Lapte negru, lapte alb

Ce m-a atras inițial la romanul ”Lapte negru”, de Elif Shafak, a fost titlul său oximoronic, dualitatea alb-negru pe care acesta îl pune în valoare. Acest titlu nu îmi dădea nimic de ghicit, niciun indiciu care să îmi creeze o impresie asupra operei pe care eram pe cale să o descopăr. M-am uitat pe spatele cărții și am căutat cuvinte-cheie, dar am fost derutată de amestecul de misticism, feminism, mister și chiar feminitate cuprinse în acea descriere de două paragrafe. Întâlneam termeni precum ”djinni”, ”harem” și ”nomadă” alături de ”faze ale depresiei postnatale” și cameo-ul scriitoarelor Sylvia Plath, Ayn Rand, Virginia Woolf.

Tocmai pentru că nu înțelegeam exact despre ce este mai exact ”Lapte negru”, m-am hotărât să descopăr pe cont propriu, prin lectură. Spun cu mâna pe inimă că, într-un fel, mă așteptam să fiu dezamăgită, să nu găsesc ceea ce doream. Și într-un fel, am avut dreptate. ”Lapte negru” nu este un elogiu al celibatului sau al ”femeii puternice”, care nu suferă, nu se îmbolnăvește și nu face niciodată greșeli. Ba din contră, eroina romanului este veșnic nehotărâtă, neîncrezătoare, stângace și lipsită de autocontrol. Autoarea descrie drumul parcurs de la celibat la maternitate cu o sinceritate aproape dureroasă, folosind personaje alegorice pentru a ilustra laturile contradictorii ale personalității sale. Nu ea controlează aceste instanțe, ci ele o domină și o copleșesc. Este uimitoară imaginea adultui format, în puterea vârstei, plecând capul și supunându-se câtorva pitici cu o înălțime la ordinul centimetrilor, numiți ”degețici”. De la instinctul erotic la cinismul doct, pornirile și dorințele protagonistei o conduc pe un montagne russe emoțional, din care nu poate evada decât după trece prin depresie.

Dar poate tocmai de aceea, acest roman mi-a produs o impresie extrem de profundă. Autoarea nu caută să idealizeze niciun aspect al feminității și nici nu ignoră contextul sociopolitic în care aceasta se dezvoltă sau se pierde. Momentele autobiografice ale dezvoltării ei ca scriitoare și mamă se suprapun peste capitole dedicate vieții și operei diferitelor figuri faimoase ale literaturii universale, fie că acestea au fost în același timp soții și mame, sau că au rămas singure fără niciun regret. Zbuciumul și creativitatea unor scriitoare precum Emily Dickinson, Louisa May Alcott, Georges Sand și Alice Walker este redat din perspectiva unui admirator curios, care se întreabă permanent care a fost imboldul lor de a scrie sau dacă situația lor le-a fost benefică în calitate de artiști și creatori.

Drept să spun, când am citit ultima pagină din ”Lapte negru”, nu am avut impresia că tocmai citisem un roman, ci mai degrabă un jurnal. Opera cuprinde, într-adevăr, dialoguri, descrieri și fragmente narative extrem de expresie, dar ce se remarcă aproape din start este o senzație de intimitate, de confidență. Dacă ar fi să merg mai departe, aș zice chiar că ”Lapte negru” este o scrisoare către cititor (și cititoare), care invită la contemplare și comunicare. Autoarea comunică și se comunică, dar tematica profundă a operei invită la un răspuns din partea noastră, a lectorilor, comozi în anonimatul nostru.

lapte-negru-top-10_1_fullsize

Cartea a apărut la editura Polirom.

2 gânduri despre „Lapte negru, lapte alb

    1. Și eu am remarcat că are stil, mai ales intim, ca de confidență. Ce să zic, are talent de povestitor, parcă îți vorbește! Mie nu mi s-a părut că am citit ”Lapte negru”, ci că mi l-a povestit ea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s