Citate – Rămășițele zilei de Kazuo Ishiguro

„ Și totuși, ce înseamnă de fapt această „măreție” ? Unde o poți găsi sau în ce poate consta?”

„ Nu realizezi adevărul pînă cînd nu îți este împins sub ochi absolut accidental de o întâmplare exterioară oarecare. ”

„ Este foarte bine ca, în vremurile acestea schimbătoare, omul să se poată adapta, pentru a prelua atribuțiuni care de obicei se situează în afara domeniului său strict. ”

„ Îmi dau seama că vor exista mereu oameni care vor susține că orice încercare de analizare a măreției, de genul celei întreprinse de mine, este relativ inutilă. ”

„ De fapt, am evitat cu bună știință să mă angajez în controverse de acest gen în ultimele zile, fiindcă am venit aici în primul rînd ca să ascult. ”

„ Cum se putea să nu observi felul cum s-au folosit de el, cum l-au manipulat, cum au transformat un lucru frmuos și nobil în altceva, în ceva ce poate servi propriilor lor scopuri mârșave? ”

Citate – Pădurea norvegiană de Haruki Murakami

„ Drumul prin pădurea de cedri, care mergea paralel cu râul, părea nesfârșit, lăsându-mi sentimentul că întreaga lume fusese îngropată acolo pe vecie. ”

„ Nu știu dacă erau chiar fericiți sau numai își afișau fericirea, dar mie mi se păreau fericiți în acea după-amiază de septembrie și din această pricină m-am simțit cumplit de singur. ”

„ Am precizat că nu știam unde voi fi la vremea la care le voi înțelege, dar acum nu-i pot face nicio promisiune, nu-i pot cere nimic, nu sunt capabil să aștern cuvinte frumoase pe hârtie. ”

„ De câte ori se apuca de o scrisoare, auzea persoane vorbindu-i și îi era imposibil să mai continue. Vocile o împiedicau să-și aleagă cuvintele potrivite. ”

„ Am coborât, am aprins lumina și am început să caut prin rafturile cu cărți. Nu mă atrăgea nimic, majoritatea le citisem, dar voiam neapărat să citesc ceva. ”

„ Am rămas cu ochii ațintiți pe acea lumină multă vreme și n-am putut să o asociez decât cu ultima pâlpâire a unui suflet ce se stinge. ”

„ Umbrele nemișcate aruncate de lumina astrului nopții și cele unduitoare ale lumânării se reflectau, ca prinse în mreje, pe pereții albi ai camerei. ”

„ Nu aveam unde să închid o asemenea senzație, unde să o încui ca să scap de ea. Nu avea nici formă, nici greutate, nici nu mă puteam înfășura în ea. Era asemenea vântului ce trecea pe lângă mine. O simțeam, dar nu avea gură să vorbească. ”

„ Ajunsesem să mă întreb dacă nu cumva voia să-mi transmită ceva, ceva ce nu putea rosti în cuvinte, ceva ce nu pricepea chiar înainte de a se transforma în cuvinte, o senzație pe care nu și-o putea explica și de aceea nu o putea materializa în vorbe. ”