Romanul lui Yasunari Kawabata, „Fecioarele adormite”, e oarecum despre sex. Și e oarecum despre moarte. Și e oarecum despre familie, iubire și trecerea timpului.

În orice caz, povestea începe cu o pensiune asemănătoare unei case de toleranță, cu o diferență semnificativă, anume faptul că fetele angajate sunt cufundate într-un somn adânc, ca de moarte, iar clienții lor nu sunt bărbați în puterea vârstei, ci bătrâni.

Eroul romanului, Eguchi, abia trecut de pragul dintre cele două vârste, la 67 de ani, este căsătorit și are trei fiice măritate. Acesta încearcă apa după ce asistă la înmormântarea unui cunoscut și află de la un prieten comun că acesta murise într-un local care le permite bătrânilor să se bucure de frumusețea femeilor tinere, adormite și insensibile la privirile lor curioase.

Ceea ce se naște din curiozitatea sa este o obsesie care îl va determina să viziteze din ce în ce mai des pensiunea modestă, cu puține camere și cu o angajată iscoditoare și inteligentă, care îl provoacă la dialoguri care îi revelează colțurile ascunse ale psihologiei sale. Odată cu trecerea timpului, Eguchi vizitează acest local din ce în ce mai des, întrebându-se dacă nu cumva este la fel de neputincios și disperat ca alți bătrâni, clienți loiali și vulnerabili.

Opera este împărțită în cinci nopți, capitole care ilustrează timpul petrecut între pereții acestei case, iar Eguchi nu adoarme niciodată lângă aceeași fată. El vine mereu neanunțat, pentru că nu poate planifica sau amâna dorința de a se cufunda în meditație în acest spațiu închis, ce duce la visare. Fetele care dorm alături de el îl îndeamnă la contemplarea trecutului său ca bărbat, iubit, tată, fiu, soț, amant. El nu revine de dragul frumuseții tinerelor, ci de dragul ocaziei de a se opri din drum și de a se pierde în amintirile sale.

Spre deosebire de romanele europene sau americane, cu acțiune amplă și personaje diverse, „Fecioarele adormite” se remarcă prin lirism și o abordare poetică, meditativă a existenței. Experiențele lui Eguchi alături de fetele frumoase care dorm lângă el reprezintă o stare pasivă, de contemplare a trecutului și a iubirilor sale apuse. Finalul deschis îl împinge pe cititor la interpretarea textului, îl invită să descopere singur semnificațiile sale variate, ramificate ca ale unui arbore secular. Fiecare cititor poate interpreta romanul în mod diferit. Fiecare cititor va descoperi o anumită parte din sine în finalul deschis, criptic al operei.

Tocmai de aceea, prefer să numesc „Fecioarele adormite” un roman liric decât un simplu roman. Complexitatea sa nu se află în acțiune, ci în stil: în simboluri și metafore, epitete și comparații. Ceea ce dă valoare operei este misterul spațiului închis, mitic al localului, în care lectorul se afundă din curiozitate, asemenea lui Eguchi.

Dacă e să fiu îndrăzneață, aș putea afirma chiar că Eguchi e imaginea cititorului, un trecător curios care se descoperă pe sine prin inițierea în tainele locului.

12735889_1757395594492322_1718499958_n

Cartea a apărut la editura Humanitas, pentru cei interesați!

Anunțuri