La petrecerea de Crăciun, în ultima zi de școală, ne-am împărțit cadouri colegilor după niște bilețele. Eu am primit Adulter, prima mea carte de la Paulo Coelho, fapt care m-a convins să-mi iau mai multe de la el. Toată lumea știe de el, și profesorii mei, și mama :D. Well, m-am regăsit în cartea asta, de parcă aș fi eu la 30 de ani acum, adolescenta matură.
Personajul principal este Linda, este căsătorită cu bărbatul pe care îl iubește, are 2 copii, dar nu este fericită. Este depresivă și nu găsește fericire în lucrurile de altădată, totul a devenit o rutină plictisitoare. Este o jurnalistă de succes, și într-o zi îl intervievează pe Jacob, un mare politician, care este fostul ei iubit din liceu. Imediat după ce termină interviul, se sărută. Și el este căsătorit, dar nu are copii. Plănuiesc să se mai întalnească. Linda ajunge fericită acasă, și toți observă schimbarea stării sale. Ea nu se simte vinovată, o vede ca pe o aventură, revine pasiunea din adolescență pe care ea o căuta. Și își iubește și soțul după mai mult timp în care munca i-a despărțit.
Jacob și Linda se mai întalnesc, fac nebunii, și nu se simt vinovați, la un moment dat ajung la masă ei doi și soții lor. Soția lui Jacob vrea să vorbească despre gelozie și Linda îi spune verde în față niște aluzii la ea și soțul ei, neștiind că aceasta nu bănuia că Jacob o înșela. După asta, are certitudinea aventurii lor, iar Linda are parte de un conflict interior, nu-și mai stăpanește lacrimile, se oprește din condus, cand ajunge acasă are de gand să-i mărturisească tot soțului ei, dar acesta ii spune că o iubește, și îi dă de înțeles că știe și că o iartă, pentru că asta este dragostea adevărată, să aștepți, să nu renunți. Linda și Jacob se mai întalnesc pentru ultima oară în biroul lui, apoi…show must go on.
Am observat că pe coperta cărții sunt 3 cireșe: 2 cireșe sunt legate, fiind reprezentate de Linda și soțul ei, și a treia este Jacob.
Și desigur, citatele care îmi schimbă percepția:
„- Nu mă interesează catuși de puțin să fiu fericit. Prefer să trăiesc cu pasiune, ceea ce implică un risc, pentru că nu știm niciodată peste ce vom da mai tarziu.
Atunci mi-am spus: Sărmanul. Nu e niciodată mulțumit. O să moară trist și frustrat. A doua zi mi-am dat seama că eu nu riscam nimic.”
Nu trebuie să căutăm fericirea ca să o găsim, ea vine singură la noi, nu e un sentiment permanent, dar este infinit în sufletul nostru dacă știm cum să creem un echilibru pentru a-l păstra.
Pentru că a trăi înseamnă a iubi. Viața este dragoste. Ăsta este mesajul lui Paulo Coelho. Dacă omul nu are nicio legătură de iubire cu viața, dispare și orice rațiune a lui de a trăi. Fără dragoste nu suntem fericiți, și nu e nici viață.
Așa că IUBIȚI! ÎNVĂȚAȚI! CITIȚI! DOCUMENTAȚI-VĂ! TRĂIȚI!
Mă bucur că nu mi-am cumpărat cartea asta, am zis bine că ar fi o cheltuială inutilă. Are un subiect super uzat şi clişeic. Ai alte cărţi mult mai bune prin bibliotecă, din ceea ce am văzut, nu înţeleg de ce ţi-ai pierde timpul cu Coelho…
Cred că este singura carte a lui Coelho care nu am citit-o. Acum că am citit reviewul ma îndoiesc că o să o fac dar asta se datorează lipsei de timp.
Mhmm probabil am zis cam multe…si negative. Totusi inteleg cum este sa nu ai timp…eu am citit cate 50 de pagini pe zi, poate chiar mai mult. Desi este un subiect simplu, Coelho a facut cartea complexa. Succes in continuare la citit! Sper sa citesc si eu celelalte carti ale sale in curand.
Nu mi se pare un review negativ, e mai mult imparţial. p.s te invit la concurs http://ina15.wordpress.com/2014/12/24/concurs-reblogged/
merci! 😀
Am citit carte si pot spune ca nu se ridica la nivelul scrierilor lui Coelho. Cartea este pana la urma un semn de intrebare si meditatie atat pentru femei cat si pentru barbati.
Ca si poveste, stil, abordare, cred ca se putea mai mult din partea autorului. Lipseste acel ceva care la mine ca cititor nu a ajuns. Este in regula dar, nu suficient.
Iti apreciez opinia, dar desi a fost incompleta opera lui, am inteles mesajul pe care vrea sa-l arate si mi-a schimbat si perceptia vietii oarecum. Presupun ca e de ajuns. Nu cred ca se poate atinge perfectiunea…Practice isn’t perfect, but nobody’s perfect so why practice?