Citate: Fascinație de Melissa Marr

12745589_432726196937319_8691098132960927324_n

„ Exteriorul era decorat cu desene murale, care mergeau de la stilul manga la cel abstract; frumoase și neașteptate, ele se întrepătrundeau într-un colaj care parcă implora privitorul să deslușească imaginile, pentru a găsi o ordine în spatele amestecului colorat. ”

„ Înainte să facă ceva, ușa se deschise, iar Seth apăru în prag, zâmbitor. Luminile de pe stradă îl făceau să pară un pic intimidant, luminându-i cerceii din sprâncene și din buza inferioară. Părul lui negru-albăstrui îi cădea pe față de fiecare dată când se mișca, precum mici indicatoare care îi scoteau în evidență pomeții pronunțați. ”

„ Desigur, nu se simțea niciodată ca acasă aici, dar, pe de altă parte, nici Beira nu se purtase ca o mamă. Pe domeniul ei și aerul îi provoca dureri, îl seca de puținile puteri pe care le mai avea. ”

„ Se aprindea la fel de repede pe cât izbucneau furtunile de vară, avea toane și era imprevizibil, putea la fel de bine să râdă sau să aibă izbucniri de furie. ”

„ Apoi Donia zâmbi. Zâna era frumoasă – uluitor de frumoasă – la fel cum e o furtună când te trezești brusc din somn și vezi fulgerele tăind cerul. Și, probabil, la fel de periculoasă. ”

„ Mirosul trandafirilor – al trandafirilor sălbatici – amestecat cu un miros ciudat sărat : valuri spărgându-se de maluri stâncoase, delfini sărind în apă. ”

„ Fiecare bucățică din corpul ei ardea de parcă ar fi fost vorba de o daltă care sculpta în gheață, gata să se topească în razele arzătoare ale soarelui. Gheața ei veni în întâmpinarea soarelui, învelindu-i pe amândoi într-un vârtej de zăpadă. ”