje episodice sau despre lucrurile care sunt de vânzare în prăvălie.
În fiecare capitol am aflat despre viața lor, felul lor de a fi, plus denumiri de mâncare care îți lasă gura apă!
Deși este o carte scurtă se întâmplă multe evenimente ce le vor schimba viața sau măcar lasă o amprentă asupra lor.
Nakano va lua o decizie decisivă. Au parte de anumite schimbări.

Dar ultimul capitol este decisiv pentru personajele din carte. Se schimbă multe. S-au schimbat multe.
Cartea este destul de scurtă de aceea nu voi dezvălui prea multe. Veți afla mai multe dacă citiți această carte interesantă. 🙂
Mi-a plăcut la nebunie și o recomand tuturor mai ales celor care citesc literatură asiatică în principal cea niponă.
Dacă ați citit această carte cum vi s-a părut?
Cartea mi-a fost oferită de Târgul Cărții, sponsorul blogului .( http://www.targulcartii.ro/ )
Cartea a apărut la editura Polirom.

12718162_434185940124678_5050214830463782598_n

„ M-am hotărât să mă duc la Masayo a doua zi dimineața. Luna învăluită în ceață plutea undeva în adâncul cerului. Era o noapte cu semilună. ”

„ În fundal se auzeau anunțurile din difuzoarele gării. Am rupt folia de la caserola cu budincă și am mâncat încet, ascultând înregistrarea. Am pus-o de trei ori, ca să-i aud vocea. ”

„ Iar la cele pe care le accepta, dacă înainte îl trimitea adesea pe Takeo singur, acum ținea morțiș să meargă și el. Și când se întorcea, făcea o mutră dezamăgită și se plângea întruna că nu mai găsește lucruri de calitate. ”

„ Takeo era surprinzător de serios. L-am privit pe furiș, dintr-o parte. Însă mă irita ideea că mă uit pe furiș, așa că mi-am mutat privirea. ”

„ De la astfel de târguri domnul Nakano se întoarce de regulă cu felurite vase și farfurioare, oglinzi demodate sau jucării din perioada Showa. Până la urmă, prăvălia Nakano este un loc de desfacere pentru asemenea lucrușoare „învechite ”. ”

„ La început faptul că lucru care era tot timpul liber fusese brusc blocat îți dădea senzația că ești ținut la distanță. ”

„ Apoi a tăiat firul. Îmi place felul în care ține Masayo în mână foarfeca de ață fără mâner. Amintește de un animăluț căruia i-ai pus în mână o jucărie. ”

Fecioarele adormite și „somnul ca de moarte”

Romanul lui Yasunari Kawabata, „Fecioarele adormite”, e oarecum despre sex. Și e oarecum despre moarte. Și e oarecum despre familie, iubire și trecerea timpului.

În orice caz, povestea începe cu o pensiune asemănătoare unei case de toleranță, cu o diferență semnificativă, anume faptul că fetele angajate sunt cufundate într-un somn adânc, ca de moarte, iar clienții lor nu sunt bărbați în puterea vârstei, ci bătrâni.

Eroul romanului, Eguchi, abia trecut de pragul dintre cele două vârste, la 67 de ani, este căsătorit și are trei fiice măritate. Acesta încearcă apa după ce asistă la înmormântarea unui cunoscut și află de la un prieten comun că acesta murise într-un local care le permite bătrânilor să se bucure de frumusețea femeilor tinere, adormite și insensibile la privirile lor curioase.

Ceea ce se naște din curiozitatea sa este o obsesie care îl va determina să viziteze din ce în ce mai des pensiunea modestă, cu puține camere și cu o angajată iscoditoare și inteligentă, care îl provoacă la dialoguri care îi revelează colțurile ascunse ale psihologiei sale. Odată cu trecerea timpului, Eguchi vizitează acest local din ce în ce mai des, întrebându-se dacă nu cumva este la fel de neputincios și disperat ca alți bătrâni, clienți loiali și vulnerabili.

Opera este împărțită în cinci nopți, capitole care ilustrează timpul petrecut între pereții acestei case, iar Eguchi nu adoarme niciodată lângă aceeași fată. El vine mereu neanunțat, pentru că nu poate planifica sau amâna dorința de a se cufunda în meditație în acest spațiu închis, ce duce la visare. Fetele care dorm alături de el îl îndeamnă la contemplarea trecutului său ca bărbat, iubit, tată, fiu, soț, amant. El nu revine de dragul frumuseții tinerelor, ci de dragul ocaziei de a se opri din drum și de a se pierde în amintirile sale.

Spre deosebire de romanele europene sau americane, cu acțiune amplă și personaje diverse, „Fecioarele adormite” se remarcă prin lirism și o abordare poetică, meditativă a existenței. Experiențele lui Eguchi alături de fetele frumoase care dorm lângă el reprezintă o stare pasivă, de contemplare a trecutului și a iubirilor sale apuse. Finalul deschis îl împinge pe cititor la interpretarea textului, îl invită să descopere singur semnificațiile sale variate, ramificate ca ale unui arbore secular. Fiecare cititor poate interpreta romanul în mod diferit. Fiecare cititor va descoperi o anumită parte din sine în finalul deschis, criptic al operei.

Tocmai de aceea, prefer să numesc „Fecioarele adormite” un roman liric decât un simplu roman. Complexitatea sa nu se află în acțiune, ci în stil: în simboluri și metafore, epitete și comparații. Ceea ce dă valoare operei este misterul spațiului închis, mitic al localului, în care lectorul se afundă din curiozitate, asemenea lui Eguchi.

Dacă e să fiu îndrăzneață, aș putea afirma chiar că Eguchi e imaginea cititorului, un trecător curios care se descoperă pe sine prin inițierea în tainele locului.

12735889_1757395594492322_1718499958_n

Cartea a apărut la editura Humanitas, pentru cei interesați!