Ce este un anime?

ceesteunanime

Aveam o mulțime de idei legate de postarea asta și puf! s-au dus toate.

În primul rând, pentru a evita orice fel de confuzie, eu sunt Bloo și sunt puțin nouă în toată treaba asta, deci vă rog să nu aruncați cu roșii în mine încă. Am înțeles de la Audrey că pot să mă ocup de un domeniu al acestui blog și anume serialele anime. Desigur, o să-mi extind singură orizonturile și probabil că voi vorbi și despre alte lucruri cum ar fi serialele, filmele, etc. Sunt destul de băgăcioasă.

Mulți dintre voi aveți un hobby, mai multe hobby-uri, multora vă place să stați cu o ceașcă de ceai în mână și să citiți cărți lângă geam în timp ce afară plouă sau ninge. Cea mai mare satisfacție este atunci când vă uitați pe fereastră și sunteți conștienți că nu vă aflați în gerul de dincolo de ea. Cunosc sentimentul în mare parte.

Și cum ziceam, vă place un anumit lucru, o activitate fără de care nu puteți trăi, așa că mă înțelegeți când vă spun că mie îmi plac serialele anime, deși în ultimul timp am făcut o pauză destul de mare.

Ce este un anime? Pentru cei care nu știu și nu au auzit de așa ceva, serialele anime sunt animații/desene animate japoneze. De ce vreau să vorbesc despre desene animate? Ei bine, astea sunt puțin diferite de cele cu care sunteți voi obișnuiți. Serialele anime sunt categorisite pe genuri și pot varia de la anime de copii (Ex.: Kyoro-chan), la hentai –  materiale pornografice (nu are nimeni nevoie de un exemplu).

Atenție! Sub nicio formă nu încerc să vă influențez sau să vă bag niște idei pe gât cu următoarele paragrafe. Sunt strict părerile mele, deci nu este neapărat nevoie să le luați în considerare pe toate.

Revenind la anime, acestea se diferențiază de desenele animate americane/canadiene/italiene și tot restul prin complexitate. Aici nu mă refer doar la grafică (căutați poze sau secvențe din Kotonoha no Niwa, Kara no Kyoukai, Death Note și altele), ci și la personaje, poveste, etc. Desigur, există și unele foarte proaste pe care nu le veți înțelege niciodată, dar asta este frumusețea lor. Ai de unde să alegi și poți să te uiți la ce gen ai tu chef pentru că există orice. Te-ai despărțit de iubit/ă și vrei sa te uiti la un anime romantic? Caută Paradise Kiss. Vrei să fie romantic, dar să existe și comedie? Kaichou wa Maid-sama. Parcă ai chef să te uiți la ceva sângeros? Gantz, Deadman Wonderland, Claymore. Îți plac filmele cu psihologice, cu mister? Death Note e pentru tine. Pot continua, nu mă deranjează, dar nu vreau să vă bag în ceață mai mult. Ideea în sine este că există mereu ceva care să-ți placă. Dacă te-ai uitat la Kaichou wa Maid-sama și nu ți-a plăcut, poți să iei următorul anime romance-comedy la rând: Lovely Complex!

Oamenii nu se uită la anime pentru hentai sau pentru că se plictisesc, ci pentru că le dă un sentiment diferit față de Tom și Jerry. Looney Tones, Copiii de la 402 și alte desene americane ne arată inocență și ne fac nostalgici în ultimul hal. Serialele anime ne dau putere. Uitându-ne la ele, intrând în lumea lor ne dăm seama că ne-am născut în locul greșit. Trebuia să fim în Tokyo acum, paradisul oricărui fan anime.

Fun fact: Știați că majoritatea japonezilor urăsc serialele anime? Li se par prea ”nerdy”, iar cuvântul ”otaku” pe care foarte mulți tineri îl folosesc în ziua de azi este considerat jignitor, chiar o insultă adusă celor care sunt dependenți și obsedați de anime.

Revenind la oile noastre, există și desene animate din alte țări, deseori confundate cu anime din cauza complexității, exact ce spuneam. De exemplu, foarte multă lume crede că Avatar: The last airbender este anime, deși nu este, dar asta nu înseamnă că m-am bucurat mai puțin de el. Într-adevăr, creatorii fenomenului au preluat foarte multe tehnici de la japonezi, dar le-a ieșit ceva cu adevărat impresionant!

Bine, deja încep să ocolesc subiectul. Nu v-ați uitat niciodată la anime? Încercați! Să începeți cu un gen care vă place, iar dacă ați nimerit un anime prost, luați-l pe următorul la rând.

Știți ce sunt serialele anime, dar nu vă plac? E în regulă! Ar fi chiar ciudat să ne placă ceea ce le place și altora. Există mereu desene animate interesante, seriale, filme, cărți…faceți sport! E sănătos.

Am o întrebare pentru fanii anime de acolo care e posibil să fie sau să nu fie de acord cu mine: care este anime-ul vostru preferat și de ce îl considerați epic?

Am vorbit prea mult. Sper că voi reveni cu o recenzie. O să mă retrag acum. Hehe!

P.S.: Dacă găsiți greșeli (nu le știu chiar pe toate) sau aveți opinii diferite de ale mele, mi-ar plăcea să le știu. Puteți scrie în comentarii orice doriți. 😀

Reclame

RECENZIE FILM: Piratii din Caraibe- La capatul lumii

Beckett are in posesie inima lui David Jones iar Jack Sparrow este captiv in lumea sa, insa totul ia o intoarcere brusca atunci cand Consiliul Fratilor este convocat sa se adune in Golful Epavei pentru a-I combate pe cei doi.

Jack Sparrow -Lord Pirat al Marii Caraibilor- trebuie sa fie prezent deoarece nu a reusit sa lase piesa de opt unui successor si doar cele 9 piese de 8 o pot elibera pe zeita Calypso.

In timpul negocierilor Jack este dat in schimbul lui Will -rapit de Beckett si David Jones- O confruntare apriga intre Perla Neagra si Olandezul Zburator urmeaza sa se destainuie hotarand destinul capitanilor.

untitled